"Sfinții vin și pleacă, însă sunt puțini care își ating țelul prin urmarea lor. Oamenii sunt dornici să treacă drept Sadhus, dar nu doresc SĂ FIE Sadhus. După plecarea unui sfânt, adepții lui uneori creează o societate și promovează măreția ei, dar este foarte dificil să ascunzi adevărul.”
Brahmajna Ma, cunoscută și ca Devi Ma, Thakurani, Ma (Mamă) a fost o sfântă hindusă auto-realizată, născută într-un mic sat din Bengalul de Est (1880 – 1934). În mod intuitiv și straniu, ea a urmat calea Jnana-vichar-marga – calea cunoașterii și a discriminării. Este una dintre puținele femei din epoca modernă care a urmat strict această cale pentru auto-realizare și este asemănată cu Ramana Maharshi în această privință.
Ma nu a dorit ca viața ei să fie scrisă și este foarte puțin cunoscută. Când prima ediție a Brhmajna-Mayer-Katha era gata să iasă pe piață, autorii au întrebat-o ce să scrie despre ea, întrucât ei nu se încumetă, știindu-i dorința de a rămâne ascunsă. Brahmajna Ma a dezvăluit următoarele:
„Ea a avut o aplecare naturală către discriminare și a fost angajată în căutarea Adevărului Spiritual. Din copilărie, obișnuia să se gândească:
1. unde se duce o ființă umană și în ce stare rămâne după moarte și de unde vine?
2. în nimic nu poate fi găsită pacea în această lume; ce este, deci, pacea adevărată?
În astfel de gânduri ea avea să devină apoi cufundată. Și în sfârșit, asemenea gânduri ca:
3. cine sunt eu, ce este acest corp, minte sau Atman?
Acestea sunt cele trei etape ale Sadhanei Ei. Fără ajutorul cărților sau al vreunui Guru, pe baza discriminării pure și a căutării Adevărului, ea a rupt ochiurile vălurilor Maya, a depășit toate îndoielile și a atins Autorealizarea.”
Brahmajna Ma era o poetă desăvârșită, frapa printr-o memorie extraordinară și o înțelepciune ieșită din comun, de la o vârstă fragedă. Era contemplativă și nu prefera compania celor de seama ei. La vârsta de 8 ani a fost căsătorită și a devenit văduvă la 10 ani. După realizare, în 1912, la 32 de ani, a fost condusă prin diverse orașe și a devenit atracția unui public numeros, reprezentat de erudiți și credincioși, deși a preferat să trăiască o viață liniștită și retrasă.
Ma considera că un aspirant care vrea moksha trebuie să renunțe la orice alte căutări și să își dedice întreaga atenție către eliberare. Ea avea o disciplină foarte strictă și nu tolera nicio tendință anti-sannyasin. Nu încuraja cititul și obișnuia să spună că Gita și Vivekachudamani sunt suficiente. „Simplul citit nu e bun la nimic. Alege un pasaj și tradu-l în acțiune. Dacă cititul cărților ar fi de folos, toți înțelepții (Pandits) ar fi fost eliberați de mult. Însă sunt tot acolo unde se aflau și înainte de citit.”
Ea nu avea niciun idol și nu înțelegea venerarea lor. Era o adevărată Jnanapanthi. Asemenea lui Sri Bhagavan (Ramana Maharshi), spunea: „Cunoaște-te pe tine însuți sau ține-te sub control pe tine însuți.”
Brahmajna Ma a învățat Bengali cu puțin timp înainte de căsătorie, iar termenii din vocabularul religios (Atman, Brahma) i-a învățat de la cei care veneau să o vadă, după realizarea Sinelui.
Era atât de stăpână pe sine încât atunci când cineva o contrazicea spunându-i că Shankara sau Buddha considerau altfel decât ea, le răspundea: „Nu mă pot abține – Ceea ce știu și văd cu proprii ochi – în asta cred. Trebuie ca ei să se fi înșelat.”
Ea avea numeroase puteri, pe care însă nu le arăta și nu le recunoștea, afirmând: „Nu am făcut nimic. Sunt continuu în aceeași stare. Ceilalți obțin beneficii prin propria lor credință, iar minunile se fac prin credința celor în cauză. Nu fac nimic altceva decât să rămân ca Soarele.”
Descriind stadiile prin care a trecut, menționa că la un moment dat avea abilitatea de a ști gândurile celorlalți – un lucru care o deranja profund și de care s-a bucurat atunci când a depășit acea etapă. Într-o altă etapă, se găsea într-o stare de fericire perpetuă; iar atunci gândea – această stare de fericire este simțită de minte; deci este în regiunea dualității; astfel că nu o doresc. A depășit și această etapă. Ea obișnuia să spună că atunci când un aspirant își dorește puteri, e un indicator clar că a uitat obiectul căutării sale – acela de a depăși maya, întrucât puterile țin de domeniul maya.
Ma avea un simț al umorului foarte dezvoltat și relata povești prin gesturi. În general, însă, era rezervată și prefera să asculte. Ea obișnuia să le spună discipolilor: „Acesta este un drum tare alunecos, trebuie să fii extrem de alert și ghidat de discriminare, având țelul în minte în permanență. La ce bun să îți spun eu ce să faci și ce să nu faci? Nu voi fi în permanență cu tine. Stai pe picioarele tale!”
Brahmajna Ma învăța că Guru este suru (începutul). Ea considera că în lipsa unui Guru în care să își pună toată credința, nu se poate spune că un adept și-a început viața spirituală. Desigur, învățătura era pentru omul comun, nu cazul extraordinar în care atingi eliberarea fără un Guru.
