Mulți dintre practicanți și-au imaginat măcar o dată cum ar fi fost viața lor dacă ar fi învățat yoga în școală. Sau cum ar arăta lumea în viitor dacă, în zilele noastre, copiii ar fi învățați să mediteze și să respire ca parte din educație. Ne place să ne comparăm cu alte țări sau să spunem adesea că la alții se întâmplă. Doar că lucrurile nu stau neapărat așa cum ni le-am imaginat noi.
Statul Alabama a ridicat restricția predării yoga în școli după aproape 30 de ani
Pentru prima data în trei decenii, Alabama va permite predarea yoga în școală, începând de la grădiniță și până la clasa a 12-a. Doar că practica nu va fi una autentică, deoarece statul continuă să interzică anumite aspecte ale învățăturilor estice. Profesorii de yoga nu vor avea voie să folosească termeni în limba sanscrită, nici măcar “Namaste” sau denumirea originală a asanelor. Chanting-ul este complet interzis, iar folosirea mantrei “Om” nici nu poate fi luată în calcul.
Măsurile cu privire la predarea yoga în școli vor intra în vigoare de la data de 1 august, existând oricum o opoziție a grupurilor conservatoare care insistă că practica yoga nu poate fi separată de Hinduism, Buddhism și aspectul lor religios.
Citește și: Sesame Street - respirația abdominală și tehnici de calmare pentru copii
Există și un amendament la noua lege privind yoga în școli: este nevoie de un acord scris al părinților înainte ca elevii să participle la această activitate. În același acord, este menționat faptul că profesorii nu au voie să folosească meditația, tehnici de ghidaj în meditație sau “orice alt aspect al filosofiei estice”. Cu alte cuvinte, copiii vor avea parte doar de aspectul postural al asanelor, fără conștientizarea energiei, fără pregătirea mentalului, fără șanse reale de ridicare a conștiinței încă de la o vârstă fragedă.
Cum ar arăta yoga în școlile publice din România
Să presupunem, prin absurd, că ar exista o deschidere suficientă pentru ca autoritățile din România să accepte predarea yoga în școlile publice. Având în vedere înclinația spre exclusivitate a orientării religioase a românilor, putem presupune că aspectele subtile ale practicii nu vor fi, de asemenea, tolerate foarte bine.
Astfel că, elevii vor avea de susținut asane care mai degrabă i-ar amuza decât să le sporească concentrarea:
- Astavakrasana – postura celor opt unghiuri
- Pindasana – postura embrionului
- Gomukhasana – față de vacă
- Chaturanga Dandasana – personal cu patru member
- Malasana – postura ghirlandei
- Hanumanasana – postura maimuței
- Camatkarasana – postura creaturii
Citește și: 4 Motive pentru care copilul tău ar trebui să practice yoga | Yogasat - Cursuri Yoga Bucuresti
Yoga este un proces de dezvățare
De aceea, predarea în sistemul actual de învățământ, oricât de mult ne-am dori, este imposibilă. Yoga presupune decondiționarea de ideile, așteptările și “programările” unei societăți care are ca principală monedă de schimb consumerismul. Indiferent că este vorba de școală, familie, biserică sau alte subcategorii sociale. Un copil care va fi învățat yoga autentică are mari șanse să devină mult mai repede conștient de realitatea de dincolo de consum. Iar atunci, există posibilitatea ca acel copil să devină rebel o perioadă, deci greu de gestionat, atât de profesori, cât și de părinți.
Astfel că, la fel ca în cazul adulților, și pentru cei mici yoga rămâne o opțiune, o chemare, o alegere. Poate fi practicată în privat, acolo unde este adaptată nevoilor fiecăruia în parte.
Sursa: Alabama Lifts Its Ban on Yoga in Schools - The New York Times (nytimes.com)
Mihaela Dragomir: mihaeladragomir.ro/
- Yoga Instructor la MediYoga
- Founder la One Yoga Studio