Budismul este o tradiție a practicii spirituale care s-a dezvoltat din învățăturile prințului indian cunoscut în istorie sub numele de Buddha, Cel Trezit, care a trăit în secolele V / IV î.Hr. În acea perioadă, nordul Indiei traversa o perioadă de schimbări rapide și vechile credințe, fie că erau filozofice sau sociale, se destrămau. Cu toate acestea, învățăturile lui Buddha transcendeau cultura și geografia, motiv pentru care ele sunt atât de puternice și stabile și în ziua de astăzi.
Pentru Buddha, căutarile lui au fost legate de: cauzele suferinței si cum pot fiinţele umane sa se elbereze de aceasta.
Sursa adevarată a suferinței, conform lui Buddha, este neînțelegerea noastră despre natura vieții și a universului - Ignoranţa. De multe ori nu ne dăm seama ca toate fenomenele apar în urma unor cauze și condiții și astfel, proiectăm o fermitate iluzorie asupra tuturor lucrurilor și ajungem să ne agățăm de o percepție dualistă a lumii în care se înrădăcinează noțiunile de eu și ceilalți. Acest lucru ne face să trăim emoții tulburătoare, cum ar fi dorința, ura și ignoranța, care, la rândul lor, dau naștere unor acțiuni. Aceste acțiuni nu fac altceva decât să ne conducă către suferință și astfel, oriunde și oricum am încerca să obținem fericirea, ajungem tot la suferință.
Pentru Buddha, singura modalitate completă de a pune capăt suferinței este de a transforma ignoranța - eșecul nostru în a recunoaște natura realității, în conștiința supremă - Nirvana. Înțelegând faptul că suferința și fericirea apar din minte, Buddha a respins sistemele spirituale ale teiștilor, dar, în același timp, a respins afirmațiile materialiștilor care susțineau că mintea nu are realitate, că nu există vieți trecute și viitoare și că această virtute nu are consecințe. Prin urmare, el și-a numit sistemul „calea de mijloc” care transcende cele două extreme ale teismului și materialismului.
Deși conștiința supremă este crucială dacă vrem să atingem Nirvana - eliberarea de suferință, nu poate apărea în absența unui comportament etic și al practicii meditației. Astfel, Buddha vorbește despre trei practici –Sila (moralitatea), Samadhi (concentrarea) și Pranja (înțelepciunea, conștiința). Din aceste trei practici rezumă al patrulea adevăr nobil al lui Buddha, calea completă către ieșirea din suferință, iluminare.
Sila: disciplina, etica, virtute sau moralitatea. Sila cuprinde trei aspecte: vorbirea corectă, acțiunea corectă și virtuți corecte. Cei care se mențin seela pot atinge Samadhi.
Samadhi: calm, mulțumire, integritate, stabilitate, concentrare și minte stabilă, fără distragere, Samadhi este fundamentul meditației budiste.
Samadhi cuprinde efortul corect, atenția corectă și concentrarea corectă (Minte „așezată”, „minte liniștită” - minte „meditativă”) Prin stabilirea și calmarea minții prin practica dedicată de meditație, obținem pacea și nu mai suntem controlați de iluziile și emoțiile noastre conflictuale (kleshas).
Prajna - înțelepciune, perspicacitate și non-dualitate, conștiință. Prajna este principiul unic, definitoriu al budismului și cheia iluminării. Folosind mintea puternică și concentrată a samadhi, pătrundem în adevărata natură a realității și ne eliberăm de ignoranța fundamentală care provoacă suferința. Aceasta este tehnica esențială a meditației budiste.
În sfârșit, ar trebui să observăm că, în cadrul vastului set de învățături date de Buddha, există două sisteme distincte de practică - „vehiculul ucenicilor” și „marele vehicul”. Practicanții primului sistem subliniază metodele de realizare a încetării suferinței individuale în atingerea Nirvanei, în timp ce adepții celui de-al doilea se străduiesc să atingă nivelul unui Buddha pentru a elibera toate ființele de suferința inerentă a ciclului nașterii și al morții.
După ce mintea se stabilizează (Samadhi), își realizează esența originală (Prajna), apoi se actualizează pe sine, exprimând acea realizare ca acțiune compătimitoare, spontană și conștientă, în viața de zi cu zi (Sila).
