Cunoscut drept părintele științei yoga moderne, (nu a inventat yoga- o confuzie des intalnită acum). Yoga era deja prezentă sub diferite forme, pe care le-a asimilat într-un sistem.
Shiva, Adiyogi (primul yoghin) și Adi guru (primul profesor) este cel care a relevat yoga celor Sapta Rishis – cei șapte înțelepți, cu multe mii de ani în urmă, pentru ca aceștia să poată transmite omenirii cunoștințele și tradiția yoghină. Se spune că Shiva avea cea mai înaltă înțelegere a naturii umane, dar a considerat că era prea dificil să transmită toată cunoașterea sa unei singure persoane, așa că a ales șapte înțelepți cărora să le predea diferite aspecte ale yoga. Acestea au devenit cele șapte forme de bază ale învățăturii yoghine. Chiar și astăzi, deși acestea s-au ramificat în sute de sisteme, știința yoga a menținut cele șapte forme distincte.
Patanjali a apărut mult mai târziu, asimilând totul. A văzut că yoga devenea prea diversificată și complexă pentru a fi înțeleasă profund. Așa că a strâns toate aspectele într-un singur format, cel al Yoga Sutrelor. El a înțeles umanitatea ca întreg, ca un mecanism total al corpului fizic, al minții și al conștiinței.
Yoga Sutrele reprezintă o lucrare absolut genială pentru că Patanjali nu predă nicio practică în ele, în mod intenționat, pentru a nu fi interpretate în fel și chip. Sutrele pot fi înțelese doar de o persoană care are un anumit nivel de conștiință, un căutător adevărat. Altfel, este doar o înșiruire de cuvinte fără niciun sens.
De exemplu, primul capitol 1.1 din yoga sutra, Atha Yoganusasanam, este doar o jumătate de propoziție, nici măcar o propoziție completă. Se traduce cu, „Și acum Yoga”.
Din punct de vedere intelectual, nu are niciun sens, dar ceea ce spune este că, dacă am ajuns la concluzia că nimic din viața asta nu ne va aduce împlinire, bani, putere, faimă, bogăție și plăcere, atunci este timpul pentru yoga. Dacă însă credem că îndeplinirea unei dorințe mundane ne va aduce fericire, atunci nu este încă timpul să începem yoga.
Toate nonsensurile acestei lumi, Patanjali le dă deoparte cu o jumătate de propoziție. Acesta este motivul pentru care prima sutră este „și acum yoga”. Asta înseamnă că știm deja că nimic nu funcționează și durerea ignoranței ne sfâșie. Prin sintagma acum, yoga, acum există o modalitate de a ști, de a cunoaște.
Cine a fost Patanjali, înțeleptul care a scris Yoga Sutrei? Adevărul este că informatiile despre el sunt puţine si au un caracter limitat. Nici măcar nu se știe exact când a trăit. Unii cred că a trăit în jurul secolului al II-lea î.Hr. și a scris, lucrări despre Ayurveda (vechiul sistem indian de medicină) și gramatica sanscrită, alții, pe baza analizelor asupra limbii și a sutrelor, îl plasează pe Patanjali în secolul al II-lea sau al III-lea d.Hr., atribuind lucrările sale altor învățați. Însă anonimatul este tipic marilor înțelepți din India antică.
Cu toate acestea, această inexactitate a datării operei lui Patanjali nu îi înlătură autoritatea și autenticitatea asupra Yoga. În plus, se crede că la început, învățăturile lui au fost transmise oral, iar primul comentariu a fost scris de înțeleptul Vyasa, în secolul al V-lea.
Făcând abstracție de circumstanțe, mesajul său este la fel de relevant astăzi ca și pentru yoghinii ce căutau realizarea de sine în India antică și anume că, adevăratul scop al vieții noastre este „să traversăm oceanul iluziei dinspre malul plăcerilor lumești spre celălalt mal al emancipării și al fericirii eterne”.
Citește și: samadhi-sau-cum-au-atins-extazul-divin-buddha-si-patanjali
La fel ca multe povești despre eroii spirituali ai lumii, povestea nașterii lui Patanjali a căpătat dimensiuni mitice.
Gonika, o puternică yoghini, se ruga zeului Soare, Surya pentru un urmaș, căruia să îi transmită învățăturile, pentru binele umanității. La încheierea meditației, cu devoțiune, a luat cu mâna apă, pentru a o oferi Zeului Soare. Când a deschis ochii, în mâini ținea un copil cu coadă de șarpe. A fost așa surprinsă încât l-a scăpat. Gonika l-a numit Patanjali – adică Pata, căzut, și Anjali, dar divin și i-a transmis toată învățătura yoghină pe care o cunoștea.
