Shivaismul Kashmirian, denumit și Trika Shivaism, este o ramură non-dualistă a hinduismului Shiva-Shakta Tantra care a apărut în Kashmir după 850 d.Hr. Ulterior s-a răspândit dincolo de Kashmir, datorită învățăturilor transmise de Utpaladeva (c. 925-975 e.n.) și Abhinavagupta (c. 975-1025 e.n.), Kshemarāja (c. 1000-1050) și Yogaraja.
De la începuturile sale, descendența sacră a Maeștrilor Shivaismului Kashmirian a rămas neîntreruptă, dar din cauza ascensiunii și căderii Kashmirului în următorii 800 de ani, a fost practic ascunsă vederii. În 1860, Swami Manakak (cunoscut și sub numele de Swami Mânaș Râm Mongra) a fost recunoscut că un mare maestru. El l-a inițiat pe Swami Râm (1852-1914), urmat de discipolul său Swami Mahatabakak, ultimul fiind Swami Lakshmanjoo (1907-1991).
Citește și: utpaladeva-eliberarea-prin-re-cunoaștere
Vorbind despre disciplina spirituală, Swami Lakshmanjoo, afirma că Abhinavagupta a considerat importante în yoga, doar 6 etape, pranayama, pratyahara, dhyana, dharana, tarka și samadhi. considerând cele 8 etape stabilite de Patanjali, a fi calea aspiranților aflați la nivelul inferior de practică, anavopaya. Pentru o practică mai avansată, spunea el, mijloacele cunoscute sub numele de shaktopaya și shambhavopaya, nu sunt de nici un folos, ci importantă este „conștientizarea”.
În Shivaismul Trika, pranayama, pratyahara, dhyana și dharana sunt considerate modalități externe ale practicii yoga, accentul trebuind a fi pus pe tarka „percepția care diferențiază”, discernerea dintre individual și universal, dintre logica și raționamentul din interiorul propriei conștiințe.
Deși primele trei etape ale ashtanga yoga (yama, niyama și asana) nu sunt menționate în Shivaismul Kashmirian, Swami Lakshmanjoo a acordat o mare importanță nonviolentei (ahimsa) și devotamentului față de Divinitate (Ishvara Pranidhana).
Ahimsa este de două feluri – subtilă și predominantă.
Non-violența subtilă este aceea în care efectele acțiunilor sau cuvintelor noastre dăunează unui alt psihic, provoacă furie sau ură acestuia. Ar trebui să fim smeriți, să vorbim cu blândețe, să ne disciplinăm, pentru a nu provoca suferință subtilă, care, deși latentă, este dureroasă. Această non-violență subtilă se obține printr-o disciplină strictă a corpului, minții și a sufletului.
Cel care devine și se menține stabil în această disciplină a non-violenței subtile în trup, minte și suflet, influențează toate ființele din apropiere, doar prin prezența să, prin puterea lui de vibrație.
De exemplu, dacă o pisică și un șoarece sunt în prezența unei astfel de persoane – deși sunt inamici naturali și tendința naturală a pisicii este să atace șoarecele, iar șoarecele să încerce să scape, ambii rămân calmi și inofensivi. Pisica nu atacă șoarecele și șoarecele nu fuge. Aceasta este puterea omniprezentă a non-violenței care pătrunde în aceste creaturi în prezența unei persoane sau a unui aspirant spiritual care este stabilit în disciplina non-violenței.
„Nici o putere de pe pământ nu poate face doi dușmani să intre în luptă în prezența celui, care fiind stabilit în non-violența subtilă, nu dăunează nimănui.” (Yoga Darshana lui Patanjali)
Shivananda spunea că ahimsa nu înseamnă doar non violență, ci și iubire. „Este dezvoltarea unei atitudini mentale în care ura este înlocuită de iubire. Ahimsa este sacrificiul adevărat. Ahimsa este iertarea. Ahimsa este Shakti . Ahimsa este adevărata putere.”
