5 obiceiuri care îți garantează o minte ageră, potrivit neuroștiințelor | Yogasat - Cursuri Yoga Bucuresti Skip to main content
5 obiceiuri care îți garantează o minte ageră, potrivit neuroștiințelor

Odată cu trecerea timpului, funcțiile creierului încetinesc. Evoluția medicinei crește speranța de viață, dar asta înseamnă că trebuie să facem tot posibilul pentru a ne menține creierul tânăr, în ciuda trecerii anilor.

Din fericire, tehnologia avansată permite medicilor să descopere cum funcționează creierul nostru, la ce stimuli răspunde, dar și cum să îl conservăm de-a lungul anilor într-o stare cât mai bună. Spre exemplu, acum știm că alimentele bogate în antioxidante sunt pe placul creierului nostru, la fel ca și dieta mediteraneană, bogată în legume, fructe și pește, care stimulează creierul. De asemenea, am aflat și că zâmbetul permite creierului să vadă partea bună a lucrurilor înainte de a descoperi latura întunecată.

Indiferent de vârsta pe care o ai, știința a descoperit că aceste 5 ritualuri stimulează regenerarea celulelor creierului, îmbunătățesc funcțiile cognitive și ne mențin optimismul la cote maxime.

Felicită-te pentru micile reușite

Nu proporțiile succesului sunt importante, ci frecvența acestuia. Directorul Laboratorului Persusive Tech Lab din cadrul Universității Standford, B.J. Fogg, susține că nu trebuie să așteptăm marile reușite pentru a ne felicita pe noi înșine. Așadar, găsește zilnic un motiv pentru a te felicita pentru o reușită minoră, creierul tău nu reușește să facă diferența dintre un progres real și un progres perceput.

Progresul ne influențează în mod pozitiv emoțiile. Poți începe ziua cu câteva momente în care să te gândești la reușitele din ziua precedentă – astfel, nivelul de energie crește, iar stările anxioase și depresive dispar.

Fii activă

Neurologul Etienne van der Valt susține că cea mai eficientă metodă pentru a ne îmbunătăți sănătatea creierului constă în desfășurarea activităților fizice. Anumite exerciții fizice determină chiar dezvoltarea creierului.

Spre exemplu, atunci când vorbim în timp ce facem exerciții fizice, bătăile inimii se accelerează, oxiegenul ajunge la creier mult mai rapid, iar în creier se formează noi celule. Cu cât creierul creează mai multe celule, cu atât se formează mai multe căi neuronale, iar creierul devine mai eficient, performanțele cognitive fiind îmbunătățite.

Un studiu realizat în anul 2014 la Universitatea din Illinois a dovedit că exercițiile fizice făcute cu regularitate de către copii inhibă distragerea atenției. Mai exact, aceștia își dezvoltă capacitatea de a ignora informațiile irelevante și de a se concentra asupra lucrului pe care trebuie să îl facă.

Specialiștii susțin că 20 de minute de mișcare pe zi sunt mai mult decât suficiente.

Întărește-ți “musculatura” creierului

La fel ca și ceilalți mușchi ai corpului, dacă nu îi lucrezi, mușchii creierului devin nefolositori. Așadar, e vital să îți stimulezi în permanență creierul.

Tara Swart, lector al Institutului tehnologic din Massachusetts, susține că trebuie să ne concentrăm asupra zonelor din creier pe care le folosim cel mai rar. Pentru a îți “lucra” creierul, învață o limbă nouă, învață să cânți la un instrument sau să faci jonglerii.

Stai drept

Poziția verticală a corpului u numai că ne face mai energici și ne îmbunătățește starea de spirit, însă studiile au dovedit și că această postură ne mărește încrederea în propria persoană.

În cadrul unui studiu, oamenii de știință au descoperit că persoanele care stau într-o postură “prăbușită” – adoptată de regulă în timpul utilizării smartphone-urilor și tabletelor – nu au încredere în ele și nu își pot apăra propriile interese și opinii. Pe de altă parte, persoanele care folosesc gadget-uri de dimensiuni mai mari, precum un laptop sau un computer, au mai multă încredere în ele.

Erik Peper, profesor în parapsihologie la universitatea din San Francisco, ne îndeamnă să ne verificăm postura o dată pe oră și să o corectăm dacă este necesar. Tot el ne sfătuiește ca, atunci când folosim gadgeturi mici, să le aducem cât mai aproape de privire, nu să ne aplecăm noi pentru a le folosi.

Ține-ți telefonul departe de cap în timpul nopții

Există o mulțime de controverse legate de acest subiect, iar cercetătorii încă studiază intens modul în care telefoanele și undele wireless afectează creierul. Ceea ce este științific dovedit până la acest moment este că lumina albastră emisă de ecranele electronicelor, printre care și cele ale telefoanelor, ne afectează somnul.

Potrivit oamenilor de știință, sistemul natural de curățare a creierului necesită între 6 și 8 ore de somn pentru a își afce treaba. Așadar, dacă ne privăm creierul de orele de somn de care are nevoie, e posibil să apară dezechilibre neurologie majore, care în timp să provoace apariția demenței sau a Alzheimerului.

Pentru a evita apariția problemelor de somn, ideal ar fi să ținem toate gadgeturile, inclusiv smatphone-urile, departe de capul nostru atunci când mergem la culcare.

Sursă

Comenteaza cu Facebook