Mulți sfinți și înțelepți L-au realizat pe Dumnezeu în planurile spirituale mai înalte și în cele mentale, însă foarte puțini au reușit să o facă de la nivelul planului vital, al corpului fizic, reușind să învingă forțele bolii, îmbătrânirii și morții, ultimul bastion al ego-ului și al subconștientului care limitează. Pentru discipolii inițiații în Kriya Yoga, Babaji, Annai și Amman servesc ca exemple de renunțare a sinelui, fiind considerați întruchipări vii ale Divinității.
Babaji s-a manifestat sub diferite forme de-a lungul timpului, apărând oamenilor uneori sub formă umană în planul material și alteori în planul astral. Babaji este considerat a fi o entitate înalt spirituală care există în tărâmuri dincolo de experiența conștientă a oamenilor de pe pământ. El transcende dimensiunile existenței manifestate în forme materiale și subtile. Discipolii lui Babaji cred că acesta este un recipient al înțelepciunii spirituale și unul dintre cei mai venerați și admirați maeștri yoghini din istorie.
Paramahansa Yogananda, în Autobiografia sa, a descris rolul lui Mahavatar Babaji pe pământ astfel:
Mahavatarul este în comuniune constantă cu Hristos; împreună trimit vibrații de mântuire și au planificat tehnica spirituală a mântuirii pentru această epocă. Lucrarea acestor doi maeștri pe deplin iluminați – unul întrupat și unul fără corp fizic – este de a inspira națiunile să renunțe la războaiele sinucigașe, ura rasială, sectarismul religios și răul materialismului. Babaji este conștient de tendința timpurilor moderne, în special de influența și complexitatea civilizației occidentale și realizează necesitatea eliberării spirituale yoghine în mod egal, atat în Occident, cât și în Orient.
Stâncile nordice din Himalaya de lângă Badrinarayan sunt încă binecuvântate de prezența lui Babaji, care și-a păstrat forma fizică de secole, poate de milenii. Babaji cel fără moarte este de fapt un avatar. Acest cuvânt sanscrit înseamnă „coborâre”; iar scripturile hinduse, avatara înseamnă coborârea Divinității în carne.
„Nu voi părăsi niciodată corpul meu fizic. Va rămâne întotdeauna vizibil pentru cel puțin un număr mic de oameni de pe acest pământ. Domnul și-a spus propria Sa dorință prin buzele tale”
Upanishadele au descris cu minuțiozitate fiecare etapă a progresului spiritual. Un siddha („ființă desăvârșită”) a progresat de la starea de jivanmukta („eliberată în timpul vieții”) la cea de paramukta („supremul liber” – având putere deplină asupra morții); acesta din urmă a scăpat complet din sclavia maya și din Samsara - ciclul nașterii și al morții. Prin urmare, un paramukta se întoarce rareori la un corp fizic, iar dacă se întoarce, el este un avatar, care nu este supus constrângerilor universale; trupul său pur, vizibil ca o imagine luminoasă, este liber de orice karma.
Menirea lui Babaji în India a fost de a-i ajuta pe profeți să-și îndeplinească misiunea divină, fiind astfel denumit Mahavatar (Marele Avatar). El i-a inițiat în yoga pe Shankara, reorganizatorul Ordinului Swami, și pe Kabir, celebrul maestru medieval. Însă discipolul său principal din secolul al XIX-lea a fost, Lahiri Mahasaya, cel care a reînviat arta Kriya pierdută.
Citește și: kriya-yoga-calea-directa-către-realizarea-de-sine-prima-parte
Faptul că nu există nicio referire istorică la Babaji nu trebuie să ne surprindă. Marele guru nu a apărut niciodată maselor largi de oameni, în niciun secol. La fel precum Creatorul, singura, tăcută Putere, Babaji lucrează subtil, într-o umilă obscuritate.
Marii profeți precum Hristos și Krishna au venit pe pământ cu un anumit scop și au plecat de îndată ce l-au îndeplinit. Avatare, precum Babaji, au rolul de a susține mai mult progresul lent al omului de-a lungul secolelor. Astfel de maeștri se ascund întotdeauna de privirea publică și au puterea de a deveni invizibili după bunul plac.
Din aceste motive și pentru că în general îi instruiesc pe discipolii lor să păstreze tăcerea în legătură cu ei, o serie de figuri spirituale evoluate rămân necunoscute în lume.
Un avatar trăiește în Spiritul omniprezent și doar un singur motiv, îl determina pe Babaji să-și mențină forma fizică de la secol la secol, dorința de a oferi omenirii un exemplu concret al propriilor posibilități de evoluție. La fel ca celelalte spirite evoluate, manifestări ale Divinații, care au arătat oamenilor Calea. Dacă nu ar fi cunoscut vreodată manifestarea Divinității în carne și oase, omul ar fi rămas hipnotizat în maya și în convingerea că nu-și poate transcende mortalitatea.
