Nidra yoga, cunoscută și sub denumirea de “yoga somnului conștient”, este o practică care interiorizează conștientizarea. În timpul acestei practici, corpul doarme, însă mintea rămâne trează. În psihologie, această stare este cunoscută ca fiind hipnagogică, adică o stare aflată la limita dintre veghe și somn.
Beneficiile acestui tip de yoga sunt nenumărate însă cele mai importante sunt: detensionarea trupească și mentală, antrenarea minții, “curățarea” subconștientului”, sporirea creativității, combaterea stresului, ameliorarea tulburărilor psihice, precum și a bolilor psihosomatice.
Ce NU știai despre nidra yoga
De unde vine nidra yoga
Conceptul și execuția acestui tip de yoga au fost dezvoltate de Swami Satyananda Saraswati, discipolului lui Sivananda si omul care a pus bazele Școlii de Yoga Bihar din India. Ideea dezvoltării acestui concept i-a venit în momentul în care a conștientizat cât de importantă este starea aflată la limita dintre veghe și somn. În timpul uceniciei, Swami a adormit și s-a trezit în timp ce un grup de copii cânta mantre sanscrite. Ulterior, Swami a auzit din nou mantrele cu pricina și le-a recunoscut, însă nu își dădea seama de unde le știe. Purtând o discuție cu alt discipol, a aflat că e posibil ca mantrele să le fi auzit “corpul subtil”, în timpul adormirii. Atunci Swami și-a amintit tot și a pus bazele nidra yoga.
Folosirea nidra yoga a schimbat istoria omenirii
Multe genii ale lumii au descoperit și exploatat beneficiile relaxării din momentele în care corpul se află între starea de veghe și cea de somn profund. Spre exemplu, Albert Einstein este cunoscut pentru ritualul său de a trage un pui de somn ținând un obiect în mână, pentru ca atunci când adormea complet, zgomotul făcut de obiectul care cade pe podea să îl trezească. După acest ritual, Einstein își continua munca mai energizat ca niciodată.
Napoeon se pare că folosea de asemenea beneficiile acestei stări în momentele de cumpănă, fugind mereu în cort pentru a ațipi preț de câteva minute chiar în timpul luptelor purtate.
Legătura dintre nidra yoga și pratyahara
Pratyahara, a cincea ramură din yoga prezentată de Pantajali, care constă în retragerea simțurilor, poate fi obținută și prin nidra yoga. În Yoga Sutra, Patanjali spune așa: “Mintea poate fi liniștită oferindu-i-se sprijinul viselor și al somnului”.
*În cadrul YogaSat Festival vei avea ocazia să practici nidra yoga sub îndrumarea lui Andre Riehl, unul dintre cei mai cunoscuți instructori de nidra yoga din lume. Mai multe informații despre festival găsești aici.