Prin acest scurt istoric al practicii yoga din România, aducem un omagiu tuturor celor care au contribuit la păstrarea unei tradiții autentice, care vor rămâne în spiritul și în memoria noastră. Oameni de valoare care, așa cum veți descoperi în materialul ce urmează, au fost premergători ai practicii yoga, au avut o înțelegere profundă a filosofiei indiene, realizările lor fiind recunoscute la nivel european. În mare parte aceștia au fost uitați sau sunt încă necunoscuți generației actuale care poate beneficia de munca, căutările și învățăturile lor de-o viață.
Amitha Bose (1933 – 1992)
Născută în 1933 în Calcutta, India, absolventă a Universității din Calcutta, Facultatea de Chimie, Fizică, Matematică, devine în 1972, doctor la Facultatea de Limba și Literatura Română a Universității din București cu tema „Influenta indiană asupra gândirii eminesciene”.
A fost specialistă în filologie, important eminescolog străin, prima traducătoare a lui Mihai Eminescu în bengali. Eminescu și India este una dintre cărțile de referință ale sale, care a constituit și teza sa de doctorat din România, de la Universitatea din București.
În perioada 1972-1991, predă cursuri practice de sanscrită și bengali și cursuri teoretice de civilizație și estetică indiană la Universitatea București.
În India publică traduceri din scriitori români, printre care, un volum Poezii de Eminescu, iar în România cursuri și dicționare de bengali și sanscrită și traduceri din operele unor scriitori indieni, printre care Rabindranath Tagore.
În 1981 cu sprijinul ştiinţific al sanscritologului Sergiu AI-George, înfiinţează şi conduce un Cenaclu de studii indiene, în cadrul cursului de Civilizaţie Indiană, ţinut la Universitatea Bucureşti.
În 1982, deşi studiile indiene n-aveau nici o legătură cu mişcarea de meditaţie transcendentală (care la rându-i, n-avea nici o legătura cu yoga adevărată), activitatea Amitei Bhose este supusă unor restricţii severe. Cursul de civilizaţie indiană îi este întrerupt timp de patru ani, iar Cenaclul de indianistică este nevoit să-şi înceteze activitatea.
În continuare publică Dicţionarul bengali-român, Manualul de limba bengali, primul îndrumar al limbii bengali contemporane pentru studenţii străini, La New Delhi, Editura Academiei Indiene de Litere publică piesa lona, în versiunea Amitei Bhose.
Deși a fost angajată în 1978 ca lector suplinitor la Universitatea București, postul se desființează în 1990, iar scriitoarea este hărțuită, în speranța că va părăsi România.
La recomandarea Ministerului Învățământului şi Științei, este reîncadrată totuşi la începutul anului universitar 1990-1991. Totodată, în urma unei propuneri făcute la minister din partea foştilor săi studenţi şi a altor oameni de cultură, propunere susţinută de o comisie din India, se înființează, sub conducerea sa, un Centru de Studii şi Cercetări Indiene "Bharat tirtha" (Pelerinaj indian), având ca preşedintă de onoare pe acad. prof. dr. docent Zoe Dumitrescu-Buşulenga, care avea o relație de prietenie sinceră cu Amita Bhose.
În octombrie 1992 trece în neființă, singură, într-un spital din București, în urma unei operații nereușite.
Opera sa este îngrijită și publicată de una dintre fostele sale studente. A fost o profesoara foarte iubită de studenții săi.
În presa strãinã şi româneascã, de-a lungul vieţii, a publicat, în periodice, peste 56 de traduceri din literatura românã în bengali şi din bengali în românã, peste 90 de articole şi studii. A susţinut mai mult de 100 de conferinţe şi emisiuni radiofonice şi a acordat peste 20 de interviuri pe teme culturale.
„Cred că voi rămâne în România pentru totdeauna și astfel voi putea aduce serviciul culturii române și răspunde la dragostea poporului român de care m-am bucurat atâția ani.” - 4 noiembrie 1978.
Vasile Andru (1942 - 2016)
Născut în 1942 în județul Rădăuți, într-o localitate aflată astăzi pe teritoriul Ucrainei, prozator, teoretician și eseist român, membru al Uniunii Scriitorilor din România, din 1975 a predat cursuri la Facultatea de Filologie din Suceava (1967‑1974) şi la Facultatea de Ziaristică din Bucureşti (1991‑1993). Redactor principal la Viaţa Românească până în 2006. Din 2006 este redactor la revista Lumină Lină (Gracious Light) din New York.
