„Învățătorul face o treabă minunată în a-l trezi pe cel ce este deja treaz și în a-l pune la somn pe cel care deja doarme.” (IX.66)
Jnaneshvar (Domnul Cunoașterii) a fost un poet sfânt din Maharashtra secolului XIII, pionier în exprimarea adevărului mistic în limba Marathi, într-o vreme în care toate învățăturile sacre erau redate în limba sanscrită. Astăzi, milioane de oameni îi vizitează mormântul din Alandi, iar versurile sale sunt cântate zilnic în templele din întreaga Indie.
Considerat o încarnare a lui Vishnu, Jnaneshvar (Jnanadeva) a avut o contribuție majoră în crearea valului de adorație devoțională care s-a răspândit în tot statul Maharashtra începând cu secolul 13. Alături de poetul sfânt, Namdev, el a avut o influență capitală în fondarea tradiției Varkari, o parte din mișcarea Bhakti, în India centrală. Adepții Varkari îl adoră pe Vishnu și consideră că Dumnezeu este peste tot și în toți, indiferent de religie, sex, statut.
L-a avut ca Guru pe fratele său mai în vârstă, Nivritii, care făcea parte din tradiția Nath. Guru din tradiția Nath considerau capitală existența unui Învățător în viață care să împărtășească nu doar cunoașterea verbală, ci și însăși starea de realizare a Sinelui. Tradiția își găsește originea în doctrina șivaită, ei fiind familiarizați cu practicile sacre de trezire a energiei Kundalini.
Deși a trăit doar 21 de ani, Jnaneshvar a lăsat o moștenire inegalabilă Indiei și întregii civilizații. În 1290, Nivrittinath, gurul său, i-a spus lui Jnaneshvar să traducă în versuri Bhagavad Gita, în limba Marathi pentru a fi accesibilă oamenilor neinițiați în învățătura scripturală. Numeroși erudiți din toate timpurile au elogiat stilul lui Jnaneshvar, care afirma: „Ce nu putem înfăptui odată ce avem grația Gurului? O am din abundență. Voi vorbi prin puterea acelei grații. Voi da formă celui fără de formă și voi cauza simțurile să experimenteze dincolo de puterea lor de a cunoaște.”
Opera sa principală, Bhavarthadipika (Jñāneśhvarī) este comentariul în Marathi la Bhagavad Gita, care i-a determinat pe aspiranți să practice învățătura oferită de Krishna lui Arjuna și să atingă beatitudinea din timpul vieții lor.
Amṛtānubhava (Esența Beatitudinii Divine sau Nectarul experienței mistice), a doua operă cunoscută a lui Jnaneshvar, narează experiența plină de nectar a stării finale de eliberare (amrtakala) pe care orice aspirant o poate atinge în cursul vieții sale, cu condiția practicii riguroase și a harului divin (a grației Învățătorului). Numele operei reprezintă unirea conceptelor Amrita și Anubhava și înseamnă experiența imortalității, experiența ambrozială sau experiența nectarului. Jnaneshvar afirmă că prin consumarea acestui nectar bogat, aspiranții vor atinge eliberarea (X.19).
Amṛtānubhava este povestirea realizării Sinelui trăită de către Jnaneshvar – ea sumarizează filosofia Siddha – Natha Sampradaya, Śivadvaita și esența Upanișadelor: „Din punctul de vedere al celei mai adânci înțelegeri, nu există nicio contradicție, nicio creație, nicio robie, niciun student al spiritualității, nimeni care să își dorească eliberarea; toți sunt pur și simpli liberi.”
Amṛtānubhava este o operă mistică, dificil de înțeles de către un neinițiat. Subiectul tratat este dincolo de înțelegerea mentală și solicită cunoașterea unor concepte din doctrina Śivadvaita, filosofia Siddha și Vedanta. Cum observa Jnaneshvar, cititorul trebuie „să se scufunde adânc în cuvinte pentru a se bucura de gustul nectarului”.
