Gandirea pozitiva a transformat fericirea in datorie si povara, declara un psiholog danez. Toata lumea vrea sa fie fericita. Cartile de dezvoltare personala te sfatuiesc cum sa incetezi sa-ti faci griji, cum sa devii mai fericit si sa inlaturi gandurile negative, sefii vor sa te vada zambind cu entuziasm la locul de munca, iar singurul raspuns la “Ce faci?” trebuie sa fie “Grozav, minunat!”, pe un ton plin de bucurie.
Totusi, potrivit psihologului Svend Brinkmann, profesor de psihologie la Universitatea Aalborg din Danemarca, cultura pozitivismului are o parte intunecata. Pur si simplu, fericirea nu este reactia adecvata pentru multe situatii din viata, spune Brinkmann, autorul cartii “Stand Firm: Resisting the Self-Improvement Craze” (Ramai ferm: rezistand isteriei de imbunatatire personala). Psihologul afirma ca falsificarea fericirii sau exersarea unei false masti de fericire ne pot afecta si chiar bloca emotional.
CITESTE Empatia se preda in scoli si e la fel de importanta ca matematica
“Cred ca gandurile si emotiile ar trebui sa reflecte lumea. Cand se intampla ceva rau, ar trebui sa permitem sa avem ganduri si sentimente negative legate de acel eveniment, deoarece asa intelegem lumea”, spune Brinkmann. “Viata este minunata, din cand in cand, dar e totodata tragica. Oameni mor, in vietile noastre, ii pierdem, iar daca suntem obisnuiti sa ne permitem sa avem doar ganduri pozitive, atunci aceste realitati ne pot lovi chiar mult mai tare atunci cand se petrec.”
Fericirea obligatorie
Nu e nimic gresit in cazul acelora care au o stare naturala de buna dispozitie sau care se bucura de cartile care te invata cum sa te ajuti singur. Problema e atunci cand fericirea devine obligatorie, explica psihologul danez. La locul de munca, de exemplu, atunci cand evaluarile performantelor insista adesea pe focusarea asupra cresterii pozitive in locul dificultatilor autentice, cerinta afisarii fericirii este “aproape totalitarism”. Brikmann coreleaza insistenta asupra fericirii angajatilor cu “controlul gandurilor”.
In SUA, fericirea obligatorie a devenit obiectul unui proces judecatoresc, din campul muncii, impotriva companiei T-mobile, deschis in mai 2016. In cadrul procesului, National Labor Review Board (Sindicatul National al Muncii) a hotarat ca angajatorii nu pot forta angajatii sa fie mereu veseli.
Multe companii investesc sume imense de bani, incercand sa asigure fericirea angajatilor, dar nu din altruism. “Cand lucrezi cu oamenii si in echipe, atunci aceste trasaturi de personalitate devin mult mai importante. De aceea le evidentiem mai mult, deoarece vrem sa exploatam oamenii si vietile lor emotionale”, spune Brinkmann. “Cred ca aceasta este o parte intunecata a pozitivismului. Sentimentele noastre tind sa devina marfuri si asta inseamna ca suntem foarte usor instrainati de ele.”
CITESTE Pericolul falsului pozitivism si al iresponsabilitatii spirituale
Fericirea obligatorie nu e de interes numai la locul de munca. In timp ce pare justificat sa raspunzi “ritualic” prin “bine, multumesc”, atunci cand cineva te intreaba, in trecere, ce faci, exista riscul ca figurile publice pozitive pe care le afisam sa domine din ce in ce mai mult sferele sociale. Dar chiar daca o atmosfera vivace si spirituala poate fi placuta, pozitivismul politicos nu ar trebui sa inhibe discutiile despre traume si crize, cu prietenii apropiati.
Legata de presiunea de a fi fericiti este, desigur, si isteria sau moda de a invata cum sa te ajuti singur, cum sa reusesti pe cont propriu. Cartile de acest gen, care isi propun sa invete oamenii cum sa descopere fericirea, ar putea incuraja o perspectiva nociva asupra emotiilor, declara Brinkmann. Ideea ca oricine se poate face fericit singur implica faptul ca oamenii nefericiti sunt de acuzat pentru nenorocul sau neputinta lor.
Pana la urma, emotiile negative joaca un rol important si sanatos in modul prin care intelegem lumea si reactionam. Vina si rusinea sunt esentiale pentru simtul moralitatii. Furia reprezinta o reactie legitima la nedreptate. Tristetea ne ajuta sa procesam tragedia. Iar fericirea este grozava, de asemenea. Doar ca nu tot timpul
