„Problema este că egoul poate transforma orice înspre propriul folos, chiar și spiritualitatea. Acesta reușește în mod constant să confiște și să aplice învățăturile spirituale pentru sine. Învățăturile sunt tratate ca un lucru venit din afară, exterior <mie>, concepție pe care încercăm s-o imităm. De fapt, chiar nu vrem să ne identificăm cu învățăturile. Prin urmare, dacă maestrul ne vorbește de renunțarea la ego, noi încercă să mimăm renunțarea. Parcurgem mișcările, facem gesturi asemănătoare, dar în esență nu vrem să sacrificăm nimic din modul nostru de viață.”
(Eliberarea de materialismul spiritual, Chögyam Trungpa)
Din timpuri străvechi, căutarea spirituală a reprezentat un demers inițiatic, tainic, ce implica o dăruire totală. Cei care căutau realizarea Sinelui își dedicau întreaga existență urmării și trăirii Adevărului, fără pauză și fără compromis. Misticii și sfinții ne arată importanța unui maestru, a unui învățător veritabil, capabil să ne conducă la realizarea ultimă.
Misticul sufit Rumi atenționează aspirantul-practicant să nu pornească la drum fără un maestru, încât va rătăci la nesfârșit iar căutarea-i va fi zadarnică: „Alege-ți un maestru, întrucât în lipsa lui, această călătorie este plină de necazuri, frici și pericole. Nu călători singur pe Cale”. Iar Iisus spunea: „Nimeni nu ajunge la Tatăl decât prin mine.”
În zilele noastre, mulți căutători spirituali au unul și același maestru – propria minte; sau, mai precis, propriul ego (Ahamkara). Căutarea spirituală a devenit un alt hobby al omului modern, una dintre cele mai de seamă ambiții. Turismul spiritual, goana după noi experiențe spirituale, multiple inițieri și ceremonii, retreat-uri și workshop-uri nu amintesc deloc de seriozitatea, caracterul sacru și tainic al practicilor spirituale de acum peste 2000 de ani. Spiritualitatea este astăzi un alt „bun”. Pe lângă discuțiile despre ultima vacanță, ultima achiziție în materie de case sau mașini, vorbim și de cea mai nouă experiență pe care am avut-o la ultimul workshop spiritual. Materialismul spiritual e numaidecât materialism.
Printre multiplele rătăciri existente în practica spirituală a căutătorului modern, consumul de psihedelice este dintre cele mai comune. Încă din anii 70 din America, odată cu emergența curentului New Age, consumul de psihedelice a fost integrat într-o mulțime de practici spirituale și a fost asociat cu eliberarea – transcenderea dualității și îmbrățișarea unității. Curentul hippie, Flower Power a avut ca fundament consumul de droguri, substanțe psiho-active, menite să ofere accesul la stări înalte de conștiință și să permită experimentarea sentimentului unității cu tot ceea ce există și a dizolvării identității limitate.
Deși ilegală în Europa, India, UK și cu anumite excepții, și în America de Nord și Canada, Ayahuasca este astăzi una dintre cele mai căutate experiențe spirituale de către cei care vânează scurtături la iluminare. În 1980, psihologul John Welwood, cunoscut pentru integrarea viziunii psihologice cu cea spirituală în munca sa, a inventat expresia “spiritual bypassing”, referindu-se la utilizarea practicilor și credințelor spirituale pentru a evita sentimente inconfortabile, răni netratate sau nevoi psihologice și emoționale fundamentale.
„Mulți psihonauți (căutători care folosesc psihedelicele) care folosesc plante medicinale sunt interesați de <trip>, dar nu sunt interesați sau capabili să facă nicio schimbare reală a vieții lor odată ce ajung acasă la familiile lor. Nu îi interesează să integreze experiențele.”
