Cum funcționează yoga, potrivit neuroștiințelor | Yogasat - Cursuri Yoga Bucuresti Skip to main content
Cum funcționează yoga, potrivit neuroștiințelor

Cu toții am înțeles deja că yoga e benefică - știi însă care este scopul real al acestei practici?

Una dintre funcțiile de bază ale practicii yoga constă în mărirea conștientizării axului cerebrospinal al corpului (creierul și măduva spinării), precum și a organelor care se întind de-a lungul acestuia. Așadar, în primă fază, yoga trebuie să se concentreze pe abilitatea coloanei vertebrale de a se undui atât în față și în spate, cât și în lateral, pentru a “trezi” fiecare vertebră în parte. Odată cu creșterea abilității coloanei de a se ondula, meditația va fi una mai profundă pentru că yoghinul poate sta în postura corectă, cu coloana perfect dreaptă, preț de minute în șir, iar energiile pot circula nestingherite de-a lungul coloanei vertebrale. Fundația yoga constă în sensibilizarea fiecărei vertebre în parte, pentru ca apoi să reușim să sensibilizăm fiecare părticică a corpului. Simțindu-ne propriul corp reușim să simțim lumea.

Potrivit neuroștiințelor, dar și psihologiei, cortexul somatosenzorial, cunoscut și sub denumirea de homunculus senzorial, care se întinde în partea superioară a creierului, între urechi, este o hartă extrem de precisă a corpului. Mai exact, fiecărei părți a corpului îi corespunde un punct din cortexul somatosenzorial. Neuroplasticitatea este responsabilă pentru schimbarea creierului ca urmare a învățării și experienței acumulate. Spre exemplu, pe măsură ce exersăm mai mult o asana, repetiția creează tot mai multe conexiuni între părțile corpului folosite în acea postură și cortexul somatosenzorial. Drept urmare, pe măsură ce desfășurăm o activitate pe o perioadă cât mai îndelungată, ne dezvoltăm abilitatea de a recepta cât mai multe informații despre subtilitatea acțiunilor noastre.

2

Neuronii în oglindă sunt acei neuroni responsabili pentru empatie. Mai exact, ei ne determină să simțim exact ce simte persoana din fața noastră desfășurând o acțiune.  Spre exemplu, dacă interlocutorul nostru plânge, neuronii în oglindă ne determină să simțim compasiune și chiar să lăcrimăm la rândul nostru. Inteligența emoțională este cea de care depinde intensitatea trăirilor pe care le avem atunci când neuronii în oglindă acționează.

Atunci când stăm pe scaun, la birou, ore în șir, ne pierdem flexibilitatea și nu mai suntem conștienți de propriul trup. Pe de altă parte, când practicăm yoga, întărim conexiunile neurologice din organismul nostru, făcând posibilă “conștientizarea de sine”. Totodată, empatia față de cei din jur crește și ea.

În concluzie, practicând yoga ne îmbunătățim postura, creștem flexibilitatea coloanei vertebrale, lucru care ne permite mărirea “conștiinței de sine”, făcându-ne să ne îndreptăm atenția către interiorul nostru, dar și către lumea din jur, întărim conexiunile deja existente în creier, dar facem și unele noi și nu în ultimul rând, devenim mai empatici și mai atenți la ceea ce se află în afara noastră.

3

Comenteaza cu Facebook