Același șuvoi de viață, care îmi curge prin vene noapte și zi, străbate lumea și dansează ritmic.
Este aceeași viață care țâșnește cu bucurie prin praful pământului în fire nenumărate de iarbă și se sparge în valuri tumultoase de frunze și flori.
Citește aici prima și a doua parte.
Este aceeași viață care se balansează în ocean, ca leagăn al nașterii și al morții, în flux și în reflux.
Simt că părți din mine devin binecuvântate prin atingerea acestei lumi. Și mândria mea izvorăște din zgomotul veacurilor care dansează în sângele meu, acum.
Stream of Life, poezie bengaleză din Gitanjali scrisă de Rabindranath Tagore
Natura realității este o problemă mult dezbătută în rândul oamenilor de știință și al filosofilor din lumea întreagă. În 1930, Rabindranath Tagore și Albert Einstein au purtat o lungă conversație despre aceasta, dialogul fiind citat și analizat pe scară largă de către oameni de știință, filozofi și savanți din lumea literară.
Subiectul principal discutat de Tagore și Einstein în timpul întâlnirii a fost dacă această lume este dependentă de umanitate sau lumea este o realitate independentă de factorul uman.
Einstein a luat poziția adoptată de filozofii și matematicienii occidentali, și anume că realitatea este ceva independent de minte și de factorul uman. Tagore, în schimb, a adoptat opinia opusă. Cu toate acestea, atât Einstein, cât și Tagore pretindeau a fi realiști, în ciuda diferențelor fundamentale dintre concepțiile lor despre realitate.
Rabindranath Tagore și Einstein s-au cunoscut prin intermediul unui prieten comun, Dr. Mendel, care le-a facilitat celebra întâlnire din 1930.
„TAGORE: Discutam astăzi cu Dr. Mendel despre noile descoperiri matematice care ne spun că în tărâmul atomilor infinitezimali, șansa are rolul ei; drama existenței nu este absolut predestinată.
EINSTEIN: Faptele care fac ca știința să tindă spre acest punct de vedere nu neagă cauzalitatea.
TAGORE: Poate nu, dar se pare că ideea de cauzalitate nu constă în aceste elemente, ci că o altă forță construiește cu ele un univers organizat.
EINSTEIN: Se încearcă să se înțeleagă care este ordinea în planul superior. Ordinea este acolo, unde elementele mari se combină și dirijează existența, însă în elementele minuscule această ordine nu este perceptibilă.
TAGORE: Astfel, dualitatea există în profunzimea existenței, contradicția dintre impuls și voință, lucrează și dezvoltă o succesiune ordonată a lucrurilor.
EINSTEIN: Fizica modernă nu ar spune că sunt contradictorii. Norii arată compacți de la distanță, dar dacă îi vezi de aproape, sunt doar niște picături dezordonate de apă.
TAGORE: Găsesc o paralelă în psihologia umană. Pasiunile și dorințele noastre sunt de nestăvilit, însă caracterul nostru stăpânește aceste elemente într-un întreg armonios. Se întâmplă ceva asemănător și în lumea fizică? Exista elemente rebele, dinamice, cu impuls individual? Există un principiu, în lumea fizică, care le domină și le organizează într-o anumită ordine?
EINSTEIN: Nici măcar elementele nu sunt lipsite de ordine statistică; elementele de radiu își vor menține întotdeauna ordinea specifică, acum și întotdeauna, așa cum au făcut-o tot timpul. Există, deci, o ordine statistică în elemente.
TAGORE: Altfel, existența ar fi prea dezordonată. Este armonia constantă a hazardului și a determinării, care o face veșnic nouă și vie.
EINSTEIN: Cred că tot ce facem sau scopul pentru care trăim sunt determinate de o cauză; este bine, totuși, că nu o putem vedea până la capăt.
TAGORE: Există și în treburile umane un element de elasticitate, o oarecare libertate într-un interval mic, ca exprimare a personalității noastre. Este ca sistemul muzical din India, care nu este atât de rigid fixat precum muzica occidentală. Compozitorii noștri oferă o anumită schemă, un sistem de melodie și aranjament ritmic, iar într-o anumită limită, muzicianul poate improviza. El trebuie să se contopească cu acea melodie și numai apoi poate da o expresie spontană sentimentului său muzical, în limitele unor reglementări prescrise. Lăudăm compozitorul pentru geniul său în crearea unei structuri a melodiei, dar așteptăm de la artist abilitate în crearea variațiilor liniei melodice și îmbogățirea melodică.
În creație urmăm legea centrală a existenței, dar dacă nu deviem de la ea, putem avea suficientă libertate în limitele personalității noastre pentru o exprimare de sine completă.
EINSTEIN: Acest lucru este posibil doar atunci când există o tradiție artistică puternică în muzică care să ghideze mintea oamenilor. În Europa, muzica s-a îndepărtat prea mult de arta populară și de sentimentul popular și a devenit ca o artă secretă, cu convenții și tradiții proprii.
