Cunoaște toate teoriile, fii maestru în toate tehnicile, însă atunci când atingi un suflet uman, fii pur și simplu un alt suflet uman.” (C.G. Jung)
Ultima lună din an este un timp al bucuriei, al odihnei și restaurării fizice și emoționale a ființei noastre. Este o perioadă a celebrării, a conectării și a tihnei. Cea în care peste 2 miliarde de oameni sărbătoresc Crăciunul, considerată a fi cea mai importantă sărbătoare religioasă de către creștini. Cu timpul, însă, s-a diminuat sau s-a pierdut cu totul esența și se păstrează doar forma. Dincolo de învățătura profundă transmisă de Iisus Hristos, în zilele noastre atenția este concentrată pe materialitate și mai puțin pe spirit.
Pentru un aspirant pe calea spirituală, confesiunea religioasă nu reprezintă un impediment sau o dogmă. Un yogi îmbrățișează toate tradițiile spirituale autentice, fie că este isihasmul, sufismul, șivaismul kashmirian, islamismul sau sikhismul.
Esențială este învățătura transmisă, nu ritualul golit de orice trăire sau dogma. Fie că este practicant ortodox sau îmbrățișează Adevărul transmis de toate tradițiile autentice, perioada sărbătorilor de iarnă este pentru adeptul spiritual o celebrare a Spiritului, o naștere și renaștere a celei mai înalte aspirații ale sale – accea de Realizare a Sinelui său, de realizare a Împărăției lui Dumnezeu din interiorul său.
Cu toate că noțiunea de petrecere poate părea în antiteză cu practica spirituală, ele nu sunt de fapt. Reala spiritualitate nu înseamnă excludere, izolare sau mortificare (a corpului etc.). Practica spirituală este incluzivă – meditația, asanele, exercițiile de respirație, executate cu devoțiune, sub îndrumarea unui Maestru transformă profund mentalul aspirantului. Ființa sa este transformată substanțial, iar această transformare se răsfrânge în lume, în toate interacțiunile sale. Când merge, mănâncă, vorbește, călătorește, petrece.
Învățătura tuturor sfinților și cea transmisă de Iisus Hristos este aceea de a fi în lume, dar nu din lume. Pentru majoritatea dintre noi, ea se aplică, dat fiind că nu suntem călugări într-un ashram sau o peșteră; trăim în lume, cu ale sale. Însă asemenea unui lotus, ale cărui rădăcini sunt adânc înfipte în nămol și cu toate acestea nu este pătat de murdărie, și noi putem trăi în lume fără a fi atinși, la nivel profund, de dualitatea sa, de dorințe, impresii și influențele sale materialiste.
La nivel concret, acest lucru se traduce prin a lua parte la toate evenimentele vieții, a ne înscrie în cursul vieții așa cum se desfășoară el, însă cu viziunea esențialului permanent prezentă în conștiința noastră – scopul primordial al întrupării noastre este eliberarea (moksha), ieșirea din samsara și reîntoarcerea în Împărăția Tatălui.
Există o poveste elocventă despre un bine cunoscut călugăr și învățător tibetan, numit Saraha. Într-o zi, Saraha îi cere femeii arcaș care îl ajuta, să îi gătească un curry de ridichi. În timp ce aceasta gătea, el a intrat într-o stare profundă de meditație (samadhi), care a durat 12 ani. Când a revenit din meditație, el a cerut imediat curry-ul de ridichi, iar femeia i-a spus: „Stai în samadhi timp de 12 ani, fără să te clintești, iar acum îmi ceri curry de ridichi, ca și cum ar exista toate acestea. În plus, nu este perioada ridichilor acum.” Când el i-a replicat că va merge în munți să mediteze, ea i-a spus: „Simpla înlăturare a corpului din lume nu reprezintă adevărata renunțare. Adevărata renunțare are loc atunci când mintea abandonează toate gândurile frivole care o absorb. Dacă stai în meditație timp de 12 ani și nu poți nici măcar să renunți la dorința de curry de ridichi, ce scop are să te retragi în munți?”