Isus a cunoscut de la început succesiunea vieții sale; el a trecut prin fiecare eveniment nu pentru el însuși, nu din vreo constrângere karmică, ci doar pentru ridicarea conștiinței ființelor umane. Cei patru evangheliști – Matei, Marcu, Luca și Ioan – au transmis prin Evanghelii faptele vieții lui Iisus, doar pentru beneficiul generațiilor de mai târziu.
Pentru Babaji, nu a existat relativitatea timpului, a trecutului, prezentului și a viitorului; de la început a cunoscut toate fazele vieții sale manifestate. Adaptându-se la înțelegerea limitată a oamenilor, el a avut în preajma sa unul sau mai multor martori.
Nu s-au descoperit vreodată date despre familia sau locul de naștere a lui Babaji, Se știe doar că a trăit în pesterile din Himalaya. El a adoptat numele simplu de Babaji (Veneratul Tată); alte titluri de respect oferite de discipolii lui Lahiri Mahasaya, precum, Mahamuni Babaji Maharaj (Maestrul Suprem Extatic), Maha Yogi (Marele Yoghin) și Trambak Baba sau Shiva Baba (titlurile avatarurilor lui Shiva)
Gurul fără moarte arată ca un tânăr de cel mult douăzeci și cinci de ani, cu pielea deschisă, de înălțime medie, cu un corp frumos și puternic care radiază o strălucire perceptibilă. Ochii lui sunt întunecați, calmi și tandri; părul lui lung și strălucitor este de culoare arămie. Uneori chipul lui Babaji seamănă foarte mult cu cel al lui Lahiri Mahasaya. Uneori, asemănarea era atât de izbitoare încât Lahiri Mahasaya, în ultimii săi ani, ar fi putut trece ca tatăl lui Babaji.
Babaji poate fi văzut sau recunoscut de alții doar atunci când dorește. Se știe că a apărut în multe forme ușor diferite diverșilor discipoli – uneori cu barbă și mustață și uneori fără ele. Corpul său nu are nevoie de hrană; dar din curtoazie acceptă ocazional de la aceștia fructe sau orez gătit în lapte și unt clarificat.
El şi discipolii săi au dobândit nemurirea prin grația Divină, pregătindu-se printr-o serie de tehnici Kriya, menite „să curețe” învelișurile inferioare pentru a putea ajunge la o stare de conștiință superioară, fiind considerat părintele Kriya yoga.
Tradiţia Kriya Siddha Yoga facută cunoscută de Babaji, cuprinde un număr de 144 tehnici, grupate în cinci etape.
1. Kriya Hatha Yoga, constă în asane, bandhas,şi mudre, prin intermediul cărora se poate dobândi sănătate fizică şi mentală și pace interioară.
2. Kriya Kundalini Pranayama, constă în tehnici respiratorii de purificare şi dinamizare, în mod special a celor 7 chakre principale, situate de-a lungul coloanei vertebrale.
3. Kriya Dhyana Yoga, include tehnici de meditaţie pentru purificarea subconştientului, perfecţionarea concentrării mentale, dezvoltarea clarviziunii şi a facultăţilor intuitive ale fiinţei umane, atingerea stării de extaz divin, samadhi.
4. Kriya Mantra Yoga, constă în repetarea mentală a unor mantre şi percepţia sunetelor subtile corespondente, procedeu menit să dinamizeze intuiţia, să purifice subconştientul, prin acumularea de energii benefice la nivelul structurii subtile a fiinţei umane.
5. Kriya Bhakti Yoga, cuprinde practici emoționale precum cântecele emoționale, ceremoniile, pelerinaje la locuri sacre, dar și seva – serviciul necondiționat în beneficiul celorlalți.
Astfel, Kriya Yoga, cu cele cinci ramuri ale sale, va produce o transformare integrală a ființei umane pe toate planurile: fizic, vital, mental, intelectual şi spiritual.
Lahiri Mahasaya, discipolul său spunea: „Ori de câte ori cineva rostește cu evlavie numele Babaji, „acela atrage o binecuvântare spirituală instantanee”
Babaji a promis că va ocroti și călăuzi toți yoghinii sinceri care au ales calea Kriya yoga pentru a atinge realizarea. El spunea că sunt necesari sute de mii, nu doar zeci, de yoghini care practică kriya, pentru a manifesta o lume a păcii și a belșugului pentru omenire, iar aceasta se va manifesta doar atunci când aceștia își vor restabili statutul de fii ai Tatălui Divin.
„Cel care jură că va sacrifica totul în căutarea Divinului este apt să dezlege ultimele mistere ale vieții prin știința meditației.”
Surse: learnkriyayoga.com, mahaavtarbabaji.com, ssofindia.org, yogananda.org