“Toate adevărurile științifice ale epocii moderne pot fi găsite în Vede.”
(Swami Dayanand Saraswati, 1824-1883)
În 1897, înainte de apariția fizicii cuantice și a elaborării teoriei relativității, Vivekananda afirma că „Ne pare nouă că, concluziile științei moderne sunt concluziile pe care Vedanta le-a atins acum mii de ani; doar că în știința modernă ele sunt scrise în limbajul materiei.”
Acum mii de ani, Upanișadele au revelat adevărul fundamental cu privire la natura existenței – întregul univers este Unul, interconectat și interpenetrat de ultima realitate care este Brahman. Despre Brahman, afirma înțeleptul Yajnavalkya, nu există o altă descriere mai bună decât – neti, neti (not this, not this). Altfel spus, nu este aceasta, nici aceasta; nu poate fi descris, obiectivat, dat fiind că este ceea ce validează însăși existența – și astfel, cunoașterea, cunoscătorul și obiectul cunoscut.
În secolul XX, teoria relativității a dovedit natura relativă a materiei. Fizica cuantică a arătat că materia nu are realitate obiectivă. Fizica particulelor a arătat că ideea unei părți individuale, separate de materie nu există - ce vedem ca fiind materie izolată este în mod profund interconectat cu întreg universul.
Concepția mainstream a științei de azi se clatină din ce în ce mai mult în lumina noilor cercetări cu privire la natura realității și a studiilor despre conștiință. Teoria standard asupra naturii realității, care a dominat lumea începând cu Iluminismul și până în zilele noastre este fizicalismul metafizic, cunoscută și ca materialism. Materialismul consideră lumea de natură fizică într-un sens strict. Experiența conștientă este posibilă doar ca o proprietate emergentă a materiei din creier.
Fizicalismul a servit în zilele de început ale Iluminismului un rol sociopolitic pe fondul tensiunilor crescute dintre știința care tocmai lua naștere și Biserică. Will Durant arată că Denis Diderot (unul din autorii Enciclopediei, documentul fondator al Iluminismului) era de acord că „toată materia este probabil instinct cu viață și e imposibil să reduci unitatea conștiinței la materie și mișcare; dar materialismul este o armă bună împotriva Bisericii și trebuie folosită până când e aflată una mai bună.”
Pentru fizicaliști, conștiința este un epifenomen – emerge din lumea fizică, este un produs secundar al proceselor creierului, lipsit de o putere cauzală în sine. Ei nu explică însă cum e posibil acest lucru, pur și simplu elimină conștiința de pe agenda investigației umane.
Știința ne spune însă, cum se comportă realitatea, nu ceea ce este realitatea, ea examinează cum se comportă natura. Iar comportamentul naturii contrazice realismul fizic – experimentele cuantice contrazic existența obiectelor în sine, independent de observație. Fizicalitatea apare doar dacă e observată, măsurată; entitățile fizice (obiectele) nu au o existență de sine stătătoare. Fizicalitatea nu este deci “lumea reală”, ci o reprezentare cognitivă internă a sa.
Astrofizicianul Fred Hoyle susținea că este un aspect straniu al științei faptul de a ține conștiința în afara discuțiilor cu privire la lumea materială, cu toate că prin intermediul conștiinței gândim și facem observații și pare surprinzător să nu existe nicio interacțiune între lumea minții și cea a materiei. Iar Laureatul Nobel Eugene Paul Wigner observa că este imposibil să formulezi legile teoriei cuantice într-o manieră consistentă fără să faci referire la conștiință. În 1931, Max Planck afirma: „Conștiința este fundamentală. Privesc materia ca fiind derivată din conștiință. Nu putem merge dincolo de conștiință. Tot ceea ce vorbim, tot ce considerăm că există postulează conștiința.”
Gânditorii Upanișadelor s-au aventurat pe culmile cele mai înalte ale rațiunii umane și dincolo de ea, în căutarea Absolutului. Vedanta este în armonie cu spiritul științific pur, care e fundamentat de gândirea rațională și chestionarea critică. Conform lui Vivekananda, cel care studiază Vedanta urmărește să înțeleagă însăși inima lucrurilor – viața însăși. Abordarea sa impersonală o face universală în spirit – nu este produsul unei religii sau unei paradigme științifice. Vedanta este produsul căutării neînfricate a Adevărului.