Jnaneshvar a învățat filosofia Siddha (siddhanuvada nirupana) de la Nivrittinatha, prin intermediul căruia a experimentat eliberarea finală (Amritakala sau Parampada). Aceasta face parte din doctrina Śivadvaita (cunoscută și ca Sambhavi Vidya, Chidadvaita), care este considerată a fi o revelație directă de la însuși Śiva. Fondatorul ei este Gaudapadacharya. Amṛtānubhava conține chintesența filosofiei Śivadvaita. Principalii piloni ai filosofiei sunt:
- Nu există nimic în afara Conștiinței pure (Śiva), care este indestructibilă, de nedescris, nenăscută și veșnică;
- Atman Suprem (Śiva), din preaplinul iubirii de Sine devine îndrăgostitul (energia activă – Śakti; un fel de vibrație care se împrăștie din centru către tot ce există);
- Śiva și Śakti creează universul formelor diverse, fără a le afecta însă unitatea;
- Atman Suprem este descris ca fiind Sat-Chit-Ananda, însă în mod fundamental este beatitudine pură;
- Un suflet în corp este legat (înrobit) de ignoranță (ajnana) și cunoaștere imperfectă;
- Individul are trei învelișuri de impurități, cunoscute ca ego, iluzie (atașament) și amprentările acțiunilor destinului;
- Impuritățile pot fi îndepărtate prin trei modalități (upaya): Sambhava, Sakta și Anava. Este necesar efort personal, ghidare a învățăturii scripturale și grația Învățătorului;
- Realitatea Supremă a fost revelată inițial sub forma sunetului primordial, OM – sursa vorbirii și expresia varietății din univers. Din lumea vorbirii (sabdabrahma) principiile (tattvas) minții și ale materiei au evoluat;
- Iluzia este cauza legării (robiei) sufletelor;
- Ignoranța, în mod fals considerată a fi cauza primară a universului, nu are existență proprie;
- Cunoașterea unui obiect are trei aspecte – primar, secundar și original (mula, mandhya și dai). Al patrulea aspect, paramajnana – cunoașterea Supremă este un dar oferit din grația Învățătorului, el nu poate fi obținut prin efort. Cunoașterea Supremă nu permite trinitatea cunoscător, cunoaștere și obiect al cunoașterii;
- Pentru a depăși iluzia și a transcende cele trei stadii ale cunoașterii, aspirantul este sprijinit de cele patru tipuri de vorbire: Vaikhar, Madyama, Pashyanti și Para;
- Absorbția este posibilă doar prin predarea ego-ului la picioarele lui Śiva, care nu este nimeni altul decât Învățătorul (Guru);
- În final, Învățătorul este cel care oferă eliberarea, prin: distrugerea ignoranței, înlăturarea iluziilor, înlăturarea atașamentelor față de sinele individual, distrugerea ego-ului și iluminarea.
În primul capitol din Amṛtānubhava, Jnaneshvar descrie cum supraabundența iubirii lui Śiva s-a transformat pe sine în iubita sa, Śakti. Śakti, rușinată să se miște alături de iubitul ei fără de formă, l-a îmbrăcat în haina multicoloră a universului formelor. Prezența unui al treilea (universul/lumea) nu le-a afectat unitatea.
Śiva reprezintă starea statică Absolută, în timp ce Śakti este energia vibratorie a lui Śiva, funcționarea dinamică. Ei pot fi comparați cu oceanul și valurile – când vedem valurile, ceea ce vedem de fapt este apa. Nu este cu putință să separi valul de apă; la fel, nu îi poți separa pe Śiva de Śakti.
În poemul Śiva-Śakti abiding together (Union between Śiva and Śakti), Jnaneshvar arată cum universul ia naștere când Śiva și Śakti dorm. Dacă Śiva s-ar trezi, el nu s-ar mai transforma în iubita sa, Śakti și astfel nu ar mai fi nicio cauză materială a creației. Similar, dacă Śakti se trezește (realizează că nu este separată de Śiva), universul nu mai ia naștere.
Uniunea dintre Śiva și Śakti
„Cel care iubește (Śiva), din preaplinul iubirii și din dorința de a se încânta pe sine, devine iubitul (Śakti), Ambii au aceeași natură și trăsături.
Din iubire unul față de altul, se unesc și își consumă corpurile; Și din nou, se separă pentru a menține dualitatea, din plăcerea de a fi doi.
Nu sunt nici Unul, întrucât nu sunt exact la fel; nu sunt nici doi, pentru că nu sunt într-atât de diferiți. Cum le putem înțelege natura și forma?
