Laura Ungureanu terapeut transpersonal și instructor de yoga ne spune faptul că reușim cu adevărat să ne bucurăm de tot ce înseamnă yoga abia atunci când o integrăm în viața de zi cu zi, și nu mai rămâne o practică separată, undeva de 2 ori pe săptămână. S-a regăsit în Kundalini Yoga și meditație pe care o practică zilnic. Află mai multe despre Laura în interviul oferit în exclusivitte pentru YogaSat.
„Am descoperit Kundalini Yoga în 2012, pe vremea când eram în perioada de formare ca si terapeut transpersonal.
Unul dintre instrumentele cu care lucrăm pe atunci era muzica și asta m-a condus mai departe către mantre - care m-au fascinat pe loc. Am mers la un concert cu Mirabai Ceiba care a fost însoțit de o clasa de Kundalini Yoga. Inițial mi s-a părut destul de ciudat pentru ca toți erau îmbrăcați în alb și se vorbea/ cânta mult despre Guru. Mai târziu am înțeles ca Guru este acea instanță interioară care ne conduce de la întuneric la lumina.
Deși a părut ciudat, m-am simțit eliberată și extrem de bucuroasă în urma experienței. Am continuat să explorez acest univers si am observat că era un izvor nesecat, extrem de valoros și de frumos. Astfel am ajuns ca în 2019 să merg la Londra pentru programul de formare în Kundalini Yoga împreuna cu Gurmukh, Gurushabd & Amanbir.
Pentru mine, yoga este instrumentul care deschide porțile percepției, care generează și reorganizează energia pe un alt nivel de vibrație, mai coerent și mai stabil. Practica yoga dizolvă acele ziduri ale separării, conducându-ne în uniune cu noi înșine, cu tot ce există. Ne ajută să conștientizăm această conexiune la nivel profund, să ne reamintim de ce am venit aici pe Pământ, să realizăm că viața noastră este sacră.
Efectele practicii yoga le-am resimțit multidimensional, iar ce mi-a atras atenția cel mai mult a fost faptul că yoga nu mi-a schimbat doar perspectiva, ci m-a ajutat să mă schimb cu totul. Desigur, este un proces continuu, o călătorie pe care am învățat să o onorez cum știu mai bine. Sunt recunoscătoare pentru claritatea mentală pe care am dobândit-o, pentru deschidere și încredere, pentru curajul de a mă exprima altfel decât o făceam în trecut, pentru conștientizările și pentru acțiunile de fiecare zi.
Reușim cu adevărat să ne bucurăm de tot ce înseamnă yoga abia atunci când o integrăm în viața de zi cu zi, și nu mai rămâne o practică separată, undeva de 2 ori pe săptămână. Este important să aducem aceste învățături în tot ce facem - când mergem cu copilul în parc și este nevoie de atenția și de prezenta noastră, când purtăm o conversație și ni se cere să ascultăm, când ne aflăm în mijlocul unui conflict si în loc să reacționăm alegem să răspundem cu calm si fermitate, când medităm în timp ce facem curățenie în casa, etc.
Practic zilnic Kundalini yoga si meditația. Mă ajuta foarte mult să rămân focusată, să fiu în contact cu mine la un nivel mai profund. La nivel personal, aceasta practică reprezinta o dovada de iubire fata de mine însămi.
Pe lânga asta, uneori mai practic hatha, yin yoga si pilates.
În Kundalini yoga se pune mult accent pe sadhana - care este practica spirituala zilnica. Recomandarea este ca ea să aibă loc dimineața devreme, înainte de răsăritul soarelui.
Sunt deja multe școli, multe instituții care au remarcat beneficiile aduse de yoga si au introdus-o în programul lor. Cred că vom vedea asta din ce în ce mai mult. Experiența pe care o dobândim în urma unei sesiuni de yoga și a meditației ne arată ca suntem mai creativi, mai toleranți, devenim mai focusați si mai prezenți.
Meditația este parte din programul meu zilnic. Îmi plac foarte mult meditațiile din Kundalini yoga pentru că sunt foarte dinamice și foarte eficiente. De asemenea, înainte de culcare îmi acord cateva minute de reconectare cu respirația si cu senzațiile din corp, cu ce am trăit peste zi.
În drumul meu, în experiențele avute am ajuns de fiecare data în punctul de a fi fata în fata cu Maestrul Interior. Așa începe si o sesiune de Kundalini Yoga: ONG NAMO GURU DEV NAMO - mă înclin în fața divinității care sunt și care este prezentă în tot ce exista, mă înclin în fața Maestrului Interior.
Sunt recunoscătoare pentru învățăturile pe care le accesez, pentru experiențele care m-au ajutat sa fiu cine sunt azi. În acest moment sunt mai multe surse care mă inspiră si cu care simt ca rezonez. Sunt cei care m-au ghidat si cei care incat mă călăuzesc: Elena & Horia Francisc Turcanu, Stanislav Grof, Gurmukh & Gurushabd, Elena Brower, Kia Miller.”
Mulțumim Laura. Namaste!
Primește săptămânal informații inedite și interesante despre practica și știința Yoga.
Abonează-te aici la newsletter-ul săptămânal.