În același timp, Adishesha, șarpele divin cu 1000 de capete pe care se odihnește Vishnu medita profund, căutând locul unde avea să se încarneze. Vishnu îi spusese că Shiva îi va oferi înțelepciunea de a scrie cărți despre gramatică și că va putea să își perfecționeze arta dansului, de care era hipnotizat. În meditația sa, Adishesha a văzut-o pe Gonika și și-a dat seama că ea este mama pe care o căuta.
Așadar, fiind reîncarnat ca Patanjali, Adishesha a început să scrie cărți în sanscrită, nu numai despre limbă și gramatică, ci și despre Ayurveda, știința vieții și a sănătății și despre dezvoltarea mentală și spirituală a ființei umane, prin Yoga Sutre. Aceste trei lucrări împreună vorbesc despre evoluția unui om ca întreg; în gândire, vorbire și acțiune. Luate împreună sunt numite yoga darsana; darsana înseamnă „viziune a sufletului”.
Citește și: mircea-eliade-biografia-si-opera-unui-yoghin-roman-partea-ii
În sistemul yoghin, șarpele este folosit ca simbol al energiei nemanifestate sau al kundalini, deoarece până nu se mișcă, nici măcar nu realizăm că este acolo. Patanjali a fost o ființă extrem de evoluată, fiind reprezentat simbolic în celebra formă de jumătate om, jumătate de șarpe, ceea ce indică faptul că s-a ridicat deasupra dualității vieții și a atins unitatea ultimă. Făcând acest lucru, a deschis calea altora, pentru a realiza același lucru. Jumătate din corpul său a fost transformat simbolic în șarpe, pentru că nu mai este văzut ca o persoană, ci este văzut ca fiind însăși baza sistemului yoghin.
O alta legendă spune că Patanjali, preda doar din spatele unui paravan, într-o sală mare, aglomerată. Nimeni nu-l putea vedea, iar el nu vorbea deloc, totuși oamenii plecau având cunoștințe de yoga. Avea însă două reguli: studenții nu se puteau uita în spatele paravanului și nimeni nu trebuia să părăsească sala până la terminarea învățăturilor. Oamenii veneau din toată India pentru învățăturile lui.
Într-o zi, un băiețel a fost nevoit să meargă la baie. Nu mai putea sta nemișcat. Disperat, a ieșit din cameră. În acel moment, ceilalți au devenit neliniștiți întrebându-se cum a putut profesorul să predea atât de bine fără să folosească cuvinte. Cine era acest mare maestru? Au vrut să știe, așa că au decis să privească în spatele paravanului.
De îndată ce primul student a trecut de paravan, Patanjali i-a transformat pe toți cei din camera în cenușă, pentru că au încălcat prima lui regulă.
Când băiețelul s-a întors, i-a găsit pe toți arși. Îngrozit, a implorat înțeleptul să-i ierte pentru că a încălcat cea de a doua regulă. Patanjali a decis să-l ierte, gândindu-se că acest băiețel ar putea fi discipolul căruia i-ar putea preda cunoștințele sale, dar nu l-a putut elibera pe băiat de responsabilitate complet. El i-a spus băiatului: „Te voi învăța Sutrele și tot ce știu, dar ai încălcat regulile, așa că trebuie să devii un bramharakshasa, o fantomă, să stai într-un copac până când vei găsi un student căruia să îi poți transmite cunoștințele." Apoi, Patanjali a dispărut.
Ani de zile, mica fantomă a stat în vârful unui copac. I-a întrebat pe toți cei care treceau pe acolo, dar nimeni nu dorea să învețe yoga. A stat acolo atât de mult încât lui Patanjali i s-a făcut milă de el și a decis să devină discipolul lui. Astfel profesorul a devenit elev.
Așezată în vârful copacului, mica fantomă i-a recitat toate Sutrele lui Patanjali, iar acesta le-a transpus pe frunze. Au lucrat șapte zile și șapte nopți. La finalul acestora, Patanjali epuizat, a pus toate frunzele pe pământ într-o grămadă, iar în timp ce dormea, o capră răutăcioasă le-a mâncat aproape pe toate.
Această parte a poveștii subliniază că identitatea autorului are o importanță mică pentru cel dispus să învețe. In Occident, punem foarte mult accent pe autor și pe ce gândea sau încerca să transmită. Perspectiva estică este diferită. Autorul acționează doar ca un canal care permite cunoștințelor, gândurilor și ideilor să se materializeze și să fie transmise. Elevul nu are nevoie să vadă autorul deoarece elevul creează o relație completă cu învățarea în sine, indiferent cine este profesorul. Acest lucru poate face procesul de învățare mai deschis, deoarece nu este împiedicat de limitările intenției sau punctului de vedere al autorului.
