În timp ce cursanții de Yoga modernă pot presupune că toate practicile sunt sigure și eficiente, literatura de specialitate atenționează despre conotațiile periculoase: atât tratatele antice cât și științele moderne menționează pericolele care însoțesc practicile Pranayama.
Atenție! Yogasat recomandă ferm practica Pranayama numai sub îndrumarea unui instructor specializat; instructorul va ghida cursantii în funcție de nivelul lor de experiența ai de relaxare; instructorul va opri practica cursantului și anumite situații potențial periculoase. De asemenea, unele afecțiuni sunt incompatibile cu aceasta practica. Sesiunile digitale nu sunt recomandate, pentru ca limitează observația și intervenția instructorului.
Semnificația cuvântului Pranayama, respirația yoghina, este data de cele doua cuvinte sanscrite: Prana = energie vitală si Ayana = a controla, așadar prin Pranayama urmărim controlul respirației și direcționarea energiei cu scopul obținerii Samadhi și a anumitor beneficii fizice.
Conform Yoga Sutra lui Patanjali, Yoga este sintetizată în 8 ramuri: Moralitatea, Autodisciplina, Asanele, Pranayama - controlul respirației, Retragerea simțurilor, Concentrarea, Meditația și Samadhi - starea în care fluctuațiile gândurilor încetează. Pranayama este considerat un element esențial pentru încetarea fluctuațiilor minții menționate în multele texte Yoga.
Cu toate acestea, exista nenumărate avertizări asupra pericolelor practicării Yoga, în special a Pranayama, care contrastează cu conotațiile moderne din jurul acestei practici.
Ca bază pentru învățăturile Pranayama, Yoga Sutra lui Patanjali explică pe scurt controlul respirației și nu oferă discuții ample despre acest subiect. Modul concret în care se desfășoară practica este dezbătută vag prin secțiunea instrucțiunilor: “Când asana este stabilă, atunci respirația este controlată prin reglarea cursului expirației și inspirației. Modificarea expirației și inspirației este perceptibilă ca respirația profundă și superficială reglată de locul în care este ținută respirația și pentru cât timp. Un alt tip de control al respirației depășește raza expirației și inspirației. Atunci întunericul asupra adevărului se risipește, iar mintea este pregătită pentru concentrare.” (Miller, 2,49-53).
Există diferite tehnici de purificare fizică și spirituală înainte de a practica Yoga, denumite Kriyas. Totuși, controlul respirației este de asemenea considerat un act de purificare. Inspirul și expirul sunt reordonate și predate în diferite tradiții, fiecare având obiective diferite. În Yoga Sutra lui *Hemacandra, suntem instruiți să “ținem fără întrerupere prana oriunde exista o boală dureroasa, pentru a o vindeca”. În jainism, Pranayama este definită ca direcționarea respirației pentru a vindeca o boală. Practici similare sunt descrise în textele antice și, prin urmare, toate creează posibilitatea de autopromovare din cauza dorinței comune de retenție prin practica Pranayama.
Conform scripturii budiste **Maha-Saccaka Sutta, Majjhima Nikaya I, Buddha a apreciat practicarea Pranayama ca fiind prea dură pentru natura umană. Scriptura spune că Buddha devine foarte bolnav din cauza durerilor imense resimțite atunci când practica Pranayama. De fiecare data când Buddha a încercat în mod repetat meditația cu oprirea respirației, a experimentat un tip diferit de durere. “Buddha întreabă entitățile spirituale dacă exista o alta modalitate de a ajunge la iluminare, fără durerea acestor practici”.
Buddha recunoaște asceții ca practicanți ai retenției respirației în trecut, dar ajunge la concluzia că nu a obținut cunoștințe sau înțelepciune mai mare prin aceasta “tortura” auto-provocata. Prin urmare, scrierea consideră că acest act de Pranayama este pe nedrept inclus în practica Yoga datorită posibilității de auto-vătămare în timpul practicii.
Pe lângă diverse comentarii și critici ale textelor antice, practica Pranayama primește un avertisment general. Filozoful Abhinavagupta menționează în Tantraloka că “Pranayama nu trebuie practicată, deoarece daunează organismului”. KS Joshi observa pericolul Pranayama în cartea sa, Yogic Pranayama spunând că “omul obișnuit nu ar trebui să se decide practicii Pranayama”. El continuă să constate că practicile antice erau destul de dure, deci periculoase, dar ar putea fi în mare parte benefice în vremurile noastre, cu instrucțiuni stricte, pentru a vindeca boli sau pentru a îmbunătăți viața în general.
În Yoga modernă, posturală, avertismentele cu privire la practicarea Pranayama sunt foarte rare sau lipsesc cu desăvârșire. În schimb, este considerată esențială includerea respirației în cadrul asanelor. În plus, astăzi exista o largă recunoaștere a beneficiilor practicii Pranayama, devenind noua descoperire științifică pentru sănătate.
În sălile de Yoga însă, Pranayama este privită cel mai adesea o practica care “curata și echilibrează canalele subtile ale corpului” (Singleton, 29). Din cauza popularizării Yoga contemporană pentru sănătatea fizică și mentală, avertismentele inițiale nu se aplica în industria “Yoga sportiva” aflata în continua creștere.
Concluzii:
- Cea mai mare parte a pericolului practicii Pranayama constă în utilizarea necorespunzătoare a uddiyana bandha (retragerea mușchilor abdominali în interior, către coloana, cu apnee după expir) și bahya kumbhaka (apneea după expirul complet). Subtilitatea tranzițiilor la utilizarea acestor tehnici va crește pericolul sau îl va risipi. Pe lângă asta, celelalte pericole par a tine de respectarea cu exactitate a tehnicii respective.
- Practicăm Pranayama pentru a direcționa energia, în scopul obținerii Samadhi, cea de a opta și ultima ramura Yoga.
- Practicată corect și sub îndrumare, până la însușirea tehnicilor, Pranayama are doar efecte benefice pentru minte și corp
*Hemacandra: erudit indian care a îmbrățișat jainismul, a trăit în secolul al XXII-lea și a studiat gramatica, filosofie, poetica și istorie contemporană
**Maha-Saccaka Sutta, Majjhima Nikaya I: scriptura budista elaborată între secolul al III-lea I.Hr. si secolul al II-lea, scriere care sta la baza culturii budiste
