Iluminarea nu este un scop, ea există din momentul când te-ai așezat în practică, însă manifestarea ei miraculoasă și fixarea ei vor apărea după mulți ani de lucru. Acest stadiu al iluminării se numește "vedere în Duh ".
Vezi prima și a doua parte.
Sfântul Pavel îi numește pe cei care "au gustat darul ceresc" - cei care au fost luminați, cu explicația imediată: " s-au făcut părtași Duhului Sfânt".
Iluminarea harică sau supranaturală este un dar de la Dumnezeu, nu se poate învăța și nu se obține prin voință. Ea survine prin conlucrare între om și Dumnezeu, când condițiile s-au creat, survenind spontan, prin practica neîntreruptă a unei căi isihaste.
Simeon Noul teolog (949-1022) spune, din propria sa experiență contemplativă, că-L poți simți și "vedea" pe Dumnezeu încă din timpul vieții. El a ridicat ierarhia preoțească împotriva sa, pentru cultul pe care-l declarase față de Simeon Evlaviosul (Studitul), maestrul său desăvârșit. A fost controversat și pentru convingerile sale despre isihasmul harismatic în care credea ferm. Punea accent pe experiența mistică și pe "simțirea harului", pe conștientizarea prezenței Duhului Sfânt.
Credea în reactualizarea botezului, adică, cel botezat va pune în valoare efectele botezului doar dacă are experiența prezenței Sfântului Duh și a slavei lui Dumnezeu. Numai acela va fi vrednic să lege și să dezlege, nu cei care au simpla învestire profesională de preot sau episcop. Isihasmul harismatic îi apare Sfântului Simeon ca fiind calea de relansare a instituției bisericești, aflată într-o perioadă de declin în vremea aceea. Calea sa mistică se opunea celei ascetice valabilă pentru cei mulți.
Toți marii mistici au o relativă libertate, dacă nu chiar non-conformism față de instituție sau față de ierarhie, care a practicat mereu o descurajare a misticii; de aceea, non-conformismul lor este tăinuit în general, din înțelepciune.
Sf. Simeon Noul Teolog nu ținea cont de rigiditatea instituției bisericești din acea vreme și nu și-a protejat avangardismul, ci l-a arătat deschis, asumându-și consecințele, prigoana și exilul.
Ortodoxia s-a însoțit cu isihasmul în secolele XV-XIX atât de mult încât s-ar spune că, la un moment dat, ortodoxia este prin excelență isihastă.
"Ortodox" se traduce prin "Drept-slăvitor" (doxa = slavă). Spiritualitatea mănăstirească pune accent pe legătura imediată cu Dumnezeu. Treptat, mănăstirile au fost preocupate de partea economică, de întreținerea fermelor, de grijile zilnice, pierzând dimensiunea mistică. De altfel, și-n mănăstiri, și-n lume, există și alte căi de desăvârșire, nu doar cea mistică isihastă.
Părintele Cleopa a dobândit rugăciunea inimii în anii '50, în singurătate totală. A stat 10 ani in pustiu, în munți. Era hărțuit de comuniști, urmărit, căutat. Avea interdicția de a predica. Se ascundea și în niște case care aveau încăperi cu perete dublu, la Poiana Largului, la Pipirig. Se ascundea și-n pădure.
El spunea că știm când inima se unește cu mintea pentru ca apare un „cui de foc”. Se încălzește inima tare, împrejur, pieptul, umerii, coloana vertebrală, tot corpul se încălzește ca focul și se-nalță în inimă o dulceață dumnezeiască, pe care n-o poți exprima prin cuvânt. Zicea: „V-am logodit pe voi, mireasa cu mirele. S-a întâlnit în partea cuvântătoare sunetul nostru cu mirele Hristos și atunci simți o dulceață mare și -o căldură negrăită, iar ochii încep a vărsa lacrimi ”.
Dar la această rugăciune a inimii, rugăciunea cea curată, ajunge unul din 10 000, din cei care se silesc! zic Sfinții Părinți. Din cei care se silesc, unul la 10 000 ...
Chiar dacă șansele noastre de a atinge scopul final, mântuirea, sunt mici, este important să ne străduim a face progrese, să ne curățim mintea și corpul, să nu irosim această viață.
Scriitorul Vasile Andru ne dezvăluie si cele trei chei ale rugăciunii isihaste:
Cheia unu: Cantitatea aduce calitatea. Repetarea multă a numelui Iisus purifică mintea, o ține "nedezlipită'' de puterile cerești. "Cantitatea" mai înseamnă strădanie pentru păstrarea unui ritm constant, zilnic, de practică.
Cheia doi: Calitatea șterge imaginația. Calitatea rugăciunii purifică mintea de reprezentări și imagini. Maxim Mărturisitorul spunea: "Mintea lui Hristos este mintea fără imaginație!" Această afirmație a uimit pe mulți, care au întrebat: "Cum adică, imaginația nu este bună? Că la școală ni se spune să ne dezvoltăm imaginația!" Vom răspunde: ‚Te servești de imaginație ca de o scară, ca să mai urci o treaptă. Dar după ce ai urcat, după ce ești pe platoul de sus, nu mai cari scara în spate”. Contemplarea instaurează o stare mentală nouă, în care avem acces la Real. În acest caz, nu mai avem nevoie de substitute.
Cheia trei: Ștergerea imaginației duce la trezvie. Cum definim trez(v)ia? Să nu ne împotmolim în miturile iluminării. Trezia (nepsis, în grecește) este extinderea mare a conștientului, eliberat de iluzii, înglobând în el conținuturi din inconștient, din toate izvoarele ființei. Se spune și " răpirea minții" sau " supraconștientă" . Expresia " răpirea minții" poate crea confuzii, poate încuraja exaltări sau escapade afective. Duhovnicii recomandă controlarea și menținerea continuă a treziei. Numai așa toate conținuturile psihicului, activate intens de puterea rugăciunii, vor fi transformate în lumină.
Harul este o lucrare divină care ni se dă într-o zi sau într-o viață. S-a spus că unul din zece mii de rugători se face vrednic de marea luminare. Dar nici ceilalți nu rămân fără răsplată.
Părintele Teofil Părăian vorbește de câteva ori despre un efect al rugăciunii minții, produce întâlnirea cu tine însuți cel necunoscut ție. "Rugăciunea are darul de a ne descoperi pe noi înșine nouă ... punându-ne în evidență și negativele din alcătuirea noastră."
S-a constatat că doar 10% din minte se află în partea conștientă a omului. Restul este o mare necunoscută și adesea acel vast necunoscut atârna greu sau este alienant, ascunde urâțenie și un balast ce trebuie eliberat, aruncat. Prin rugăciunea minții, în faza de purificare, adică mereu, " scormonim în inconștient" (expresia părintelui Teofil) și aflăm conținuturi surprinzătoare, de care astfel ne eliberăm.
Rugăciunea minții, "îndesită", ne dezvăluie zone psihice abisale, aruncă la suprafață depozite de răutăți și astfel mintea se limpezește, sufletul se limpezește.
Vezi prima și a doua parte.