A particpat la stagii de practică zen în Centrul Deshimaru, La Gendronnière în 1991, stagii de Vedanta, cu bursă Sivananda, la Neyyar Dam, India, în 1992, 1996, retrageri spirituale pe Muntele Athos în 1997, 1998. A facut cercetări antropologice în Polinezia în 1999, 2000. În 1990, întemeiază şi coordonează Centrul Român de Practică Isihastă.
Timp de 25 de ani, ţine conferinţe‑atelier de practică isihastă. Organizează retrageri spirituale în Câmpulung Bucovina, Tg. Jiu, Sâmbăta de Sus, Cernica şi stagii sapienţiale la Chişinău, la Kalymnos (Grecia), Padova, Ischia (Italia), Barcelona, New York şi San Francisco, Sydney.
La 21 octombrie 2016 Vasile Andru a refuzat să se mai hrănească și a plecat împăcat, dezlegat de el însuși, liber, fără obligații. „Am reuşit să duc o existenţă de scriitor profesionist, cu o autonomie în scris şi-n mişcare, fac ce-mi place”, declara el într-un interviu.
Scrieri sapiențiale:
Viaţă şi semn 1989, India văzută şi nevăzută, 1993, Terapia destinului 1997, Mistici din Carpaţi 1981, Psihoterapie isihastă, 2001, Istorie şi taină la Sfântul Munte Athos 2001 ; Întâlniri cu maeştri şi vizionari. Călătorii iniţiatice 2011, Yaatra. Jurnal în 2002, Isihasmul sau meşteşugul liniştirii, 2002, Exorcismele 2004 Viaţă şi veac (2004) , Înţelepciune indiană - antologie: fragmente din Vede, Upanişade, din Mahabharata, mesaje ale unor vizionari şi maeştri, aforisme, parabole, reguli de aur ale bunei vieţuiri
Mario Sorin Vasilescu (1947 - 2005)
Născut în 1947, în București, șef de promoție la Colegiul Național “Sf. Sava” și student la medicină timp de 3 ani, facultate la care a renunțat după moartea mamei sale, la vârsta de nouă ani, este inițiat de confesorul familiei sale în "Crucea vie", practică ortodoxă foarte puțin cunoscută chiar și în Est, similară și paralelă cu isihasmul.
În 1962, extrem de bolnav, cu perspectiva a doar cinci-șase luni de viață, este inițiat (25 noiembrie 1962) și practic salvat de gurul său, care rămâne alături de el până în 1964. Este inițiat în Yoga Tradițională indiană, primind ca nume de iniţiere: Swami Mario Ishvara Brahmachari, primind o cheie a conceptului de Yoga, indiferent de școală, epocă sau context, cât și o primă deschidere spre Yoga Logosului - Vak Yoga.
“Aparţin – prin gurul meu – aşa numitei Free-Way a lui Ramana Maharishi. Am primit iniţierea în yoga la 25 noiembrie 1962. Nu eu m-am îndreptat spre yoga, ci yoga a venit spre mine şi m-a primit, să spunem aşa, prin persoana celui care m-a iniţiat şi care a stat lângă mine un an şi şapte luni până a se întoarce în India.”
În 1963, cu acceptul gurului său, devine discipolul lui Matsushita Yamamoto Roshi, Maestru Zen (atașat la Ambasada Japoniei din România, până în 1969) și primește inițierea Zen Rinzai și Budo-Zen Arte Marțiale, devenind singurul membru nejaponez al Școlii interne de Budo Zen “Sakura-Ryu, Floarea de Cireș”, fondată în sec. XV de către San Dan – Omul Triplu, similară Şcolii Muntelui Fuji, Școlii Tanden Shu şi Budismului Shingon (nume de iniţiere: Okayama San, Micul Munte Mare, nivel: centura neagra 5 O Dani – O O Sensei = Roshi).
În 1987, când școala intră în adormire pentru a-și proteja puritatea, devine unul din cei trei "gardieni ai sigiliului" desemnați a asigura continuitatea spirituală a școlii.
În 1978 primește de la cei autorizați (maestru tibetan) esența teoretică și practică a ceea ce se numește astăzi Vak Yoga, o proto Yoga aflată în adormire de 800 de ani și conservată, se pare, pentru epoca actuală.
În 1991 primește, la centrul Asociației Zen International (AZI) din Gendronniere, Franța, inițierea în Soto Zen, formă a Zazenului promovată în Occident de către maestrul Taisen Deshimaru.
La sfarsitul lui 1971 demarează primul curs oficial de Hatha Yoga la Casa de Cultura "Mircea Vodă" a Sectorului 4. Anul următor preia și cursurile de Yoga Integrală ale Clubului Sindicatelor Sanitare. A ținut peste 450 de conferințe în România și în țările lagărului comunist.