„Sunt mulți Guru, dar sunt foarte puțini discipoli buni. Foarte rar am întâlnit un Sadhu care să urmeze drumul corect. Toți înțelepții se mișcă în domeniul Avidya (ignoranței), dar nimeni nu poate fi numit cu adevărat un Sadhu dacă nu este sincer în dorința de a depăși acest domeniu al ignoranței.”
Într-o zi, un adept a acuzat-o că nu ajută pe nimeni să devină ca ea (Jivanmukti). Brahmajna i-a răspuns: „Ești asemenea unui băiețel care a încercat să colecteze întreaga apă din ocean într-o cană de ceai, iar atunci când a aflat că nu poate reține decât câteva picături din apa oceanului, a acuzat oceanul de zgârcenie; pe când, remediul era să fi venit cu un recipient mai mare pentru a reține cât mai multă apă. Sfinții sunt aici să ofere, dar vai! Unde se găsește persoana care să merite să ia? Un Sfânt poate ajuta milioane să obțină eliberarea, dar abia poate găsi una singură care să primească darul.”
Ma spunea că în afara cerului albastru infinit ce acoperă capetele tuturor pretutindeni, nimic din ce a văzut în călătoriile ei prin lume nu a impresionat-o, cu excepția mării solemne, spațioase și măreției vârfurilor înalte acoperite de zăpadă ale munților Himalaya, mai ales atunci când razele aurii ale soarelui răsărit le inundă într-o zi senină.
La un moment dat, unii dintre discipolii ei i-au propus să creeze o organizație asemănătoare Misiunii Ramakrishna, însă ea i-a oprit spunându-le: „Sunteți mereu cu mine, îmi auziți mereu viziunea și primiți instrucțiuni – cât de mult ați profitat de pe urma acestora? De ce vă așteptați ca alții să beneficieze din informație second-hand și uneori poate chiar distorsionată de voi înșivă? Face-ți bine vouă, în primul rând.”
Ma învăța că Vichara (introspecția) și Vairagya trebuie să meargă mână în mână, scopul fiind calmarea fluctuațiilor minții. Pentru liniștirea minții, ea recomanda să se evite conversațiile superficiale sau citirea ziarelor. În tradiția advaita, ea învăța că toți suntem auto-realizați, doar un văl obstrucționează această vedere. Pot exista mii de căi pentru înlăturarea vălului, însă doar una e suficient de bună pentru fiecare – aceea de a primi instrucțiunea de la Guru și de a urma o singură cale.
Nu contenea să evidențieze importanța detașării și a unei căutări sincere, serioase ca factori fundamentali pentru atingerea țelului în însăși această viață. Ea spunea că dacă un căutător pornește pe drumul corect, oricât de încet va merge, el va ajunge la destinație în mod cert – din cauza faptului că rătăcește pe drumuri lăturalnice, nu ajunge la destinație niciodată. „Îmi pare că acești Sadhus sunt ca niște pelerini care intenționează să ajungă la Benares, dar în loc să urmeze direcția într-acolo, își pun rucsacul pe cap și rătăcesc pe străzile propriului lor oraș. Toată asta este Maya.”
O parte din învățătura ei:
“Prin dharma înțeleg efortul de a trece această mare a creației lumii. E o noțiune greșită cea conform căreia cineva s-a născut în lumea aceasta; a renunța la această noțiune și a te întoarce la origini reprezintă dharma.”
„Gândul la moarte conduce la renunțare. Pentru un aspirant, gândul la moarte este un mijloc de a avansa pe calea spirituală.”
„Cu cât cineva renunță mai mult, cu atât primește mai mult. Când totul este abandonat, Totul este obținut.”
Unui sadhaka i-a spus: „Va trebui să curtezi moartea mai devreme sau mai târziu. Dat fiind că e cert că vei muri cândva, de ce să nu mori de pe-acum (să renunți la toate plăcerile și neplăcerile și să rămâi gol de vasanas). Dacă faci asta din timpul vieții, nu va fi necesar să mori apoi, ci vei fi în Beatitudine și Existență perpetue.”
Despre autorealizare a scris:
„Astăzi sunt plină de bucurie, astăzi fericirea mea este nemărginită.
Nu cunosc foame, nici sete. Sunt lipsită de naștere, sunt fără nicio teamă de moarte.
Sunt extrem de strălucitoare și veșnică - o întruchipare a bunătății și o personificare a ființei supreme.
Am învățat cine sunt, dragă, am învățat cine sunt și de aceea sunt atât de fericită astăzi. "
„Eu sunt lumina supremă, mintea veșnică binevoitoare, mereu conștientă.
Sunt invincibilă, nemuritoare. Nu sunt descurajată de frica de orice fel,
Sunt nedivizată, inepuizabilă, sunt fără nicio alternativă
Nu sunt minte, intelect sau trup, bucuria este prerogativa mea naturală
Sunt lipsită de foame și sete, sunt lipsită de vanitate
Sunt liberă de toate dorințele, sunt o identitate imuabilă
Nu am tată sau mamă, nici fiu, nici familie sau prieten
Nu am treburi de îndeplinit, nici naștere, nici moarte, nici început sau sfârșit.”
„În zilele noastre, Sadhus citesc câteva pagini din autorii standard, rețin câteva versuri și încep o campanie pentru a-și face discipoli. Nu există nicio speranță pentru asemenea fraude.”
Citește și: sri-ramana-maharshi-despre-constientizarea-sinelui
Surse: nirbanmath.org, archive.arunachala.org, The life and teaching of Sri Brahmajna Ma (Swami Prabudhananda)
