Ana Ungar: „Yoga reprezintă profesorul meu de asumare a ceea ce sunt.” Skip to main content
ana-ungar-instructor-yoga

Pentru Ana Ungar adevărata practică yoga constă în respectarea, aplicarea și trăirea celor 8 ramuri yoga. Pentru ea yoga este modul ei de a fi, yoga schimbându-i absolut modul de viața. Printre efectele practicii enumeră calitatea gândurilor, calitatea somnului, reglarea emoțiilor puternice. A ajutat-o să își îmbunătățesc relația cu cei din jurul meu, modul de comunicare cu ceilalți dar și sine.

Mai multe despre Ana în interviul oferit în exclusivitate pentru Yogasat:

„Yoga este modul meu de a fi eu. Mă ajută să dau la o parte măștile, fricile, convingerile și să mă văd pe mine însămi. Reprezintă profesorul meu de asumare a ceea ce sunt. 

Image
ana-ungar-instructor-yoga

Dacă ar fi să le numesc punctual efectele practicii yoga asupra mea, fizic am câștigat un anumit grad de flexibilitate și sănătate, psihic mi-a adus liniște și putere interioară, sufletește mi-a adus împlinire. Dar per ansamblu m-a ajutat să îmi îmbunătățesc relația cu cei din jurul meu, modul de comunicare cu ceilalți dar și cu mine. Iar supriza cea mai mare a fost că m-a ajutat să am un bebe sănătos și mi-a reglat anumite afecțiuni (vitiligo și tiroidita autoimună). De aici a pornit interesul meu serios către yoga și dorința de a preda yoga.

Yoga mi-a schimbat Absolut modul de viață. Nu ai cum să începi să practici yoga și să nu îți schimbe modul de viață. Calitatea gândurilor, calitatea somnului, reglarea emoțiilor puternice și multe altele se observă când începi să practici yoga. În primul rând yoga îți schimbă percepția asupra ta, asupra celorlalți și asupra circumstanțelor vieții.

Practic dimineața și seara tehnici de respirație, meditație și o serie de posturi. Dar în fiecare moment al vieții mele practic yoga. Pentru mine, adevărata practică constă în trăirea celor 8 ramuri yoga. Permanent îmi reglez tonul vocii și starea de spirit prin respirație, fac meditații chiar și în afara saltelei pentru a îmi înțelege emoțiile, studiez conștient cu scopul de a îmi hrănii mintea și spiritul, și multe altele. 

Citește și: Exercitiu de respiratie mindful din Vipassana lui Buddha

Consider că aproape toate școlile din lume au o imensă lipsă de educație emoțională. Mult prea multe generații nu au fost învățate cum să își gestioneze emoțiile, gândurile și procesul de descoperire a lumii. Introducând yoga în școli putem forma generații cu o inteligență emoțională superioară, care vor crește mai sănătoși, mai fericiți și mai puternici în fața vieții. Dacă am ieșit din școli lipsindu-ne cea mai importantă cunoaștere - cea de sine - mai avem o șansă de a evolua ca societate, prin introducerea practicii yoga la locul de muncă. Pe lângă creșterea eficienței și productivității pentru companii, luăm o mare presiune de pe societate păstrându-ne sănătoși.

Image
ana-ungar-instructor-yoga

Practica mea de bază constă în yoga conștientă dar din când în când practic și yoga sportivă pentru că am nevoie de ambele versiuni pentru auto-descoperire și evoluție armonioasă.

Cuvântul maestru este un cuvânt greu. Consider că unicul maestru este propriul sine superior. Ca să ajung la el și să îl cunosc primesc ajutor din partea unor profesori minunați. Nicoleta Păun este cea care m-a ghidat în parcurgerea primilor pași și încă mă ghidează. Apoi am întâlnit profesori absolut minunați la cursul de instructor - Beko Kaygee, Veronica Miona, Bernie Clark. Toți profesorii pe care i-am întâlnit în călătoria aceasta m-au ajutat să ajung mai aproape de maestrul meu interior.”

Namaste!

Material susținut de
Image

Comenteaza cu Facebook