Cât de intensă este dorința lor de a fi încântați unul de celălalt! Din încântare, ei se unesc, dualitatea dispare, iar pentru nimic în lume ei nu permit unității să fie distrusă.
Nedorind separarea, au dat naștere unui copil de mărimea întregului univers. Cu toate acestea, uniunea lor iubitoare a rămas nedivizată.
Ei ocupă același loc, sunt decorați cu același ornament de lumină; din eternitate, au trăit astfel uniți în beatitudine.
Însăși Distincția (personificată) a căutat urma dualității, iar negăsind-o, s-a scufundat în unirea lor beatifică.
Zeița există prin Zeu, iar fără Ea, El nu este.
Ce profundă este iubirea lor unul pentru celălalt! Cei doi găsesc universul prea mic pentru a le conține iubirea, cu toate acestea, sunt văzuți locuind fericiți în cea mai mică particulă.
Unul fără celălalt nu poate crea niciun fir de iarbă. Formează însăși forța vieții unuia celuilalt.
În casa universului, sunt doar ei doi. Când maestrul merge la somn, doamna casei rămâne trează jucând rolul amândurora.
În caz că vreunul din ei s-ar trezi din somn, întreaga casă ar fi înghițită și ei ar rămâne inactivi.
Doar Śiva există, distincția bărbat-femeie fiind doar în nume. Întregul univers este creat din cele două jumătăți – ale Unuia.
Două bețe produc un singur sunet, două flori – un singur parfum, două lămpi – o singură lumină;
Două buze rostesc un singur cuvânt, doi ochi redau o singură privire; Asemenea, deși par doi, ei sunt doar Unul care pătrunde întreg universul.
Cuplul ce există din eternitate în formă duală se bucură de același meniu.
Śakti devotată și castă, nu poate trăi fără puterea Domnului ei. Creatorul a tot, Śiva, este nimeni fără ea.
Întrucât El apare datorită Ei, iar Ea există datorită Domnului Ei, nu este posibil să îi identifici separat pe vreunul din ei.
Zahărul și dulceața sa nu pot fi separate una de cealaltă. Nici camforul de parfumul său.
Încercând să cuprinzi întreaga lumină, prinzi doar flacăra; la fel, gândindu-ne la adevărata stare a Śakti, doar Śiva este de găsit.
Soarele strălucește datorită razelor sale, dar esența razelor e însăși soarele; consumând această distincție, doar soarele singur rămâne.
Un obiect reprezintă baza pentru reflecția sa, iar reflecția sa este copia exactă a obiectului reflectat. În același mod, Absolutul unic apare în formă duală.
Śakti s-a însoțit cu Śiva care are esența vidului absolut. Datorită puterii soțului ei, Śakti a luat naștere.
Śiva nu îți poate susține poziția de Śiva fără iubita sa care a fost creată de însuși Śiva.
Ea a adus glorie Domnului ei creând și susținând universul prin corpul ei, prin intermediul efortului.
Soțul nu are nicio formă; simțindu-se rușinată să se afișeze în compania lui fără de formă, i-a realizat o îmbrăcăminte ornamentală dintr-o multitudine de forme și nume, sub forma universului.”
Ramana Maharshi după ce a citit Amṛtānubhava, a afirmat: „Mi-ai făcut un mare serviciu; am avut viziunea directă a lui Jnanadeva. Până acum, doar am auzit de el, însă acum sunt convins. Jnanadeva a fost un rege al sfinților. Ce măreț! Nu am cuvinte să îi descriu măreția!”
Contemplări:
„Un ghid capabil care salvează un discipol de la a se îneca în apa ce nu există”. (II.21)
„Supremul există peste tot, dar nu este de găsit niciunde”. (II.26)
„Poate vederea să se vadă pe sine sau gustul să se guste pe sine sau sunetul să își audă propriul sunet?” (IV.20)
„Astfel, cunoașterea nu se cunoaște pe sine. Doar Cunoașterea Pură este unică în sine, nefiind conștientă că este cunoaștere”. (IV.22)
Citește și: malas-sau-impuritatile-shivaismul-kashmirian
Surse: Sri Jnanadeva’s Amṛtānubhava (by Changadeva Pasashti), Jnanadeva. The life and works of the celebrated Thirteenth-century indian mystic-poet by Swami Abhayananda, siddhayoga.org.
