Geanina Bahnean: „Pentru mine Yoga reprezintă o serie de învățăminte străvechi care servesc ca mijloc al recentrării Sinelui.” Skip to main content
Geanina-Bahnean-instructor-yoga

Geanina Bahnean este instructor yoga dar mai degrabă se regăsește în ipostaza de student/ă veșnic/ă. Pratica yoga a învățat-o ce înseamnă să nu rănești, să fii adevărat, autentic, să fii responsabil, să nu furi, să fii în unitate, să fi generos și să apreciez simplitatea și esența lucrurilor.

Geanina practică meditația și mindfulness iar pentru ea există un singur Maestru, acela este El, Totul, care se manifestă prin oameni, dinaminici, evenimente, învățături, creaturi și creații, știință, controverse, idei congruente sau diferite, celule sau organisme.

Mai multe despre Geanina în interviul oferit în exclusivitate pentru Yogasat:

„Numele meu este Geanina Bahnean, sunt instructor de yoga dar mai degrabă mă regăsesc în ipostaza de student/ă veșnic/ă. Relevant pentru mine nu este de cât timp practicăm yoga sau cu cine practicăm yoga, ci mai degrabă calitatea energiei investite în procesul descoperirii yogăi. Prin calitate a energiei mă refer îndeosebi la locurile prin care umbla mintea în timpul practicii, intenția cu care practicăm, scopul, devotamentul și prezența.

Image
Geanina-Bahnean-instructor-yoga

Pentru mine Yoga reprezintă o serie de învățăminte străvechi care servesc ca mijloc al recentrării Sinelui. Cu multe rateuri și, poate, și mai multe eșecuri am învățat, încet încet ce înseamnă să nu rănești, să fii adevărat, autentic, să fii responsabil, să nu furi, să fii în unitate, să fi generos și să apreciez simplitatea și esența lucrurilor. În același timp, în interior, am fost adepta studiului de sine, a clarității și a curățeniei mentale, a mulțumirii interioare. Am învățat, cu greu, ce înseamnă disciplina, punerea celorlați ca întreg pe primul loc, precum și să evadez din Ego într-o măsură sănătoasă și echilibrată. Pot să spun cu mâna pe suflet că acesta este un proces continuu, care nu e necesar să fie făcut o singură dată, ci trebuie implementat prin fiecare alegere.

Citește și: Ce este mintea? Cum o putem controla? Partea 1

Nu aș putea să exprim efectele practii yoga în viața mea, fără a cădea în clișeul tipic al schimbării vieții, pentru că, după cum am spus deja, a fost o schimbare conștientă, implementată pas cu pas, începând din interior și mergând spre exterior. În plus, nu consider că un singur concept îți poate schimba viața în lipsa părții pro-active, a implementării unor noi obiceiuri, din nou, pas cu pas.

Image
Geanina-Bahnean-instructor-yoga

Dacă ar fi să mă refer strict la partea fizică, de asane, pot să insist asupra faptului că este imperios de importat să avem un corp echilibrat, puternic, flexibil, și o minte la fel de echilibrată, puternică și flexibilă. Nu știu câti dintre voi ați observat corelația minte-corp, însă este un aspect 100% real faptul că corpul și obiceiurile sale reprezintă o oglindire a minții și obiceiurile sale , și viceversa. Societatea occidentală a observat și a implementat aceste obiceiuri în folosul său, căutăm forță și putere (atât fizică, cât și mentală) în sălile de fitness, însă cum rămâne cu adaptabilitatea la schimbare și cu puterea de a ne recentra în nevoile interioare și cele exterioare deopotrivă?

Eu personal am ajuns să practic yoga zilnic, uneori chiar de mai multe ori pe zi, când îmi permit circumstanțele. Însă există încă perioade în care nu ajung pe saltea 100% zilnic, dar în timp vor fi din ce în ce mai puține.

Consider că yoga ar aduce schimbări substanțiale în lume, numai dacă lumea e dispusă să se schimbe substanțial prin yoga. Iar personal, nu văr văd vreo diferență între yoga ”sportivă” și yoga „conștientă”. Yoga pentru mine este mișcare conștiență (mișcare este și respirația, precum și orice dinamică), una fără cealaltă ar fi doar mișcare inconștientă sau conștiință neconștientizată.

Image
Geanina-Bahnean-instructor-yoga

Practic meditația și mindfulness-ul, forma mea preferată de meditație este recentrarea în zona inimii a atenției, până la disiparea gândurilor. Mindfulness-ul îl practic în mers, de obicei.

Citește și: Yoga posturală și conexiunea minte-corp

Pentru mine există un singur Maestru, acela este El, Totul, care se manifestă prin oameni, dinaminici, evenimente, învățături, creaturi și creații, știință, controverse, idei congruente sau diferite, celule sau organisme, trebuie doar să fim atenți și deschiși, atât în interior cât și în exterior. Ca modele umane, am diferiți Guru-și pe care îi îndrăgesc, însă prețuiesc și unii oameni de știință sau savanți, precum și unii învățători spirituali. Maestrul meu este suma tuturor acestor oameni, care formează o singură entitate mentală.”

Material susținut de
Image

Comenteaza cu Facebook