Bhagavad Gita ne învață că nu non-acțiunea este de dorit (aceasta este chiar un păcat întrucât nu ne urmăm și împlinim dharma noastră), ci acțiunea realizată prin consacrare a ei către un principiu superior, către Divinitate. Astfel, simplificând, nu contează atât ce faci, ci atitudinea interioară din care faci lucrul respectiv – dacă petreci, iar gândul tău, toată ființa ta este îndreptată către El, îi consacri lui toate acțiunile, atunci actul performat devine sacru; nu mai este un simplu act sau unul creator de karma, fie pozitivă sau negativă. Dacă, în schimb, își lași simțurile cufundate în dorințele de moment și uiți de El, de adevărata ta esență, atunci, acțiunea ta este aducătoare de karma, iar progresul spiritual este încetinit sau anulat.
Viața este existențială, ea cere să fie trăită, nu gândită – evaluată, judecată sau măsurată. Spiritualitatea tinde să fie greșit înțeleasă și practicată de mulți adepți din zilele noastre. Ei exclud orice pare trivial, iar acesta dă naștere unui ego mai subtil, care, în esență, separă și se separă, judecă.
Pe când spiritualitatea autentică reprezintă naturalețe, simplitate, compasiune și iubire. Nu judecă, nu se separă și nu caută să schimbe nimic. Este o cale a transformării profunde a inimii. Când înțelegi că nu există separare, încetezi să mai proiectezi frica, așteptările și judecata în exterior. Trăiești în armonie și rezonanță cu totul. Găsești frumusețe și savoare în tot ce te înconjoară; nimic nu este mai puțin valoros, totul contează, trăiești deplin fiecare acțiune, cuvânt. Ești total în ceea ce faci. Și când trăiești total, ființa ta profundă nu este atinsă de suprafața lucrurilor, ele nu mai lasă o impresie asupra ta, pentru că în esență, „tu” nu mai ești acolo – nu au de ce să se lege; tu ești însăși trăirea, nu eul care face ceva cu un anumit scop.
Practica spirituală ne aproprie de această trăire deplină, ne inspiră să devenim simțitori – față de propriile senzații, gânduri, emoții și față de tot ce ne înconjoară. Ne inspiră să trăim în uimire față de tot și să apreciem fiecare lucru.
Astfel, nu mai există tensiune și conflict, nu mai există etichete – un yogi trăiește și experimentează tot ce trăiește și experimentează orice ființă umană. Iar practica spirituală nu este separată de viața însăși. El nu gândește acum petrec (fac un compromis sau este o corvoadă, trebuie să evit ceva și să aleg altceva etc.), iar după mă întorc la meditație și asane. Când trăiești în simplitatea vieții, totul devine simplu și armonios; faci ce este de făcut fără să existe efort sau plângeri. Dacă esențialul pentru tine este să îți actualizezi potențialul înscris în ființa ta – moksha, atitudinea și acțiunile tale vor fi cele corecte, fără efort.
Să fim inspirați ca perioada sărbătorilor să ne apropie de simplitatea vieții, de compasiune și iubire autentică. Să împărtășim din ființa noastră celor dragi și întregii creații. Să servim cu bucurie și dăruire. Să fim umani, pur și simplu. Să vibrăm la mesajul profund pe care Învățătorul lumii ni l-a transmis – Voi sunteți Lumina lumii. (..) Să strălucească Lumina voastră înaintea altora, ca să vadă faptele voastre bune și să slăvească pe Tatăl vostru din ceruri. (Matei, 5:14-16)
„Căutători iubiți, insuflați acum Crăciunul real și spiritual în ființa voastră, deveniți fără dorințe. Cuceriți egoismul. Deveniți întruchipări ale adevăratei smerenii. Dezvoltați blândețea și smerenia spiritului prin predarea umilă Domnului. Fiți curajoși să depășiți toate obstacolele. Renunțați cu bucurie la mamona. Întâmpinați coborârea Luminii Grației în interiorul vostru. Bucurați-vă de apariția Divinului. Astfel, sărbătoriți Crăciunul care, în cele din urmă, vă conduce la punctul culminant glorios al Schimbării la Față, Învierii și Înălțării. Fiți încoronați cu slava divină. Atingeți nemurirea, libertatea perfectă și fiți pentru totdeauna cufundați în fericire infinită. Prin Crăciun, realizați conștiința lui Hristos și lumina strălucitoare a Înțelepciunii Atmice (divine). Amin.” (Swami Sivananda, Christmas – its spiritual meaning)
