Astăzi, în țările occidentale, yoga reprezintă o disciplină care se limitează, în general, la întreținerea corpului fizic și a sănătății acestuia. Internetul abundă de reclame în care diferite persoane, devenite instructori după ce au urmat cursuri de câteva sute de ore în mai puțin de o lună, pozează în asane spectaculoase și reproduc citate din marii învățați yoghini.
Perspectiva yoghină dar și cea a altor tradiții spirituale, pun accentul pe moral și spiritual ca aspecte ale vieții umane și mai puțin pe fizic, ca reprezentare a materialului. Yoga însă abordează problemele practice ce țin de suferință, boală și moarte.
Beneficiile practicii yoga asupra corpului fizic nu reprezintă un scop în sine, ci un rezultat subsidiar, pentru că filosofia yoghină subliniază faptul că acest înveliș fizic este limitat în timp și spațiu. Tot ce apare în planul fizic, va dispărea la un moment dat. Oricare ar fi starea noastră de sănătate, toți suntem sortiți să murim într-un interval de timp destul de limitat: optzeci, o sută sau poate, la un moment dat în viitor, două sute de ani. Pentru majoritatea dintre noi, viața va fi întotdeauna prea scurtă.
Yoga recunoaște un alt fapt incontestabil, că viața este plină de suferință, o perspectivă cu care alte tradiții spirituale sunt pe deplin de acord. De exemplu, înțelepciunea creștină menționează des suferința în textele sacre. Chiar dacă nu am suferi niciodată din cauza bolilor sau a vătămării corporale, tot am fi expuși unor experiențe care provoacă suferință, dificultăți în relațiile interpersonale, boli și răni ale membrilor familiei sau ale prietenilor, pierderi, nedreptăți, etc.
Practicanții de yoga, chiar nefiind iluminați, dar care stăpânesc arta concentrării, au demonstrat un control extraordinar asupra minții și a sistemul nervos, inclusiv a senzației de durere. Controlul durerii este absolut necesar în realizarea diferitelor practici de tapas-austeritate. O astfel de practică este tehnica budistă tibetană, tumo, care solicită yoghinul sa stea dezbrăcat în gheață și zăpadă câteva ore sau să usuce o pătură umedă cu propria căldura a corpului. Pentru omul obișnuit, aceasta practică s-ar transforma într-o experiență foarte dureroasă și probabil letală.
Cei iluminați nu mai trăiesc în dualitate, au depășit atât durerea cât și plăcerea. Ceilalți însă, reacționează inevitabil la durere căutând să o îndepărteze. Dacă ne-am asuma rolul de observatori, am realiza că durerea scade din intensitate ca și cum am încerca să o închidem. La fel se întâmplă și cu bolile grave. Retragerea mentală devine mai accentuată pe măsură ce simptomele cresc, odată cu progresia bolii. Creșterea dozelor de analgezice este necesară pentru a controla durerea, dar acestea pot avea efecte secundare nedorite, inclusiv somnolență și pierderea stării de awareness.
Yoga oferă mai multe tehnici pentru reducerea durerii, inclusiv relaxarea profundă, respirația conștientă, vizualizarea și meditația. Învățarea principiilor de bază ale filosofiei yoga, în special ideea de a înțelege și experimenta realitatea supremă, conștiința care supraviețuiește morții, se poate dovedi de un sprijin real oricărui om, în special celor aflați în suferință.
Înțelegerea vieții, a bolii și a morții ajută la stoparea pierderii inutile de energie generată de frică. Nu este vorba de îndoctrinarea pacientului, ci de a-i oferi o oportunitate pentru a reflecta la marile întrebări: Cine sunt eu? De unde vin? Unde mă duc? Ce trebuie să fac?
Swami Vivekananda spunea că scopul vindecării este de a dezvălui potențialul divin, prin una sau toate cele 4 forme ale yoga: Kama, Bhakti, Jnana sau Raja. Yoga este o știință holistică, care are rolul de a întări interiorul ființei, nu acționează asupra unui organ anume.
De aceea, terapia prin yoga presupune o schimbare majoră ce constă în modificări ale dietei, ale mediului, ale stilului de viață, exercițiu fizic, de respirație și schimbarea modului de gândire. Rezultate se pot obține și prin colaborare cu alte sisteme de medicină, precum alopatia, ayurveda, naturopatia, fizioterapia, chiropractica, etc.
Boala, din perspectiva medicală modernă, este considerată ca o disfuncție a organelor sau a sistemelor, cauzată de anumite defecte congenitale, de factori externi, precum alergenii, toxinele, poluanții sau germenii infecțioși.
Știința modernă recunoaște că o cauză majoră a bolilor ar putea fi dezechilibrul intern, precum neliniștea mentală, conflictele emoționale sau intelectuale, care conduc la reacții de stres.
Citește și: cele-5-koshas-sau-unde-se-afla-binecuvantarea-si-intelepciunea-prima-parte
