„E ușor să repeți <Aham Brahma Asmi> sau Sivoham, însă este foarte dificil să simți asta și să recunoști unitatea tuturor ființelor. Niciun tip de Samadhi nu este posibil câtă vreme impuritățile minții nu sunt înlăturate prin serviciu dezinteresat continuu, Japa, Kirtan și Upasana. Cum te aștepți să obții Brahma Bhavana câtă vreme mintea oscilează și sare de la un obiect la altul?” (Swami Sivananda)
Un proverb cunoscut spune că atâta vreme cât nu știi încotro te îndrepți, orice drum te va duce într-acolo. Cu alte cuvinte, dacă nu ai în vedere o destinație precisă, puțin importă calea pe care o iei. Este o observație general-valabilă, indiferent că ne referim la căutarea spirituală sau la scopurile practice ale vieții de zi cu zi. În ceea ce privește practica spirituală, înțelepții ne îndeamnă, întâi de toate, să știm ce căutam. Să avem claritate în privința scopului – ca aspiranți-practicanți, ne dorim moksha, realizarea Sinelui, transcenderea dualității, trăirea realității ultime.
Țelul ultim spre care țintim trebuie să fie definit cu claritate și asumat integral. Aproximările sau imitațiile nu ne vor duce niciunde; ne vom irosi timpul înșelându-ne, crezând că urmăm o practică spirituală, iar în fapt, ne vom alimenta și întări identitatea limitată, adăugându-i un înveliș format din practici spirituale diverse.
Toți maeștri veritabili evidențiază importanța unei căutări sincere și totale ca fiind esențială pentru a atinge scopul spiritual ultim – realizarea esenței Sinelui. Nu e suficient să fim căldicei. De altfel, Iisus se adresează credincioșilor bisericii din Lodicea astfel: „Ştiu faptele tale: că nu eşti nici rece, nici în clocot. O, dacă ai fi rece sau în clocot! Dar, fiindcă eşti căldicel, nici rece, nici în clocot, am să te vărs din gura Mea.” (Apocalipsa, 3: 15-16) Căutarea spirituală autentică nu acceptă jumătăți de măsură, exclude orice fariseism, fățărnicie. Nu putem fi și cu lumea, și cu Adevărul; și cu plăcerile, și cu asceza.
Ce căutăm, în esență? O spiritualitate căldicică, care să ne permită să ne satisfacem și poftele și dorințele lumești, care să nu presupună prea mare osteneală, o spiritualitate de weekend sau timp liber? Fără a implica vreo judecată asupra celorlalți, acesta trebuie să fie un demers introspectiv constant al unui aspirant-practicant serios.
Să ne întrebăm onest de ce suntem aici, cum ne raportăm la practica noastră spirituală. Este o căutare sinceră a transcenderii dualității, o dorință mai presus de fire, de condiționările mentale, o nevoie pură a sinelui nostru profund? Sau este escapism, un trend, o încercare de a aparține unui anumit cerc de oameni, de a fi văzut într-un anume fel, o fugă de lume și responsabilitățile ei practice, o frică de moarte și necunoscut?
În lipsa unei examinări oneste, riscăm să mergem din inerție (tamas) sau ego (rajas) către nicăieri, având impresia că ajungem undeva. Sau să abandonăm practica, la un moment dat. Sau să practicăm un ghiveci, după cum ne îndeamnă mintea – să acumulăm o serie de instrumente de care să ne folosim pentru a ne acoperi nesiguranțele, spaima existențială și sentimentul de incompletitudine. Non-acumularea la care se referă a cincea Yama – Aparigraha, nu este doar de natură materială, ci și mentală. Acumularea și posesivitatea în acest caz sunt asociate cu informație de natură spirituală, tehnici, practici, cursuri, inițieri. E firesc ca la început de drum, până ne orientăm corect și știm ce căutăm, să testăm diverse practici. Însă odată ce știm ce căutăm și suntem sinceri și determinați cu privire la urmarea țelului stabilit, toată acumularea de tehnici trebuie abandonată și urmată o cale și un maestru autentice care să ne conducă spre scopul ultim.
Citește și: yoghinii-contemporani-nu-mai-practica-esenta-yoga-parta-vi-aparigraha
De aceea, fundamentele sunt esențiale - primele două ramuri expuse de Patanjali în Yoga Sutras: Yama si Niyama. Pornim la drum interiorizând esența principiilor de conduită și moralitate și avansăm corect în practică urmând fără compromis cele 10 norme. Și nu din teamă sau dogmatism. Ci pentru că în mod autentic înțelegem importanța lor în susținerea progresului spiritual veritabil. Înțelegerea corectă este urmată de acțiune corectă. Cultivarea virtuților enunțate de Krishna în Cartea a 16-a (Yoga deosebirii dintre starea divină și starea demonică) este o consecință firească a înțelegerii corecte.