(Icaro Shamans, un Maestro)
Consumul de psihedelice asociat practicilor spirituale este un tip de bypass spiritual. Nu sunt dispus să am o căutare sinceră, totală, urmând o linie canonică a unor maeștri și sfinți realizați, astfel că utilizez adjuvante care să faciliteze rezultatul dorit, mult mai rapid și cu mult mai puțin efort; in teorie, cel puțin. În practică, e nevoie de discernământ, maturitate și așezare pentru a-ți da seama că scurtătura e de fapt, o afundătură. Nu e nici mai ieftin, nici mai rapidă decât „metoda clasică”– urmarea învățăturilor unui sfânt perfect. Ba chiar este o experiență costisitoare, ce implică o serie de riscuri. Meditația, în schimb, este gratis. Însă cum se poate mândri ego-ul cu o practică ce nu este „la vedere”, nu este costisitoare și nu oferă viziuni și experiențe extatice din prima?
Ayahuasca este o plantă medicinală folosită tradițional de către șamanii din bazinul râului Amazon, din America de Sud (Peru, Brazilia, Columbia și Ecuador). Amestecul halucinogen obținut prin fierberea unor plante are la bază substanța chimică numită DMT (dimetiltriptamină), care are o structură similară cu cea a serotoninei.
Cercetările asupra DMT și a altor substanțe psihedelice sugerează că ar putea exista beneficii terapeutice asociate cu utilizarea sa în medii extrem de controlate. Numeroase psihedelice sunt subiectul cercetării în vederea tratării diverselor tulburări ale sănătății mentale, cum sunt: tulburarea de consum de substanțe (SUD), sevraj, tulburări de alimentație, depresie rezistentă la tratament (TRD) și tulburare de stres post-traumatic (PTSD). Atât psilocibina (prezentă în ciuperci) cât și MDMA (ecstasy) au primit titlul de „terapie revoluționară” în ultimul deceniu. În prezent, Ayahuasca nu este recomandată pentru uz medicinal sau terapeutic.
Peste 70% din peste 10.000 de persoane care au completat Studiul Global despre Ayahuasca au evidențiat efecte secundare precum: greață și vomă, diaree, dureri abdominale, halucinații, anxietate, deshidratare, creșterea tensiunii arteriale și a temperaturii. Mai puțin comune, dar prezente sunt: dureri musculare, tahicardie, dureri în piept, leșin, inflamații ale articulațiilor. Peste 56% dintre participanți au manifestat efecte secundare cu caracter psihologic: sentimentul de deconectare sau izolare, sentimente de depresie, lipsă de speranță, nervozitate, anxietate, furie, coșmaruri, gânduri deranjante, viziuni / halucinații.
Dr. psihiatru David Streem afirmă că nu riscul de adicție este problematic, ci riscul de supradoză și de infarct, asociat cu stresul asupra inimii și presiunii arteriale crescute. Totodată, riscul indirect de a-și face rău sieși sau altora, în cazul persoanelor care experimentează psihoze, manii și anxietate crescută.
Ayahuasca a fost utilizată de mii de ani (1500 – 2000 î.Hr.) nu în scop recreativ sau de obținere a „trip-urilor” spirituale, ci în scopul divinației și al vindecării diverselor afecțiuni psihosomatice de către șamani (curadores – vindecători). Astăzi, utilizarea ei a fost denaturată, iar rolul șamanilor bagatelizat. Turismul cu ayahuasca este o industrie în plină expansiune, asemenea studio-urilor yoga și retreat-urilor spirituale de tot soiul. În lipsa discernământului, consumerismul își pune amprenta pe orice practică, oricât de validă e ea.
În țara noastră, ayahuasca a devenit mai cunoscută și potențial mai atractivă odată cu promovarea cărților și învățăturilor doctorului Gabor Maté. Interesul Dr. Maté pentru explorarea traumelor și impactului asupra sănătății fizice și mentale l-au condus către ceremoniile de ayahuasca, atât într-o căutare personală de vindecare a PTSD, cât și de integrare și înțelegere profundă a provocărilor cu care se confruntă pacienții săi dependenți de substanțe și afectați de tulburări mentale.
