EXISTĂ O SINGURĂ DIVINITATE ȘI ESTE CHIAR SINELE PROFUND AL TUTUROR CREATURILOR
Utpaladeva (secolul X e.n.) a fost un filozof și teolog indian din Kashmir aparținând tradiției Trika Shaiva (shivaismul kashmirian) și este cel mai important gânditor al școlii Pratyabhijñā a idealismului monist conform căruia conștiința unică este sensul și esența întregii realități și a tuturor formelor ei de manifestare.
Īśvarapratyabhijñā-Kārikā (IPK, Versuri despre recunoașterea Domnului) este lucrarea fundamentală a școlii Pratyabhijñā. Mai puțin cunoscută decât operele urmașul său, Abhinavagupta, se consideră astăzi că „majoritatea ideilor lui Abhinavagupta sunt doar dezvoltarea a ceea ce Utpaladeva spusese deja.”
Elementul cheie pentru eliberare în viziunea lui Utpaladeva este actul „recunoașterii” (pratyabhijñā) că sinele este însuși supremul Shiva.
Pentru Utpaladeva, realitatea supremă, Shiva, este „un Eu absolut”, atmanul, Conșțiința Unică , cea care unifică și animă discontinuitatea aparentă a realității și care constituie substratul fiecărui subiect individual, precum și al oricărei alte forme și activități de zi cu zi.
Există o singură Mare Divinitate și este chiar Sinele interior al tuturor creaturilor. Ea se întruchipează în toate lucrurile, plină de conștientizare neîntreruptă de trei feluri:
„Eu”, „aceasta” și „Eu sunt aceasta.”
Utpaladeva caută, prin temele și argumentele pe care le folosește, declanșarea în cel devotat a unui act de identificare, care nu dezvăluie nimic « nou », ci doar indepărtează vălul care ascunde Eul de Sine; nu se creează o cunoaștere în înțelegerea obișnuită a cuvântului, ci este doar eliminată umbra care a împiedicat utilizarea cunoașterii realității absolute și transpunerea ei in viață.
***
După Utpaladeva, în forma sa cea mai înaltă, personalitatea divină supremă, esența ultimă a fiecărei « realități » este numai „Eu” – constând din conștiință (chit) și fericire (ananda), în care sunt conținute toate principiile într-o stare de dizolvare completă.
Lucrarea fiind concepută ca o expunere, care presupune un obiect de predat și un destinatar al acestei învățături, pentru a face mai ușoară înțelegerea și transmiterea cunoașterii, Utpaladeva folosește și un al doilea nivel al acestei divinități supreme, un Dumnezeu care este deschis și accesibil lumii manifestării, rămânând în același timp, in mod absolut, suveranul ei.
Această formă mai accesibilă a lui Dumnezeu este numită Mahesvara, Isvara, Isa, Prabhu, în timp ce formei supreme i se dă adesea numele de Siva sau Paramesvara, dar cu siguranță există schimburi permanente între aceste două niveluri. Astfel este subliniat indirect faptul că, de fapt, este vorba despre o singură realitate și că fiecare « distincție » de grad sau formă de manifestare este doar conceptuală, pentru a facilita transmiterea învățăturii.
În planul suprem există doar acel Eu care constă în însăși deplinătatea sa, fără nici o urmă a componentelor lui accesibile cunoașterii obișnuite.
Această realitatea supremă se exprimă printr-o scală de dimensiuni - tattvas (« realități ») păstrând însă caracterul complet monistic, de realitate unică.
Utpaladeva a oferit, de asemenea, un argument pentru existența lui Dumnezeu (Ishvara):
„…universul este un efect constând dintr-un aranjament specific care trebuie să fi fost creat de un agent inteligent considerat ca fiind cauza sa efectivă”.
‘’…acest creator trebuie să fie prin urmare omniscient și omnipotent’’
***
Modul practic prin care maestrul Utpaladeva creează premisele pentru această eliberare prin re-cunoaștere este ,dimpotrivă, treptat, gradual. Prin seria de argumentări pe care le folosește Utpaladeva scoate la lumină puterile Eu-ului și ale Domnului, până la declanșarea finală a identificării.
Practicarea unei astfel de căi liniare (avakra) este considerată suficientă pentru a intra în însăși natura lui Shiva și a atinge condiția de eliberare în viață, care poate fi însoțită și de puteri extraordinare... Acest lucru se poate întâmpla în realitatea de zi cu zi ca atare.
Lumina eliberării nu estompează culorile, nu le acoperă, ci le face și mai strălucitoare, realizând miracolul eliminării alterității (a dualității, diferențierii…) păstrând însă în același timp bogăția aromelor individuale.
O altă contribuție importantă a filozofiei lui Utpaladeva este legată de natura lingvistică a realității. Astfel, pentru Utpaladeva, realitatea supremă/ultimă este o conștiință liberă care este și de natură lingvistică :
„ limbajul este o prezență inevitabilă în centrul oricărei activități cognitive”
După cum afirmă Utpaladeva în unul dintre cele mai faimoase versuri din Īśvarapratyabhijñā-Kārikā:
‘’Natura esențială a luminii este conștientizarea reflexivă – ne dăm seama de existența luminii în măsura în care ea “luminează” obiectele; în caz contrar, lumina, deși „colorată” de obiecte, ar fi similară cu o realitate lipsită de viață, așa cum cum ar fi un cristal …’’
Conștiința are și ea ca natură esențială conștientizarea reflexivă, cu alte cuvinte suntem conștienți de propriile procese cognitive, emoționale, comportamentale…(« gândul despre gândurile noastre »)
Numai Cuvântul suprem apare liber. Este libertatea în sens absolut, supremația Sinelui absolut.
Utpaladeva avea, de asemenea, o viziune universalistă asupra scripturilor și a religiei în general. Āgama (scriptura) este până la urmă vocea lui Shiva și „cuprinde toate Āgamas/scripturile existente…’’
Tot lui Utpaladeva îi datorăm și intrarea esteticii în domeniul opiniilor filozofico-religioase. Conceptul său de camatkāra -extaz minunat - sugerează un nivel superior de experiență, care lasă intactă realitatea imediata și frumusețea lumii manifestate, dar la în același timp ea transcende în unicitatea al cărei centru este Conștiința Supremă.
Irina Berechet
redactor yogasat.ro
Resurse : Utpaladeva, Pratyabhijñā, Īśvara-pratyabhijñā-kārikās / Stanzas on the Recognition of the Divine
An Indian Tantric Tradition and Its Modern Global Revival: Contemporary Nondual Saivism
Comenteaza cu Facebook
