Asana este o postură corporală, descrisă inițial ca postură statică de meditație; ulterior a fost extinsă în Hatha Yoga și în Yoga modernă bazată pe gimnastică, incluzând: întindere, stând în picioare sau șezut, răsucire și posturi de echilibru. Yogasutra lui Patanjali descrie asana ca fiind o postura fixă și relaxată folosită pentru meditație, incluzând-o în cele opt ramuri ale Yoga. În hindusă, cuvântul asana înseamnă „a sta așezat”.
Manuscrisele din secolele X – XVII identifică 84 de asane, descriind detaliat unele dintre ele. În secolul XX, naționalismul indian a favorizat cultura fizicului ca răspuns la colonialism. În acest mediu, inovatori indieni au creat noi sisteme de asane, încorporând în Yoga exerciții fizice moderne. Împreună au descris sute de asane, au reînviat popularitatea Yoga și au adus-o în lumea occidentală.
Asanele au fost incluse în textele medievale de Hatha Yoga pentru beneficii atât spirituale cât și fizice. Stiințele moderne au furnizat dovezi că îmbunătățesc flexibilitatea, musculatura și armonia fizică, reduc stresul și mai ales atenuează unele boli precum astmul și diabetul.
Puțină istorie. Asana în antichitate
Figura centrală din sigiliul Pashupati a civilizației din Valea Indului mileniul al III-lea î.e.n. a fost identificată de arheologul John Marshall în 1931 drept întruchiparea zeului Shiva, aceasta ar fi cea mai străveche înregistrare a unei asane.
Prima reprezentare a lui Buddha, așezat în asană, este datată din sec. II - III e.n.
În Yogasutra lui Patanjali (sec. II - IV e.n.) este descrisă practica asana drept a treia dintre cele opt ramuri Yoga clasică sau Raja Yoga. Patanjali nu menționează vreo postură anume, însă descrie asana ca o „postură fixă și relaxată”, referindu-se la posturile utilizate pentru pranayama și pentru meditație, elemente esențiale pentru Samadhi - starea în care fluctuațiile gândurilor încetează.
În comentariul Bhasya, despre care savanții sugerează că poate fi al lui Patanjali, sunt numite 12 asane de meditație așezate, inclusiv Padmasana, Virasana, Bhadrasana și Svastikasana.
Documente medievale
Vimanarcanakalpa din secolele X-XI este primul manuscris care descrie o asana în postură non-șezut - Mayurasana (postura păunului), o poziție de echilibru. Astfel de poziții par, potrivit savantului James Mallinson, să fi fost create în afara Shaivismului, căminul tradiției Yoga Nath și să fi fost asociate cu ascetismul; ulterior au fost adoptate de yoginii Nath.
Goraksha Sataka (secolele X-XI), sau Goraksha Paddhathi, un text de Hatha Yoga timpuriu, descrie originea celor 84 de asane clasice despre care spune că au fost dezvăluite de zeitatea hindusă Shiva. Observând că există tot atâtea posturi câte ființe există și afirmând că există 84 lakh (lakh=100.000) de specii, adică 8.400.000 în total, textul afirmă că Shiva a creat o asană pentru fiecare lakh, oferind astfel 84 în total, deși menționează și descrie doar două în detaliu: Siddhasana și Padmasana. Numărul 84 este mai curând simbolic decât literal.
Hatha Yoga Pradipika (secolul al XV-lea) precizează că dintre aceste 84 asane, primele patru sunt importante, și anume pozițiile de meditație sau pranayama: Siddhasana, Padmasana, Bhadrasana și Simhasana.
Stâlpii templului Achyutaraya construit în secolul al XVI-lea sunt decorați cu numeroase reprezentări în relief ale unor yoghini în asane, inclusiv Siddhasana, Chakrasana, Yogapattasana, precum și mai multe posturi neidentificate.
Până în secolul al XVII-lea, asanele au devenit o componentă importantă a practicii Hatha Yoga și apar mai multe poziții non-șezut. Hatha Ratnavali de Srinivasa (secolul al XVII-lea) este unul dintre puținele texte care încearcă o listare reală a 84 de asane, deși 4 din lista sa nu pot fi traduse din sanscrită și 11 sunt menționate fără nicio descriere, aspectul lor fiind cunoscut din alte texte.