Non-violența predominantă înseamnă evitarea celei mai grave dintre toate tipurile de violența, uciderea sau luarea vieții unei ființe vii. Nu există păcat mai mare decât acesta. Pentru a fi cu adevărat stabilit în non-violență trebuie să renunțăm inclusiv la plăcerea de a mai manca carne. Rodul meditației poate fi deținut doar de un vegetarian pur.
Toți cei implicați în orice fel în actele de ucidere, pregătire și consumare a cărnii sunt la fel de vinovați. Fiecare aspect al acestui act este greșit. Măcelarul, bucătarul și consumatorul final – chiar și martorul oricăruia dintre aceste acte – sunt toți păcătoși.
„Chiar dacă nu ești un hoț și totuși te asociezi cu hoții, ești considerat hoț.” (Tantraloka)
Nu trebuie să ne păcălim crezând că trebuie să mâncăm carne din motive de sănătate. De ce ar trebui să ucidem sau să luăm viața unei ființe nevinovate din cauza neîncrederii și fricii noastre de moarte.
Swami Lakshmanjoo, într-unul din discursurile sale, răspundea astfel celor care îl întrebau cum ar trebui să-și primească oaspeții la masă fără preparate din carne: „Dacă îți iubești cu adevărat oaspeții, distrează-i cu o varietate delicioasă de mâncăruri vegetariene, cu brânză și iaurt. Nu-i distra cu preparate din carne. Dacă le oferi mâncăruri cu carne, nu arăți că îi iubești, ci că îi urăști, pentru că încurajezi acele acte rele care îi vor trimite în iad pentru douăzeci de vieți.” Prin urmare, nu mâncați carne. Aceasta este o adevărată non-violență (ahimsa).
Ishvara pranidhana este niyama finală și supremă. Înseamnă dragoste și devotament față de Dumnezeu. Dacă iubim Divinitatea și îi suntem devotați, El ni se vă revela pe Sine și ne va purifica, ajutându-ne să intrăm în tărâmul Conștiinței Divine.
„Prin devotamentul față de Domnul Shiva, Samadhi este obținut fără efort.” (Yoga Darshana lui Patanjali)
Ishvara pranidhana ajută la vindecarea suferințelor minții care provoacă durere, deoarece ne redirecționează energia departe de dorințele noastre egoiste și dramele personale, către căutarea finală a Unității. Atât de importantă și puternică este această practică, încât Patanjali a menționat-o în patru ocazii în Yoga Sutre.
Citește și: yoghinii-contemporani-nu-mai-practica-esenta-yoga-partea-xi-ishvara-pranidhana
În cultura noastră modernă, occidentală, unde predomină sentimentele de separare și deconectare, de multe ori ne mândrim că suntem puternici, că îi dominăm pe ceilalți. Chiar ne mai facem și un titlu de glorie din asta. Avem convingerea că deținem cumva controlul asupra universului. Din această cauză, ideea de a capitula în fața divinității are pentru unii o conotație negativă, deoarece o înțeleg ca un fel de slăbiciune sau înfrângere.
În yoga, victoria este obținută pe măsură ce renunțăm de bună voie la identificarea noastră limitată cu tot ceea ce nu suntem, adică numele nostru, funcția și titlurile noastre, problemele care apar etc. și creăm spațiul necesar pentru a simți adevărata natură a Sinelui, una a bucuriei fără limite.
Prin Ishvara pranidhana fiecare acțiune a noastră se conectează la sursa sa sacră. Krishnamacharya a descris-o că fiind cea mai importantă practică de yoga în Kali Yuga, epoca de Fier în care trăim acum, în care întreaga umanitate a căzut din grația divină.
Așa cum budiștii pun accentul pe conștientizarea fiecărei acțiuni, Ishvara pranidhana ar putea fi numită practica inimii, care ne trezește devotamentul constant față de Sursa vieții și ne menține inimile deschise către Divinitate în fiecare moment, indiferent de situație.
Surse: lakshmanjooacademy.org, internet encyclopaedia of philosophy, jivamuktiyoga.com, yogajournal.com