TAGORE: Trebuie să fii absolut supus acestei muzici mult prea complicate. În India, măsura libertății unui cântăreț se află în propria sa creativitate. El poate improviza pe seama cântecului original al compozitorului, ca și cum ar fi al lui, dacă are puterea de a interpreta structura generala a melodiei.
EINSTEIN: Este nevoie de un nivel artistic foarte înalt pentru a reda o idee in compoziția originală, astfel încât altcineva să poată face variații asupra ei. La noi, variațiile sunt adesea indicate.
TAGORE: Dacă în conduita noastră putem urma legea bunătății, putem avea o adevărată libertate de exprimare. Principiul de conduită există, dar caracterul care o validează și o face individuală este creația noastră. În muzica noastră există o libertate duală și o ordine prescrisă.
EINSTEIN: Cântărețul are libertatea de a adăuga propriile cuvinte la cântecul pe care îl cântă?
TAGORE: Da. În Bengal avem un fel de cântec - kirtan, îl numim noi - care dă libertate cântărețului de a introduce comentarii între paranteze, fraze care nu sunt în cântecul original. Acest lucru provoacă un mare entuziasm, deoarece publicul este în mod constant încântat de sentimente frumoase și spontane adăugate de cântăreț.
EINSTEIN: Este forma metrică destul de severă?
TAGORE: Da, destul. Nu poți depăși limitele versificării; cântărețul trebuie să păstreze ritmul și timpul, care sunt fixe. În muzica europeană ai o libertate in ceea ce privește timpul, dar nu cu melodia.
EINSTEIN: Se poate cânta muzica indiană fără cuvinte? Se poate înțelege un cântec fără cuvinte?
TAGORE: Da, avem cântece care au cuvinte lipsite de sens, sunete care acționează ca purtătoare ale notelor. În nordul Indiei, muzica este o artă independentă, nu este o interpretare a cuvintelor și a gândurilor, ca în Bengal. Muzica este foarte complicată și subtilă și este o lume completă a melodiei în sine.
EINSTEIN: Nu este polifonică?
TAGORE: Instrumentele sunt folosite nu pentru armonie, ci pentru păstrarea timpului și pentru a adăuga volum și profunzime. Melodia a avut de suferit în muzica ta datorită impunerii armoniei?
EINSTEIN: Uneori suferă foarte mult. Uneori, armonia înghite melodia cu totul.
TAGORE: Melodia și armonia sunt ca liniile și culorile în pictură. O imagine liniară simplă poate fi complet frumoasă; introducerea culorii o poate face vagă și nesemnificativă. Cu toate acestea, culoarea poate, prin combinație cu linii, să creeze imagini grozave, atâta timp cât nu le sufocă și nu le distruge valoarea.
EINSTEIN: Este o comparație frumoasă; linia este mult mai veche decât culoarea. Se pare că melodia ta este mult mai bogată ca structură decât a noastră. Muzica japoneză pare să fie și ea așa.
TAGORE: Este dificil să analizăm efectul muzicii din est și vest asupra minții noastre. Sunt profund mișcat de muzica occidentală; Este grozavă, pentru că este vastă ca structura și grandioasă în compoziție. Muzica noastră mă atinge mult mai profund prin atracția ei lirică fundamentală. Muzica europeană are un caracter epic; are un fundal larg, gotic în structura sa.
EINSTEIN: Aceasta este o întrebare la care noi, europenii, nu putem răspunde corect, fiind atât de obișnuiți cu propria noastră muzică. Vrem să știm dacă muzica noastră reprezintă un sentiment uman convențional sau fundamental, dacă a simți consonanța și disonanța este firesc sau este doar o convenție pe care o acceptăm.
TAGORE: Cumva, pianul mă încurcă. Vioara îmi place mult mai mult.
EINSTEIN: Ar fi interesant să studiem efectele muzicii europene asupra unui indian care nu a auzit-o niciodată.
TAGORE: Odată, i-am cerut unui muzician englez să analizeze pentru mine niște muzică clasică și să-mi explice ce elemente contribuie la frumusețea piesei.
EINSTEIN: Dificultatea este că muzica cu adevărat bună, fie din Est sau din Vest, nu poate fi analizată.
TAGORE: Da, și ceea ce îl afectează profund pe ascultător este dincolo de el însuși.
EINSTEIN: Aceeași incertitudine va exista întotdeauna cu privire la tot ceea ce este fundamental în experiența noastră, în reacția noastră față de artă, fie în Europa, fie în Asia. Chiar și floarea roșie pe care o văd în fața mea pe masa ta, poate să fie diferită, pentru tine și pentru mine.
TAGORE: Și totuși există mereu în desfășurare un proces de reconciliere între gustul individual și standardul universal.
Deși această interacțiune mediatizată, între știință și spiritualitate, a avut loc în urmă cu peste nouăzeci de ani, ea este încă actuală și astăzi. În ciuda tuturor progreselor științei de la acel moment, în special în fizica cuantică, întrebările legate de natura universului, de la Adevăruri fundamentale la Frumusețe, rezonează cu noi și astăzi.
Citește aici prima și a doua parte.