Gheranda Samhita (sfârșitul secolului al XVII-lea) afirmă din nou că Shiva a învățat 84 lakh de asane, dintre care 84 sunt proeminente și „32 sunt utile în lumea muritorilor”. Profesorul și savantul de yoga Mark Singleton notează din studiul textelor elementare că „asana a fost rareori, dacă a fost vreodată, caracteristica principală a tradițiilor semnificative ale Yoga în India”.
Inovatori moderni
Începând cu anii 1850, în India s-a dezvoltat o cultură a exercițiului fizic pentru a contrazice stereotipul colonial al presupusei „decăderi” a indienilor în comparație cu britanicii. Această cultură a fost preluată din anii 1880 până la începutul secolului al XX-lea de către naționaliști indieni precum Tiruka, care a predat exerciții și tehnici de luptă fără arme sub pretextul yoga. Între timp, susținătorii culturii fizice indiene precum K. V. Iyer au combinat în mod conștient Hata Yoga cu culturismul în sala sa de sport din Bangalore.
Posturi ca Durvasasana, Ganda Bherundasana și Hanumanasana au fost descrise detaliat pentru prima dată în articolul Anatomia unui contorsionist din 1889 al lui Thomas Dwight, în timp ce posturi ca Warrior Pose, Dog Downward, Utthita Padangusthasana, Supta Virasana au fost descrise în textul Gimnastică elementară din 1924 al danezului Niels Bukh. Acestea au fost la rândul lor derivate din tradiția scandinavă a secolului XIX a gimnasticii inițiată de Pehr Ling și și-au „găsit drumul către India” la începutul secolului XX.
Asanele au fost aduse în America în 1919 de către Yogendra, uneori numit „Părintele renașterii Yoga”, sistemul său fiind influențat de cultura fizică internațională, cum ar fi gimnastica suedeză.
În 1924, Swami Kuvalayananda a fondat Centrul de Cercetare pentru Sănătate și Yoga în Maharashtra. El a combinat asanele cu sistemele de exercițiu indian și gimnastica europeană modernă, având, după savantul Joseph Alter, un efect „profund” asupra evoluției Yoga.
În 1925, Paramahansa Yogananda, mutându-se din India în America, a înființat Asociația de Autorealizare în Los Angeles și a predat Yoga, incluzând asane, respirație, chanting și meditație, la zeci de mii de americani, așa cum ne descrie în „Autobiografia unui yoghin” din 1946.
Tirumalai Krishnamacharya (1888–1989) discipol al lui Kuvalayananda în anii 1930, a creat „o îmbinare de Hatha Yoga, exerciții de lupte și gimnastică occidentală modernă, diferită de orice a fost văzut anterior în tradiția Yoga" (savantul Mark Singleton). Prin gimnastica sa, Krishnamacharya a dorit să creeze un sistem de Yoga pentru Palatul Mysore. A inclus asane stând în picioare și tranziții între asane, multe dintre acestea bazate pe gimnastica scandinavă.
Krishnamacharya, cunoscut drept părintele Yoga modernă, a avut printre elevii săi oameni care au devenit ei înșiși profesori influenți de Yoga: letona Indra Devi; Pattabhi Jois, care a fondat Ashtanga Vinyasa Yoga în 1948; B.K.S. Iyengar, care a fondat Iyengar Yoga; A. G. Mohan, co-fondator al Svastha Yoga & Ayurveda. Împreună, au reînviat popularitatea Yoga și au adus-o în lumea occidentală.
În 1959, Vishnudevananda Saraswati a publicat o compilație de 66 de posturi de bază și 136 de variații ale acestor posturi.
În 1966, Iyengar a publicat Light on Yoga: Yoga Dipika, carte ilustrată cu aproximativ 600 de fotografii ale lui Iyengar care demonstrează aproximativ 200 de asane; a sistematizat practica fizică a asanelor. A devenit un bestseller, care a fost vândut în trei milioane de exemplare și a fost tradus în 17 limbi.
În 1984, Dharma Mittra a întocmit o listă de aproximativ 1.300 de asane și variații ale lor, derivate din surse antice și moderne, ilustrându-le cu fotografii pentru fiecare postură; site-ul web Dharma Yoga sugerează că Mittra a creat aproximativ 300 dintre acestea.
Va continua!
Primește săptămânal informații inedite și interesante despre practica și știința Yoga.
Abonează-te aici la newsletter-ul săptămânal.