În 1972 devine membru al Asociației de Studii Orientale “Mircea Eliade”, asociație care îl confirmă ca profesor de Yoga. În 1973 – 1976.
Cu ocazia vizitelor sale în România, Aviyogi Suren Goyal, unul din cei șapte critici Yoga din lume, directorul Institutului de Cercetări Psihofiziologice în Yoga (Psycho-physiological Yoga Research Institute) din New Delhi, apreciază Centrul românesc de Yoga (Centrul de Yoga Integrală “Ramana Maharishi”) ca pe unul dintre cele mai autentice, nu numai în Europa, ci și din India. Acesta îl confirmă pe Mario Vasilescu “Yogacharya” (nume: Shri Ishvarananda Yogacharya = maestru care preia asupra sa și arde o parte din karma elevilor, sau îi ajută să o ducă singuri în mod constructiv).
Începând cu 1974 susține cursuri în cadrul primei Catedre de Yoga a Universității Cultural-Științifice București, iar un an mai târziu demarează în câteva spitale cercetarea în Yoga Chikitsa (Yoga terapeutică), în special pentru probleme cardiace, respiratorii, de coloana vertebrală și scleroză multiplă.
Activitatea lui Mario Sorin Vasilescu ca profesor de yoga a fost recunoscută oficial la al doilea Congres Național de Biologie, desfășurat în anul 1981 la Sângeorz Băi (jud Bistrița Năsăud) în cadrul căreia un grup de oameni de știință români, în frunte cu academicianul Victor Săhleanu, au recunoscut existența școlii românești de yoga în activitatea lui Mario Sorin Vasilescu.
Este fondatorul Egonicii si al Antroposemioticii. După ani de zile de "exil" din perioada ceaușistă, în februarie 1990 a fondat GYPRU (Grupul Yoga Pentru Restaurare Umană), care a devenit GNYRU - Grupul National Yoga pentru Restaurare Umană, care s-a transformat în GNSPY – Grupul Național pentru Studiul și Practica Yoga. Din 1990 conduce Stagiul de Vară de la Moeciu (județul Brașov) timp de 10 zile în fiecare an și susține Catedra de Yoga la Universitatea Populară “Ioan I. Dalles”.
În 1994 GNYRU este acceptat ca membru în Uniunea Europeană de Yoga (UEY), România devenind, astfel, primul stat ex-comunist acceptat de forul european.
Din 1995, este reprezentant oficial al României în Uniunea Europeană de Yoga și membru în Comitetul Pedagogic. Invitat în fiecare an să țină stagii la Congresul Anual al Uniunii Europene de Yoga de la Zinal – Elveţia. Invitat frecvent în cadrul seminariilor de vară ale Federației Franceze de Yoga.
Din 1996 devine membru și advisor internațional în Yoga al WAVE (World Association for Value Education). Are o serie de lucrări de specialitate, a făcut descoperiri științifice (efectul electro-atomic - a realizat primele electronografii Yoga din lume, decelarea și confirmarea experimentală a cel puțin 16 corpuri energetice coexistand in fiinta umana). A fost directorul Revistei Române de Yoga, realizatorul unor emisiuni televizate și radiofonice.
Duminică, 9 august 2005, la amiază, la vârsta de 68 de ani, părăsește această existență.
"S-a prăbuşit la Moeciu, în perioada când coordona o tabără sapienţială: Seminarul Naţional de la Moieciu al Universităţii de Vară”, potrivit scriitorului Vasile Andru.
"Înainte de toate și după toate, Yoga este ATITUDINE."- Yogacharya Mario Sorin Vasilescu
Irina Holdevici (n.1949)
Născută în 1949, a practicat yoga sub indrumarea lui Ion D. Vulcănescu, absolventă a Facultății de Filosofie, Secția de psihosociologie a Universității București în 1972, a obținut titlul de doctor în psihologie în anul 1980.
A predat ca profesor universitar la "Universitatea București", la "Universitatea Titu Maiorescu", precum și la "Academia Națională de Informații." Deține specializări în psihoterapie, în psihopatologie și psihologia sportului. A fost psihoterapeut formator în cadrul masterului de psihodiagnostic clinic și psihoterapie al "Facultății de Psihosociologie și Științele Educației din cadrul Universității București".
În calitatea de psihoterapeut practician are o experientă bogată în tratamentul unor afecțiuni nevrotice și psihosomatice, cât și în direcția optimizării comportamentului uman.