Faptul că un specialist experimentează, într-un mediu controlat, cu substanțe psihedelice și obține insight-uri pe care le aplică în munca sa de vindecare, nu garantează că oricine, oricând, folosind ayahuasca, va experimenta vindecarea. Sau iluminarea.
Din păcate, pe acest drum al căutării de sine, ne amăgim mai des decât ne iluminăm. Pentru că, revenind, nu urmăm un maestru și o învățătură veritabilă, ci ne urmăm propria minte (neiluminată), dornică de a experimenta la nesfârșit tot ce este nou și aparent strălucitor.
Dacă ne dorim în mod real evoluția spirituală, elevarea conștiinței, eliberarea de identitatea limitată, nu vom alege scurtături, nici lucruri la modă, nici nu vom căuta „trip-uri” și experiențe, nici nu vom merge la pomul lăudat.
Să ne gândim la toți sfinții și maeștrii din toate timpurile – au recomandat ei ayahuasca sau consumul vreunei plante sau substanțe psiho-active în vederea iluminării? Buddha, Iisus, Rumi, Sivananda, Ramakrishna, Yogananda, Sf. Nectarie, Sf. Serafim de Sarov, sfinții și mărturisitorii români și de pretutindeni – ce învățătură ne-au transmis? Care e calea de urmat? Una a acumulării de practici, a turismului spiritual, a materialismului spiritual, a consumului de substanțe?
Sau una a meditației, a rugăciunii, a golirii de sine, a umilinței, a simplității, a fraternității și a iubirii? A devoțiunii, a urmării totale a unui maestru și a unei învățături sacre? A devenirii acelei învățături prin fiecare por, prin trudă, disciplină, credință și predare a voii proprii.
Să judecăm singuri. Dacă ne dorim moksha, elevarea conștiinței, eliberarea, mântuirea, ayahuasca nu e calea; nici un alt drog psihedelic. Dacă ne dorim o experiență așa-zis spirituală, atunci, da – ayahuasca merge; la fel - orice altă practică ce ne oferă pe moment diverse senzații și ne hrănește mintea cu iluzia vindecării, a iluminării spontane și a iubirii necondiționate.
Mulți aleg ayahuasca pentru a experimenta unitatea (sentimentul că ești una cu tot ceea ce există) și sentimentul de iubire care îți inundă fiecare celulă. Să spunem că o ceremonie ayahuasca îți poate facilita această experiență. Ce faci apoi? În viața de zi cu zi? Ești dependent de o substanță pentru a te simți una cu tot ceea ce există, pentru a trăi iubirea. Să ne amintim că tot ce dobândim poate fi pierdut. Doar ceea ce Suntem, nu poate fi pierdut. Consumul de psihedelice nu te face mai iubitor sau mai bun, dacă tu nu ești dispus să renunți la tot ceea ce stă în calea iubirii sau a bunătății, în ființa ta.
Citește și: yoga-spiritualitatea-si-consumul-de-alcool-droguri-sau-ayahuasca
„Trebuie să ne eliberăm de materialismul spiritual. Dacă nu o facem, dacă, de fapt, continuăm să-l aplicăm asupra propriei persoane, ne vom trezi până la urmă posesorii unei colecții impresionante de căi spirituale. S-ar putea s-o considerăm o colecție extrem de prețioasă. Doar am studiat atât de mult! Poate că am studiat filosofia apuseană sau cea orientală, am practicat yoga sau am învățat cu zeci de maeștri. Am acumulat și ne-am instruit. Suntem convinși că am devenit depozitarii unui întreg tezaur de cunoștințe. Și totuși, parcurgând atâtea etape, mai este încă ceva la care trebuie să renunțăm. E un adevărat mister! E oare posibil? Nicidecum! Dar, din nefericire, este. Vasta noastră colecție de cunoaștere și experiență este doar o parte a manifestării egoului, un fragment din uriașa sa prezență.”
(Eliberarea de materialismul spiritual, Chögyam Trungpa)
Surse: health.clevelandclinic.org, imhu.org.