Upanișadele vorbesc despre două niveluri de cunoaștere: cea superioară și cea inferioară. Cunoașterea superioară este cea prin care Absolutul este realizat. Cunoașterea inferioară ne informează despre orice altceva, mai puțin despre cunoașterea realității ultime. Materialismul științific e preocupat de tărâmul finit al fenomenelor și oferă o interpretare mecanicistă și materialistă a existenței; nu ne oferă nicio perspectivă cu privire la realitățile superioare. Cunoscătorul dincolo de mintea noastră este Conștiința. Văzută prin fereastra îngustă a simțurilor, a minții și intelectului, Conștiința nelimitată apare ca fiind limitată. Când conștiința se înalță dincolo de timp și spațiu, de nume și formă, experimentăm Adevărul Suprem, esența. Vivekananda a inspirat nu doar generații viitoare de călugări să urmărească reconcilierea dintre fizica modernă și Advaita Vedanta (Jitatmananda, Mukhyananda), ci și oameni de știință, filosofi și gânditori moderni. Citește și: tesla-si-vivekananda-pionierii-iluminarii-epocii-moderne
Este astăzi cunoscut că fondatorii fizicii cuantice – Schrödinger, Heisenberg si Bohr erau familiarizați cu religiile asiatice. Schrödinger aprecia scrierile filosofului german Schopenhauer – care la rândul său, admira filosofia Upanișadelor și studiile orientaliștilor Paul Deussen, Richard Garbe, Max Muller. În Viziunea mea despre lume, el sugera că Advaita Vedanta ar putea oferi un fundament metafizic adecvat și un cadru religios pentru civilizația occidentală modernă.
Astronomul, fizicianul și matematicianul englez, Sir Arthur Eddington afirma în cartea sa din 1928, Natura lumii fizice: „Conținutul lumii este conținutul minții, altfel spus lumea, ceea ce numim realitate exterioară este de natură mentală. (...) Este dificil pentru omul de știință să accepte viziunea conform căreia substratul a tot ce există are un caracter mental. Dar nimeni nu poate nega că mintea este primul și cel mai direct lucru din experiența noastră, iar restul sunt inferențe.”
Eddington a pledat pentru armonia dintre investigația științifică și mistica religioasă. El credea că fizica nu poate explica conștiința. De asemenea, Laureatul Nobel Alexis Carel considera că lumea materiei este prea îngustă pentru gândirea noastră. Omul este o ființă materială, însă aparține și de o altă lume care se extinde dincolo de timp și spațiu. Conștiința este cea care se manifestă în miliardele de entități din univers, ea este sursa energiei. Cum va spune Amit Goswami, conștiința, iar nu materia, oferă credibilitate materiei în lumea materială. Totul este Cit, îmbrăcată în forme de însăși puterea sa – Cit-Shakti sau Maya-Shakti. Citește și: ce-este-constiinta
Conștiința precede orice formă de existență. Conștiința pură este singura Entitate; restul sunt forme. Lucrurile par că există pentru că sunt luminate de Conștiința care le e fundament. Prin Conștiință, subiectul cunoaște. Prin Conștiință, obiectul este cunoscut subiectului. Azi, din ce în ce mai mulți oameni de știință recunosc rolul conștiinței în explicarea naturii realității ultime. Fizicianul Jack Sarfatti observa că „teoria generală a relativității și cea cuantică sunt pur și simplu două aspecte complementare ale unei teorii care va implica un fel de conștiință cosmică ca și concept cheie”.
Psihiatrul, filosoful și cercetătorul în neuroștiințe britanic, Ian McGilchrist, evidențiază în cartea sa, The matter with things (2021), listată de The Guardian ca aparținând top 10 cărți despre conștiința umană, că nu materia, ci conștiința este ontologic fundamentală. Analiza sa de peste 1500 de pagini, elaborată pe parcursul a 10 ani este un atac devastator cu privire la concepția materialistă predominantă a epocii noastre.
Totodată, filosoful și omul de știință Bernardo Kastrup, cercetător la CERN, care a condus renașterea modernă a poziției filosofice numite idealism metafizic, arată că realitatea este în mod esențial de natură mentală, iar universul este experiențial în esență. El a fost acuzat că a plagiat Upanișadele, întrucât idealismul analitic pe care îl susține se aseamănă izbitor cu concepția vedantică. În unul dintre dialogurile sale cu Swami Sarvapriyananda, liderul societății Vedanta din New York, el se arată impresionat de forța gânditorilor care au revelat Upanișadele și evocă asemănările dintre cele două filosofii – idealismul analitic și Advaita Vedanta. Tot ceea ce există este Conștiință – „subiectivitate pură”, o numește Kastrup sau „ceea-ce-experimentează”. Noi, ca și toate celelalte organisme vii, nu suntem decât „modificări disociate ale conștiinței cosmice”, înconjurate de gândurile sale. Lumea neînsuflețită pe care o vedem în jurul nostru este aspectul revelat al acestor gânduri.
