In limba sanscrită purana înseamnă străvechi, textele puranice fiind un gen vast de literatură indiană sacră, ce abordează o gamă largă de subiecte, cu precădere legende și tradiții tradiționale, dar și descrierea ritualurilor, etică și istorie, al căror scop este restabilirea legăturii cu divinitatea și de a aduce învățăturile Vedice către mase.
Puranas au apărut după Vede, poveștile și învățăturile lor fiind bazate pe principiile Vedanta. Ele relatează nașterea și faptele zeilor hinduși, dar și crearea, distrugerea sau recrearea Universului. Conțin mituri și legende ale divinităților importante, ritualuri de închinare, poveștile locurilor de pelerinaj și o listă a genealogiilor zeilor, înțelepților și regilor hinduși. Puranas au fost utile și conducătorilor care căutau să-și lege dinastiile de originea cerească sau divină. Poveștile multor personaje care nu se găsesc în Mahabharata și Ramayana sunt elaborate în Puranas.
Diferența dintre Vede și Puranas este că primele sunt texte religioase transmise prin viu grai, neavând autor, denumite shruti – scripturi auzite, iar ultimele sunt smrti – ceea ce este amintit, având autor.
Se spune că puranas au fost scrise de înțeleptul Vyasa, cel care a scris și epopeea Mahabharata.
Textele puranice se împart în optsprezece Puranas majore - mahapuranas și optsprezece sau chiar mai multe Puranas minore - upapuranas, de importanță mai mică, fiind considerate upabhedas,- subsecțiuni ale celor majore.
Citește și: plesu-si-liiceanu-comenteaza-un-text-vechi-de-peste-2500-de-ani
Majoritatea puranas majore se concentrează pe o zeitate centrală, de exemplu, Bhagavata Purana vorbește despre viața și poveștile lui Vishnu, în timp ce zeitatea principală a Shiva Purana este Shiva, însă conțin si o mulțime de informații despre practicile yoghine, precum și despre diferite alte ramuri ale practicii spirituale.
Textele puranice sunt pline de simboluri ascunse.
Există credința că învățăturile din Upanishade și din alte scripturi hinduse similare nu pot fi înțelese de omul obișnuit, de aceea textele puranice sunt clasificate în funcție de cele trei gunas, sattva, rajas și tamas, pentru fiecare nivel de înțelegere.
Scopul diviziunii acestor texte este de a ridica oamenii din starea de conștiință în care se află. Oamenii dominați de tamas nu vor putea înțelege un text sattvic, nu pentru că nu vor sau nu își doresc, ci pentru că nu au aceasta capacitate.
Calitatea tamas este cea mai scăzută. rajas este superioară acesteia, iar sattva este mai înaltă decât rajas. Cine a înțeles Bhagavad Gita, știe că sattva guna este cea mai înaltă calitate din cele trei. Dar toate trei coexistă, diferențierea fiind făcută de calitatea dominantă.
În cele din urmă, o persoană trebuie să treacă dincolo de influența gunas să ajungă la un nivel spiritual necontaminat de cele trei calități.
Puranas sattva și în special Bhagavat purana vizează nivelul spiritual care a depășit sattva. Însă numai oamenii influențați de sattva pot înțelege și aplica în mod corespunzător cunoștințele de acolo.
Celelalte puranas îi ajută pe oameni să fie înălțați din poziția lor, să își depășească condiția. O persoană tamas poate ajunge treptat la calitatea rajas, urmând învățăturile tamas puranas. În mod similar, o persoană influențată de rajas, poate ajunge treptat la sattva urmând învățăturile rajas purana.
Însă devoțiunea, bhakti, nu depinde de factori externi pentru purificarea unui suflet căzut, deoarece este superioară celor trei moduri ale naturii materiale. Procesul gradual de purificare, așa cum este precizat de Vede, este pentru acele persoane care urmează karma, yoga și jnana. În timp ce calea bhakti este gunātīta, dincolo de gunas.
Ritualurile vedice sunt foarte multe și foarte diferite. De exemplu, persoanele dominate de tamas, de ignoranță, sunt în general atașate de consumul de carne, de alcool, etc. Dacă li se va spune să nu mai mănânce carne sau să nu mai bea, nu vor accepta.
Pentru aceștia, în Purana scrie că pot manca carne, doar atunci când sacrifică o capră în cinstea zeiței Kali. Este un ritual specific, desfășurat doar în nopțile fără lună, adică doar o dată pe lună. Nu pot mânca altfel carne, consumul fiind restricționat la o zi pe lună. Ritualul este însoțit și de o mantră în care se i se spune animalului că a fost sacrificat în fața zeiței Kali, iar în viața următoare se va naște în formă umană și va avea dreptul să îi mănânce carnea omului care a sacrificat-o în aceasta viață.
Astfel că acest om se va gândi la un moment dat, de ce să mănânce aceasta carne, dacă în viața următoare va trebui să plătească cu carnea sa? Scopul Purana pentru acest om este să îl restricționeze și nu sa îl respingă, conducându-l către o înțelegere și o evoluție graduală.
Aceasta clasificare a puranelor după destinația lor, apare in Padma Purana, atunci când Shiva ii spune lui Parvati: O, frumoasă doamnă (Parvati), știi că Visnu, Narada, Bhagavata, Garuda, Padma și Varaha Purana sunt sattva; Brahmanda, Brahma-vaivarta, Markandeya, Bhavisya, Vamana și Brahma Purana sunt rajas; iar Matsya, Kurma, Linga, Siva, Skanda și Agni Purana sunt tamas.
Astfel, știm că padma purana este un text sattvic, destinat celor care au dobândit cunoașterea și îl pot înțelege.
In lupta existențială continuă, majoritatea ființelor umane au uitat de relația cu Dumnezeu, fiind prea atașate de satisfacerea simțurilor și de lumea materială, încă din cele mai îndepărtate timpuri. Literatura religioasă, așa cum sunt și textele puranice hinduse, încearcă să restabilească aceasta legătura.
(va urma partea 2-a si a 3-a )
Surse: vyasaonline.com, amarchitrakatha.com, wisdomlib.org, ganeshaspeaks.com, hindu-blog.com, hindutsav.com, bharatadesam.com.
