Ce este conștiința?
Atunci când vorbim despre conștiință, de cele mai multe ori îi atribuim grade de comparație sau discutăm despre existența sau inexistența sa. „Nu are deloc conștiință”, „dacă avea puțină conștiință...”, „conștiința îmi spune să...” și exemplele pot continua.
Dar ce este această conștiință la care ne raportăm?
În Shivaismul kashmirian, această conștiință este Śiva, Divinitatea Supremă, substratul întregii Creații, cel care creează, susține și distruge această Creație.
Filosofia Śaivită îl descrie pe Śiva ca fiind plin de lumină și mai mult decât atât, fiind întruchiparea luminii, diferită de lumina soarelui, a lunii sau a focului. Este lumina conștiinței supreme, natura Sa, căreia i s-au atribuit diferite nume în Tantre.
- Cit–caitanya, puterea conștiinței;
- Parā vāk, cuvântul suprem;
- Svātantrya, independența perfectă;
- Aiśvarya, gloria lui Śiva;
- Kartṛitva, puterea de a acționa;
- Sphurattā, puterea de a exista;
- Sāra, esența completă a tuturor;
- Hṛidaya, inima universală;
- Spanda, mișcarea universală.
Această Conștiință-Eu, care este realitatea lui Śiva, este un „Eu” natural, pur (akṛitrima), nu un „eu” limitat precum cel al ființei umane. Există o diferență între Conștiința limitată și Conștiința pură.
Conștiința limitată există atunci când acest Eu este identificat cu corpul fizic, cu mintea, cu intelectul sau cu Ego-ul. Conștiința pură este cea atribuită realității Sinelui, care înseamnă Conștiința în totalitatea ei, Divinitatea, Śiva.
Toate cele treizeci și șase de tattvas-uri, de la Śiva la manifestarea grosieră fizică, sunt create și iluminate de aceeași Conștiință. Ea nu există în afara naturii Sale, ci se afla în propriul Său Sine. Divinitatea a creat întreg acest univers pe substratul Conștiinței Sale. Deci, tot ceea ce există, rezidă în această Conștiință.
Citește și: tattvas-principiile-realitatii-si-harta-existentei-tale-partea-2
Energia creatoare atribuită lui Śiva este acea energie care creează universul în interiorul Conștiinței Sale. Acest univers este dependent de această Conștiință. Nu se poate mișca în afara ei.
Este precum relația dintre cauză și efect. Efectul nu poate exista fără o cauză. Efectul este dependent de cauză. Astfel, Universul este o manifestare a Conștiinței si nu poate exista în afara ei. Creația este o manifestare a Creatorului, așa cum un vas de lut este creat de imaginația și priceperea unui olar, din lut. El rămâne în sine lut, căruia i se dau o formă și o denumire, iar atunci când este distrus în cioburi rămâne tot lut.
Dacă acest univers creat ar exista în afara Conștiinței, atunci nu ar putea fi perceput, așa cum nu există și deci, nu poate fi perceput, un iepure cu coarne. În realitate, nimic nu ar exista dacă ar fi separat de Conștiință.
Această lume există având Conștiința ca fundație, deci cum ar putea această lume să acopere sau să ascundă natura Conștiinței? Conștiința este chiar sursa existenței ei, este umplută de lumina Conștiinței.
Este ușor de observat că nu putem nega existența Conștiinței situându-ne în afara ei. Dacă spunem că Dumnezeu nu există, cine spune că Dumnezeu nu există? Conștiința spune că Dumnezeu nu există. Deci, Dumnezeu Însuși este cel care încearcă să demonstreze că El nu există. De ce? Pentru că acea persoană care respinge existența divinității, prin însăși încercarea sa de a-i infirma existența, îi dovedește existența. Acea persoană este de fapt conștiința, care exista încă înainte de a se pune problema existenței Sale. Negarea divinității apare din cauza limitării conștiinței.
In concluzie, prezentarea unui argument pentru a dovedi existența divinității este inutilă, pentru că persoana care promovează argumentul este tocmai acea conștiință, deja manifestată acolo. De fapt, cele două tipuri de obiecte — interne și externe — și cele trei feluri de corpuri — grosier, subtil și cel mai subtil — depind de acea Conștiință. Dacă Conștiința nu ar fi acolo, niciunul dintre aceste obiecte sau corpuri nu ar exista.
Lumea obiectivă externă este formată din lucruri, forme, culori, sunete etc., care există în exterior. Lumea obiectivă internă este alcătuită din durere, plăceri, ceea ce simțim, gândim, în interior. Obiectele interne sunt acele obiecte care nu sunt văzute de nimeni, cu excepția persoanei care le experimentează. Obiectele noastre interne sunt percepute numai de noi. Nu pot fi percepute de altcineva. Dacă suntem copleșiți de durere sau de fericire, ceilalți nu le pot experimenta și nici nu le pot vedea. Spre deosebire de obiectele externe care sunt percepute de toată lumea.
Există, de asemenea, trei clase de corpuri: corpul grosier, corpul subtil și corpul cel mai subtil, cauzal. Corpul grosier este activ în starea de veghe - jagrat. Corpul subtil este activ în starea de vis- svapna. Cel mai subtil corp este activ în starea de somn profund- sushupti.
Aceste trei stări de conștiință, jagrat, svapna si sushupti sunt cele trei aspecte care compun orice percepție: cel care percepe - conștiința subiectivă; mijloacele prin care percepe acel obiect - conștiința cognitivă si obiectul perceput - conștiința obiectivă.
Citește și: atingerea-stărilor-de-conștiință-superioare