Ceea ce înțelepții vedici au descoperit prin revelație, meditație și intuiție mistică acum mii de ani, oamenii de știință moderni confirmă azi prin instrumente sofisticate, dublate de curajul de a trece dincolo de rațiune: ființa umană este esențial spirituală. Eminentul fizician Heinz R. Pagels anumit-o Homo Spiritualis. Conștiința rămâne un mister pentru oamenii de știință limitați la domeniul rațiunii. Așa cum observa Vivekananda, orice încercare strict în domeniul rațiunii e sortită eșecului, și cu toate acestea, dincolo de rațiune se află tot ceea ce este mai drag pentru umanitate. Toate aceste întrebări – dacă există un suflet nemuritor, dacă există Dumnezeu, dacă există o inteligență supremă care ne ghidează sau nu, sunt dincolo de câmpul rațiunii. Rațiunea nu le poate răspunde. Și totuși aceste întrebări sunt atât de importante pentru noi. În lipsa unui răspuns consistent, viața umană nu ar avea sens.
Adevărurile spirituale înalte pot fi accesate prin meditație și prin înălțarea conștiinței la planuri superioare. Vorbind despre pregătirea pentru viața superioară, Vivekananda spunea – „Cel mai măreț lucru este meditația. Este cea mai apropiată abordare a vieții spirituale – mintea care meditează. Este momentul singular din viața noastră în care nu suntem materiali – Sufletul care se gândește pe Sine, eliberat de orice materie – această atingere minunată a Sufletului.”
Acum mai bine de 130 de ani, Vivekananda a proclamat convergența dintre știința modernă și Vedanta și o spiritualizare a religiei și civilizației umane. Azi fizica contemporană găsește un ecou remarcabil în metafizica estică. Cum observa Amaury de Reincourt (The Eye of Shiva), misticismul hindus a evoluat în însăși știința fizicii. Iar fizicianul Fred Alan Wolf aprecia că știința azi pare să semnalizeze nu doar sfârșitul unui secol, ci sfârșitul științei așa cum o știm.
Adevărurile vedantice – unitatea ultimă a existenței, nemurirea sinelui și obținerea eliberării de orice limitare (moksha) – sunt supranaturale, dincolo de rațiune, însă nu sunt iraționale. Ele satisfac mintea rațională. Meditația profundă ne permite să vedem Lumina dinlăuntru prin intermediul intuiției.
„Religia este mai presus de rațiune, e supranaturală. Credința nu este părere, este înțelegerea ultimă, o iluminare. . . Rămâi la rațiune până când ajungi la ceva mai înalt; și veți ști că este mai înalt, pentru că nu se supune rațiunii. . . Toată religia merge dincolo de rațiune, dar rațiunea este singurul ghid pentru a ajunge acolo. Instinctul este ca gheața, rațiunea este apa, iar inspirația este cea mai subtilă formă de vapori - unul urmează celuilalt.” (Vivekananda)
O parte din oamenii de știință contemporani preferă să îmbrățișeze confortul oferit de concepția materialistă. Ei insistă să raporteze totul la o materie a cărei existență este solidă și să reducă conștiința la o proprietate emergentă a acestei materii, care poate fi proprie și lucrurilor neanimate – roboții sau inteligența artificială. Reducând totul la materie, însă, ne alienăm tot mai mult și riscăm în cele din urmă să devenim asemenea mașinilor pe care unii dintre contemporanii noștri încearcă asiduu să le învestească cu conștiință.
„L-am auzit pe învățătorul meu spunând: Acela care folosește o mașină, face toate treburile ca o mașină; acela care face treburile ca o mașină, capătă o inimă de mașină; acela care are o inimă de mașină în pieptul lui, își pierde nevinovăția lui curată; iar omul care și-a pierdut nevinovăția lui curată nu mai este singur de impulsurile spiritului său; nesiguranța spiritului nu se poate împăca cu judecata adevărată.” (Dschau Ang Dei, Pași peste granițe, W. Heisenberg)
Citește și: dumnezeu-si-sufletul-vedanta
Surse: Modern physics and Vedanta (Swami Jitatmananda), Analytic Idealism in a nutshell (Bernardo Kastrup), jstor.org, archive.org, philpapers.org, vedantany.org.
