Creatorul capodoperei “Cumințenia Pământului”, inițiat în tainele yoga | Yogasat - Cursuri Yoga Bucuresti Skip to main content
Brancusi, practicant yoga

Constantin Brâncuși, sculptorul fondator al modernismului, nu s-a sfiit niciodată să vorbească despre interesul său pentru practica yoga, dar și pentru misterele lumii spirituale.

În timpul vieții, Brâncuși le-a vorbit prietenilor despre preocupările sale de natură spirituală, ba chiar le-a mărturisit că este ghidat din plan astral de către liderul său spiritual, Milarepa. Milarepa este cel mai cunoscut yoghin, dar și poet, de origine tibetană. La fel ca și maestrul său, Brâncuși a preferat o viață de ascet la bătrânețe, limitând comunicarea cu cei din jur și preferând timpul petrecut în compania creațiilor sale, în atelier. Francezii îi cunoșteau înclinața către ezoterism și îl numeau chiar “Milarepa din Montparnasse” în glumă, Montparnasse fiind cartierul francez în care sculptorul avea atelierul.

Milarepa

Forma de yoga practicată de Brâncuși a fost hatha yoga, asta pentru că protejata sa de la Paris, dansatoarea de origine română Lizica Codreanu, a fost cea care a înființat prima școală de hatha yoga din Europa. Lizica a lăsat dansul pentru yoga după ce această practică orientală a vindecat-o de malarie.

După o analiză mai atentă a creațiilor lui Constantin Brâncuși, putem să ne dăm seama că acesta a fost inițiat în tainele yoga. Chiar el a mărturisit, pentru cine a avut urechi să audă: “Statuile mele sunt ocaziuni ale meditației”.

Cumintenia Pamantului

Un exemplu concludent îl reprezintă chiar ansamblul sculptural de la Târgu-Jiu, alcătuit din Masa tăcerii, Aleea scaunelor, Poarta sărutului și Coloana infinitului, care sunt simboluri pe care numai un inițiat le-ar putea aprecia corect. Brâncuși a fost extrem de discret în ceea ce privește ansamblul monumental de la Târgu-Jiu, dar și asupra operei sale în general. Acesta obișnuia să spună: “Ceea ce fac eu astăzi, mi-e dat să fac, căci am venit pe lume cu o misiune”.

Cercetările realizate după moarta sculptorului au scos la iveală dovezi clare ale cunoștințelor sale de natură ezoterică. Mai exact, s-a constatat că celebra Coloană a infinitului, sau Coloană fără sfârșit, așa cum îi plăcea lui Brâncuși să o numească, a fost creată respectând celebrul număr al egiptenilor, numărul după care au fost construite piramidele. Fapt care nu ar trebui să ne surprindă prea tare pentru că însuși fondatorul modernismului a spus “eu, cu noul meu, vin din ceva foarte vechi”.

Mai mult decât atât, în zona ansamblului monumental din Târgu-Jiu, dar mai ales a Coloanei Infinitului, considerată un veritabil “axis mundi”, măsurătorile radiestezice realizate au dovedit că există radiații puternice.

Coloana Infinitului

 

 

 

 

 

 

Meditation & Mindfulness workshop

Când: 30 octombrie, orele 10:00 – 13:00 

Unde: Ramada Hotels (zona Piaţa Presei Libere)

Tarif: 90 de ron

Locuri disponiile: 27 de locuri

Part 1: Meditaţie & Mindfulness cu Val Voicu - Sesiune teoretică şi practică

- vorbim despre rolul pe care îl poate avea meditaţia în viaţa de zi cu zi, intr-o lume din ce în ce mai agitată şi mai stresantă.

- sesiune de meditaţie (15 min)

- definirea şi percepţia celor 5 simţuri

- tehnici de meditaţie Zen

- modul de funcţionare şi control al minţii. Tehnici de concentrare.

- diferenţiere şi observare în relaţia minte-gând-emoţie

- reguli fundamentale în practica meditaţiei. Discernământ şi claritate.

- Sesiune de meditaţie (15 min)

Întrebări şi răspunsuri

Pauză

Part 2: Adi Moldovan

Adi Moldovan, despre cele 10 arhetipuri morale planetare, tehnici practice de recuperare a energiei psihice, care permit o conduită profund morală şi conştientă la stimulii majori ai diverselor evenimente ale vieţii cotidiene. Exerciţiile au ca scop obţinerea în primă fază a unui mental cât mai calm, evitând fluctuaţiile mentale negative, stresul, agitaţia.

Întrebări şi răspunsuri

Înscrieri şi informaţii suplimentare pe hathayogaseva@gmail.com

Citeşte aici mai multe despre beneficiile meditaţiei.

Comenteaza cu Facebook