“Creatorul are natura unui copil.”
(Sri Ramakrishna, Gospel, 769)
Întrebarea cu privire la scopul existenței a preocupat marile spirite ale lumii, în toate timpurile – mistici, filosofi, oameni de știință, artiști. „De ce există ceva mai degrabă decât nimic?” este întrebarea fundamentală a metafizicii, așa cum observa filosoful german Martin Heidegger.
Aristotel considera că totul în univers trebuie să aibă o cauză, culminând în cele din urmă în „cauza necauzată” (mișcătorul nemișcat) – cel care le cauzează pe toate, dar nu este cauzat de nimic. Kant considera că natura minții noastre ne determină să ne punem această întrebare. Pentru a răspunde la întrebarea de ce trebuie să ne întoarcem asupra noastră – la cine sunt eu? Cine pune întrebarea cu privire la cauză? Răspunsul dat de filosofia hindusă la De ce? este pentru că. Pur și simplul de dragul jocului (līlā).
Līlā (leela) este un concept des întâlnit în filosofia hindusă pentru a exprima natura realității. Este tradus ca joc divin sau „joc plin de încântare”. Conceptul exprimă faptul că întreaga creație este rezultatul naturii jucăușe a divinității, și nu un obiectiv pentru atinge un scop anume. Întrucât Creatorul este perfect, el nu are nicio dorință neîmplinită ((āptakāma-) și astfel nu creează din necesitate. Divinitatea vede Creaţia ca un joc în și prin care se manifestă spontan, într-o deplină libertate.
Numeroși filosofi și poeți au privit întreaga existență ca fiind un joc. Shakespeare considera lumea întreagă o scenă, unde oamenii au diverse roluri, fiecare își are intrarea pe scenă și inevitabila ieșire de pe scena vieții. Eminescu, de asemenea, afirma într-un poem filosofic: „Privitor ca la teatru/ Tu în lume să te-nchipui:/ Joace unul și pe patru,/ Totuși tu ghici-vei chipu-i,/ Și de plânge, de se ceartă,/ Tu în colț petreci în tine/ Și-nțelegi din a lor artă/ Ce e rău și ce e bine.” (...) „Căci acelorași mijloace / Se supun câte există, / Și de mii de ani încoace / Lumea-i veselă și tristă; / Alte măști, aceeași piesă, Alte guri, aceeași gamă.”
Līlā ca joc divin este un concept comun atât școlii non-dualiste cât și celei dualiste din filosofia hindusă. În filosofia non-duală, līlā este folosită pentru a descrie natura realității, incluzând cosmosul, ca rezultat al jocului creativ al divinității absolute (Brahman). În Vaishnavism, Līlā se referă la activitățile Creatorului și ale devoților săi, cât și la acțiunile macrocosmice ale universului manifestat.
Conceptul apare inițial în Brahmasutra 2.1.33 - "lokavat tu līlākaivalyam". (Totuși, este doar Līlā ceea ce apare în experiența de zi cu zi). Versul exprimă că actul de creație al lui Brahman este līlā. Shankara, în comentariul său, îl aseamănă pe Brahman cu un rege ale cărui nevoi au fost satisfăcute, iar el se implică în activitate recreațională. Într-o altă comparație, el spune că natura (svabhāvād) lui Brahman este să creeze liber, la fel cum natura noastră este să inspirăm și să expirăm, fără efort.
În tradițiile Shakta, līlā este înțeleasă în general ca o anumită bunătate jucăușă ce caracterizează universul a cărui natură esențială este Shakti. Este asociată cu zeița Lakshmi sau Lalita. Conceptul deține un rol central în filosofia Vaișnavită. În nordul Indiei, aventurile zeului Rama, expuse în poemul epic Ramayana, sunt văzute ca fiind jocul lui; el însuși a intrat în propriul joc, se implică în drama creată, însă cu un element de libertate ce îl împiedică să fie legat de joc așa cum sunt restul ființelor.
Printre adepții lui Krishna, līlā se referă la activitățile în care acesta relaționează cu devoții săi – cu gopis sau cu Radha. Una dintre cele mai reprezentative imagini ale tradiției este cea a dansului în cerc (ras Līlā), în care Krishna își multiplică forma astfel încât fiecare gopi crede că ea este partenera lui. În cartea a 10-a din Bhagavata Purana, se afirmă că Krishna a luat un corp de dragul lilei (a jocului), pentru ca adepții lui să se poată bucura de el. Creatorul se joacă astfel de-a îndrăgostitul cu creația sa (fie că este relația dintre doi iubiți, cea de amiciție sau între părinți și copil).
Līlā reprezintă natura conștiinței supreme. Līlā este viața însăși, energia exprimată ca miliarde de forme și sentimente prezentate în continuu Sinelui. Jocul divin este jucat la nesfârșit. Cei care realizează natura jocului nu sunt prinși în el. Cei care se identifică cu rolul pe care îl joacă, sunt înlănțuiți în maya. Maya este cea care creează lumea aparițiilor (fenomenelor). Līlā este cea care face această ca lume a aparițiilor să fie experimentată ca o aventură. Devoțiunea este marea descoperire a jocului divin – Creatorul se joacă cu sine însuși.
