Yoghinii contemporani nu mai practică esența yoga – Partea a II a - Ahimsa Skip to main content
floare-lotus

Yama este prima ramură din cele opt ale sistemului Yoga Sutra a lui Patanjali. Este numită uneori și ”cele 5 restricții”, deoarece face referire la ce anume trebuie evitat înainte să înaintăm pe calea spirituală.

CITEȘTE: 8 ramuri din Yoga

Prima Yama este Ahimsa, non-violența. Pentru a fi înțeleasă mai ușor poți face un exercițiu de imaginație. Amintește-ți un incident în care ai făcut rău cuiva. Fă acest lucru ca și cum ai reveni la acel moment și vei putea simți efectul de bumerang pe care l-a avut asupra minții și inimii tale, precum și a capacității tale de a te observa clar. A face rău altor viețuitoare creează o neliniște a minții greu de depășit. În mod similar, dacă ai fost rănit de către altcineva, acest efect poate fi amplificat și mai mult. Nu sunt de neglijat nici efectele monologului interior negativ.

De aici putem înțelege faptul că, sensul Ahimsa nu se limitează la non-violenta fizică asupra celorlalți sau asupra proprie persoane, ci face referire și la non-violenta mentală. 

Aparent, gândurile nu provoacă neapărat rău, natura lor fiind trecătoare. Cu toate acestea, să le lași să se repete din nou în mintea ta este ceea ce, în final, se transformă în acțiuni sau cuvinte de violență. În mod similar, având mereu așteptări de la tine și a prelua toată responsabilitatea este un tip de violență, care în timp se va manifesta atât față de propria persoană cât și față de ceilalți. Frica este și ea o formă de violență. Acțiunile din frică v-or răni întotdeauna.

CITEȘTE: Yoghinii contemporani nu mai practică esența yoga. Partea I.

Putem astfel defini non-violența ca act de sinceră compasiune și iubire față de noi înșine cât și față de orice ființă vie. Practicând Ahimsa începând cu noi înșine ne va permite să ajunge să practicăm non-violența față de tot ce ne înconjoară. Important de menționat. Cuvântul ”practică” implică ceva ce necesită timp, muncă și perfecționare. Motiv pentru care Ahimsa este acel gen de principiu pe care îl practicăm și îl exersăm zilnic, în toate contextele din viața noastră.

În concluzie, am putea spune că practicăm Ahimsa, non-violența, nu doar pentru că îndeplinește orientările morale ale sutrei ci și ale busolei noastre interne. Practicăm Ahimsa, deoarece a face rău întunecă mintea și o minte tulbure se îndepărtează de starea de yoga. Non-violența ne aduce mai aproape de o minte clară și liniștită, care ne permite să ne vedem clar și să ne conectăm la Divinul care trăiește în fiecare dintre noi.  

Comenteaza cu Facebook