A publicat 15 cărți și peste 1000 de studii și articole, în țară și în străinătate, având ca subiect hipnoza clinică, psihoterapia cognitiv-comportamentală și asistență psihologică a sportivilor de înalta performantă. A fost aleasă președinta Societății Romane de Sugestie si Hipnoză, vicepreședinta Colegiului Național de Psihoterapie și membră în Comitetul Director al Federației Europene de Psihologia Sportului.
Petru Culianu (1950 – 1991)
Istoric al religiilor, eseist și scriitor de ficțiune, născut în ianuarie 1950, la Iași, într-o familie de erudiți. El însuși un erudit, fluent în șase limbi, a absolvit Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine, secţia Italiană, din cadrul Universităţii din Bucureşti, unde a studiat latina, sanscrita cu profesorul Sergiu Al- George, hindi, greacă, arabă și ebraică. În această perioadă practică yoga. Aprofundează studiile în Italia la Università Cattolica del Sacro Cuore di Milano, unde se apleacă asupra gnosticismului.
Viaţa academică a lui Ioan Petru Culianu se continuă în mari centre universitare ca asistent şi apoi în calitate de conferenţiar la Gröningen, visiting professor în Chicago, conferenţiază la diferite seminarii, iar în 1987 obţine doctoratul la Universitatea de la Sorbona, pentru ca mai târziu să se stabilească în Chicago, ca profesor la Divinity School. Întreaga sa evoluţie academică s-a aflat sub influenţa ştiinţifică şi personală a marelui istoric al religiilor, Mircea Eliade, care i-a fost mentor.
„Mă leagă de Mircea Eliade, aş zice, toată existenţa mea. (...) Am avut ocazia de a-i fi aproape, de a studia cu el în Statele Unite şi m-am bucurat, în nenumărate rânduri, de atenţia sa binevoitoare, începând de la sugestii pentru primele mele articole, până la prefaţa ultimelor cărţi care mi-au apărut.", declara într-un interviu Ioan Petru Culianu.
Printre numeroasele sale lucrări publicate se numără Eros și Magic în Renaștere; Expériences de l'extase: extase, ascension și récit visionnaire de l'hellénisme au Moyen Age; Arborele gnozei: mitologia gnostică de la creștinismul timpuriu la nihilismul modern; și Out of the World: Otherwordly Journeys from Gilgamesh to Albert Einstein.
Culianu a scris și ficțiuni și eseuri, inclusiv piese politice care se opuneau regimului postrevoluționar al României, astfel că în 1986 scrie o povestire SF, care anticipează Revoluția din 1989 și evenimentele care i-au urmat.
La 21 mai 1991, Culianu a fost ucis într-o toaletă a Universității din Chicago. Nici motivul, nici identitatea criminalului nu sunt cunoscute, deși au fost avansate numeroase teorii, multe legate de critica lui Culianu față de politica românească.
Dan Olaru Mirahorian (n. 1952 )
Născut în anul 1952, la Zimnicea, obține doctoratul în fizică in 1982. Pe lângă activitatea de cercetare științifică, publică în diverse reviste studii și articole despre autocunoaștere, autocontrol, relaxare, comentarii la aforismele lui Patanjali și despre centrarea yoga.
Publică articole medicale despre sinteza și clasificarea metodelor de tratament, ortodoxe și alternative (acupunctura, homeopatia, cromoterapia, terapiile energetice de tip Pranayama și Qigong, hipnoza). El are meritul de a fi descoperit că aceste metode de tratament pot fi clasificate în: sisteme de influențare materiale, energetice și informaționale, și că ele se adresează diferitelor “învelișuri” sau corpuri (Kosha – în lb. sanscrită) ale ființei umane.
Împreună cu Alexandru A. Simionescu și Titi Tudorancea, toți trei ingineri, vor fi printre primii care, după căderea comunismului, vor publica manuale și traduceri despre yoga, filosofie și practică.
Surse: viataromaneasca.eu; cartea Fond secret fond special de Ionut Costea, Istvan Kiraly, Doru Radosav - pag 326; ziarulunirea.ro; arhivaluceafarulromanesc.wordpress.com; biblioteca.citatepedia.ro – Constelatii diamantine; edituraecou.ro; sjsu.edu; jurnalul-literar.ro, amitabhose.net; bzi.ro; serialreaders.com; lib.uchicago.edu; icr.ro (institutul cultural roman); ezotech.wordpress; danmirahorian.ro
Vezi aici primele parți ale articolului:
Istoria uitată a practicii Yoga în România - Partea 1
Istoria uitată a practicii Yoga în România - Partea 2