„Soluția Līlā” este unul dintre răspunsurile oferite problemei răului. Problema răului încearcă să reconcilieze existența răului și a suferinței cu cea a unul Dumnezeu omnipotent, omniscient și binevoitor. Soluția Līlā sugerează că Dumnezeu nu poate fi blamat pentru suferința umană întrucât jocul său este nemotivat. Lipner argumentează că dat fiind că Dumnezeu în mod lipsit de efort acționează prin joc, el menține legea karmei și reîncarnării chiar și atunci când se joacă.
“Totul este numai El. Binele și Răul sunt tot El. El se bucură de binele pe care îl face și tot El suferă consecinţele acţiunilor rele. Eu te văd ca El care spune că El suferă. El este fericit, El este trist. Acesta este jocul Său, Līlā, din timpuri imemoriale.”
(Ananadamayi Ma)
Citește și: sri-anandamayi-ma-misterul-unei-vieti-traite-extaz-divin
Filosofia Trika (shaiva) susține că Siva a manifestat lumea exterioară dintr-un singur motiv – pentru a-și recunoaște propria natură. Întregul univers este mijlocul prin care să-l recunoști pe Siva. Nu-l poți recunoaște abandonând universul. În mod paradoxal, Siva este „ignorant” cu privire la propria natură. Este propriul lui joc faptul de a-și abandona, în aparență, propria natură pentru a o descoperi apoi și a se bucura mereu și mereu.
Astfel, universul a fost creat doar pentru bucuria acestei realizări. El vrea să pară ca fiind incomplet doar pentru a obține împlinire. Acesta este jocul libertății (svatantrya) lui Siva.
În Bodhapancadasika, Abhinavagupta ne spune că atunci când aspirantul atinge cunoașterea Realității - care este starea fundamentală a lui Siva, aceea este eliberarea. Adevărata cunoaștere există când aspirantul ajunge să înțeleagă că întregul univers obiectiv al dualității și diversității este doar un truc magic – jocul lui Siva.
Trucul este că prin jocul său divin, Siva face ca individul limitat să experimenteze lumea diversității ca fiind unica realitate. Adevărata cunoaștere are loc când aspirantul devine una cu conștiința divină universală. El cunoaște că lumea diferențierii nu este diferită de Siva, Realitatea Supremă. Ciclurile înlănțuirii și al eliberării sunt una cu Siva. E doar un truc faptul de a considera că anumite suflete sunt prinse în ignoranță, în timp ce altele sunt elevate.
„În lumea lui jiva (a sufletului individual, înlănțuit), toți trebuie să trecem prin diverse tipuri de plăcere și suferință. Toate acestea sunt doar jocul divinului. Tot timpul gândește-te că este doar El, în toate formele diferite. Roagă-te – <dă-mi, te rog, răbdare și anduranță>. Doar prin cufundarea minții în El, vei putea înainta pe drumul către El. Performează muncă cu mâinile tale și japa cu mintea ta, vorbește doar atunci când este necesar.”
(Ananadamayi Ma)
Viața privită din perspectiva jocului divin (līlā) ajunge să reprezinte în sine o eliberare. Conștienți că totul este doar un joc, ne eliberăm de povara lui „trebuie”, „eu fac” și „de ce”. Înțelegem că jucăm un rol în marea piesă e existenței și ne bucurăm să ne jucăm rolul cât mai bine – cu devoțiune, recunoștință și detașare. Conștientizând că nu suntem rolul pe care îl jucăm, ne îndreptăm atenția către ceea ce privește dincolo de ecranul proiecțiilor pe scena vieții. Către scenarist.
Experimentarea creației ca joc divin reprezintă trăirea Grației Lui, moment de moment. Participăm astfel, cu smerenie și bucurie tăcută, la miracolul existenței mereu înnoite, văzând în toate manifestările vieții, pe însuși Creatorul ei.
„Privește urcușurile și coborâșurile vieții cu mintea senină. Pentru existența aparentă este vorba numai despre un joc. Privește câștigurile și pierderile tale cu o detașare mentală, ca și cum vezi un film. După ce vezi o piesă de teatru bună – chiar și o tragedie -exclami: <Ce poveste bună! Am învățat multe din ea>. În mod similar, chiar și atunci când treci prin evenimente tragice din viața ta, spune pentru tine: <Sunt recunoscător pentru această experiență. M-a învățat multe>.”
(Paramhansa Yogananda)
Citește și: vedanta-stiinta-realizarii-adevarului-ultim-partea-treia-bhagavad-gita
Surse: britannica.com, springer.com, vedantasciety.net, lakshmanjooacademy.org.