Înțelegem că ceea ce credem că știm în prezent este în fapt non-cunoaștere, din perspectivă spirituală. Înțelegem că suntem limitați și condiționați de propria natură, supuși gunelor (celor trei tendințe). Tânjim după eliberare, căutăm să descoperim esența Sinelui nostru profund. Prin grație divină, ajungem sub influența unui maestru și a unei învățături sacre. În mod natural, se trezește în noi dorința de a urma calea cu toată inima, cu toată ființa noastră. Această stare de receptivitate e solul în care de dezvoltă virtuțile și forța care ne alimentează Sadhana – efortul spiritual constant.
„Lipsa de frică, curăția inimii, statornicia în Cunoaștere și yoga, dăruirea, înfrânarea, sacrificiul, învățătura, asceza, dreapta purtare, nevătămarea, adevărul, lipsa mâniei, renunțarea, liniștea, neclevetirea, mila pentru viețuitoare, nerâvnirea, blândețea, sfioșenia, cumpătarea, tăria, iertarea, hotărârea, curăția, ne-dușmănia, ne-mândria sunt ale aceluia născut pentru o stare divină, o, Bharata!” (Bhagavad Gita, 16: 1-3)
26 de virtuți ce definesc starea divină. Temelia solidă pe care ne așezăm practica zilnică, ca aspiranți veritabili. Este lesne de înțeles că nu există pauză de la practicarea virtuților, pentru un căutător sincer. Nu poți fi blând cu jumătate de normă – doar când faci Sadhana, meditezi sau practici Karma yoga. Și astfel, în esență, nu există pauză de la Sadhana – de la disciplina spirituală autentică.
Pentru un yogi aspirant sau orice căutător sincer, viața însăși este Sadhana; nu există separație între practica spirituală și viața de zi cu zi, viața în ansamblul ei. Orice separație limitează și implică un soi de fariseism și acel aer căldicel, dușman al practicii spirituale reale. Când maeștri și înțelepții ne spun că dedicarea trebuie să fie totală pentru a avea rezultate, ei nu se referă la abandonarea jobului, familiei, posesiunilor și retragerea în pustietate pentru a practica Sadhana. Ci de a infuza toate activitățile vieții de zi cu zi cu viziunea divinului, de a subsuma toate procesele vieții căutării spirituale, scopului ultim.
A fi total în căutare presupune atitudinea interioară de a fi dedicat aspirației spirituale, fără compromis, independent de circumstanțe. Fă ce poți, cu ce ai, acolo unde te afli – spune un proverb. Raportat la practica spirituală, presupune să insufli fiecărui moment aspirația spre divinitate, să ai în permanență în vedere țelul suprem – eliberarea, realizarea unității, recunoașterea identității cu realitatea ultimă. Să tinzi să realizezi totul cu conștiința divinului.
„Dacă vrei să fii stabilit în adevăr, nu este de folos să devii doar un adept sentimental al adevărului, să ai iubire pentru adevăr, ci trebuie să practici iar și iar, chiar și în cele mai atroce circumstanțe. Practică toate cele 24 de ore dintr-o zi și noapte, iar și iar și continuă practica zi de zi. Devino tu însuți adevărul. Devino întruparea adevărului. Trăiește adevărul. Devino identificat cu adevărul, lasă să nu existe dualitate între tine și adevăr.” (Sri Swami Chidananda)
Întrebat de unul dintre discipolii săi care este rolul practicii spirituale (Sadhana) și dacă nu cumva totul depinde de grația divină, Swami Krishnananda i-a răspuns oferindu-i viziunea înțeleptului Vidyaranya: Divinitatea te pătrunde și te face să simți că tu faci un efort spiritual. Însuși Creatorul realizează Sadhana prin tine; de ce îți atribui efortul spiritual ție? El te pătrunde și te împinge către meditație. Aceasta este grația Lui, iar în mod eronat tu ți-o atribui ție.
Nu este astfel nicio distincție între Sadhana și grația divină; disciplina spirituală este însăși grația Lui. În definitiv, cine ne-a orientat către Cale, către un Maestru și către Învățătură? Astfel, întreaga viață, care este Sadhana, reprezintă o super abundență a grației Lui. Ānandād hy eva khalv imāni bhūtāni jāyante (T.U. 3.6.1) spune Taittiriya Upanishad. Universul a luat naștere din beatitudinea divinității, este susținut prin beatitudinea Lui Dumnezeu și în beatitudinea Lui ne întoarcem. Să trăim Sadhana cu acest simțământ înalt și să Îi dedicăm Lui toate fructele obținute prin Sadhana pe care o realizăm prin însăși grația Lui.
Surse: Swami Chidananda, Swami Sivananda
