După viziunea divină, care i-a arătat că trebuie să își înceapă misiunea de a răspândi învățăturile Kriya yoga în Occident, tânărul swami Yogananda (Babaji Mahavatar) a ajuns la Boston în septembrie 1920. Primul său discurs, ținut la Congresul Internațional al Liberalilor Religioși, a fost despre „Știința religiei” și a fost primit cu entuziasm.
citeşte aici prima parte Discipolii lui Babaji Mahavatar - adevăr şi legendă
În același an, a fondat organizația spirituală, Self-Realization Fellowship pentru a disemina în întreaga lume învățăturile despre știința și filosofia antică a Yoga din India. Primul centru de meditație a fost înființat în Boston cu ajutorul unor americani, care urmau să îi devină discipoli pe viață.
Yogananda a predat studenților care practicau învățăturile sale, metode pentru a obține o experiență personală, directă, a lui Dumnezeu; i-a invatat tehnicile de trezire a sufletului prin Kriya Yoga, inițiind peste 100.000 de bărbați și femei în timpul celor treizeci de ani petrecuți în Occident.
Printre cei care i-au devenit discipoli s-au numărat multe figuri proeminente din știință, afaceri și arte, precum, soprana de operă Amelita Galli-Curci, George Eastman, inventatorul camerei Kodak, poetul Edwin Markham și dirijorul Leopold Stokowski. În 1927, a fost primit oficial la Casa Albă de către președintele Calvin Coolidge.
Citește și: steve-jobs-adept-al-invataturilor-lui-paramahansa-yogananda
În 1929, în timpul unei călătorii de două luni în Mexic, el a plantat semințele lucrării sale spirituale în America Latină, unde a fost întâmpinat de președintele Mexicului, dr. Emilio Portes Gil, care a devenit un admirator al învățăturilor sale.
In India a inițiat personalități precum Mahatma Gandhi, C. V. Raman, fizician laureat al premiului Nobel și unele dintre cele mai renumite figuri spirituale din India, inclusiv Ramana Maharshi și Anandamoyi Ma.
Ultimii ani și i-a petrecut în mare parte în izolare, timp în care s-a străduit intens sa își finalizeze scrierile – inclusiv comentariile sale la Bhagavad Gita și la învățăturile lui Isus Hristos din cele patru Evanghelii, precum și revizuiri ale lucrărilor anterioare, cum ar fi Șoapte din Eternitate și Lecții de autorealizare.
A lucrat intens cu Sri Daya Mata, Mrinalini Mata și alți câțiva dintre cei mai apropiați discipoli ai săi, oferindu-le îndrumarea spirituală și organizațională pentru a-i continua munca în întreaga lume, după ce el va fi plecat.
„Trupul meu va trece, dar lucrarea mea va continua. Și spiritul meu va trăi mai departe. Chiar și atunci când voi fi luat, voi lucra cu voi toți pentru eliberarea lumii cu solia lui Dumnezeu. Cei care au venit la Self-Realization Fellowship căutând cu adevărat ajutor spiritual interior vor primi ceea ce caută de la Dumnezeu. Fie că vin în timp ce eu sunt în trup, fie după aceea, puterea lui Dumnezeu se va revărsa în discipoli la fel și va fi cauza mântuirii lor... Babaji cel veșnic viu a promis să păzească și să ghideze progresul tuturor discipolilor sinceri. Lahiri Mahasaya și Sri Yukteswarji, care și-au părăsit formele fizice, și eu însumi, chiar și după ce voi fi părăsit corpul, toți vom proteja și îndruma căutătorii sinceri.”
Citește și: iisus-cunostea-tehnici-yoga-si-ii-invata-stiinta-realizarii-lui-dumnezeu-pe
Misiunea spirituală a lui Yoganada a schimbat lumea și, prin urmare, învățăturile sale au fost revoluționare pentru Occident în special, fiind absolut noi pentru acea epocă. Astăzi, organizația creata de el, Self Realisation Felowship, transmite învățăturile sale tuturor celor care îl caută pe Dumnezeu, precum:
1. Numai Dumnezeu există. Dumnezeu este atât dincolo, cât și în interiorul oricărei manifestări. El visează această lume și-o manifestă, astfel, fiecare atom și stea sunt create din conștiința Lui. Scopul vieții noastre este să ne trezim din vis și să realizăm unitatea cu El.
În acele vremuri, învățătura vedică era nouă pentru Occident, care vedea Creația ca fiind complet separată de Creator.
2. Meditația zilnică, liniștirea minții, este modalitatea de a vedea dincolo de vis. Meditația constă în retragerea pranei îndreptate spre exterior (energie subtilă sau forță vitală) și concentrarea acesteia asupra ochiului spiritual,, concentrându-ne asupra lui Dumnezeu sau asupra uneia dintre calitățile Sale: lumină, sunet, bucurie, pace, calm, iubire, înțelepciune sau putere.
Atunci când Yogananda a venit în America, în 1920, aproape nimeni nu medita. Acum milioane de oameni fac asta zilnic.
3. Prana ne menține în viață, ne menține sănătoși, ne face receptivi și ne permite să reușim. Toate aspectele vieții sunt îmbunătățite atunci când învățăm să o controlăm, pentru că a controla energia înseamnă a obține control și asupra tuturor lucrurilor materiale.
Yogananda ne-a predat tehnicile Kriya Yoga și exercițiile de energizare pentru a ne ajuta să obținem acest control. A spus adesea că adevăratul altar nu se află în nicio biserică, ci în sistemul nostru nervos central.
Astăzi, vedem că importanța forței vitale începe a fi cercetată de știință și de artele vindecătoare.
4. Karma și reîncarnarea. Fiecare gând, sentiment și acțiune creează o cuantă de energie, destinată să se întoarcă la noi; așa cum dăm, așa vom primi. Rezultatele propriilor noastre acțiuni din trecut creează circumstanțele și evenimentele vieții prezente. Modul de a ne elibera de acest ciclu karmic este să acceptăm viața, să ne controlăm procesele reactive, să fim echilibrați, veseli, să dizolvăm ego-ul.
Importanței karmei începe să fie înțeleasă de lume și astfel comportamentul oamenilor începe să se schimbe.
5. Nu trebuie să părăsim lumea. Misiunea lui Yogananda a fost, în parte, să ne ajute să-L vedem pe Dumnezeu în fiecare persoană și activitate, trăind în lume.
În trecut, căutătorii sinceri evitau activitatea lumească și se retrăgeau în peșteri sau mănăstiri.
6. Dorința de a fi fericit și de a evita suferința este motivația universală din spatele fiecărei acțiuni. De-a lungul vieților, înțelegerea noastră a ceea ce ne face fericiți evoluează, se schimbă . La început, fericirea este căutată în lene și senzualitate, apoi în acumularea de posesiuni sau putere centrată pe ego. Treptat, aceasta evoluează într-o dorință altruistă de a-i ajuta pe ceilalți și, în cele din urmă, dorința de realizare de Sine, care singură aduce bucuria pe care am căutat-o întotdeauna.
7. Comunitățile spirituale oferă mediul optim pentru căutarea fericirii și a lui Dumnezeu. Mișcarea comunității spirituale începe sa se închege în jurul învățăturilor străvechi.
Aceste învățături străvechi, revoluționare trebuie aplicate ținând cont de specificitatea culturală și personală a fiecărui căutător. Prin contemplare, meditație fiecare își va găsi calea prin care le-ar putea aplica în viața sa, asigurându-si astfel evoluția spirituală.
Surse: rishikeshdaytour.com, sriyukteswar.com, yogananda.org, ananda.org.