Rugăciunea inimii, esența practicii isihaste care duce la mântuire – a doua parte Skip to main content
mantuire

Vasile Andru (1942 – 2016), scriitor, eseist și teoretician al isihasmului „ca optimizare umană”, descria in cartea sa, Isihasmul sau mestesugul linistirii, metoda isihastă, "care duce pe lucrătorul ei la limanul nepătimirii, la purificare și iluminare".

Vezi aici prima parte. 

Metoda poate fi învățată numai de cel care a avut sau care va avea îndrumător, iar pașii sunt descriși astfel:

  • Klisis gonaton = plecarea genunchilor, (metania mică și mare) ea însăși rugăciune, are semnificație spirituală. Rugăciunea la început se numea chiar îngenunchere. Între îngenuncheri se repetă " Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă". Cu semnul crucii.
  • Stasis = așezarea. Tot rugăciune sau meditație este.  Vă așezați pe scăunelul isihast și în minte spuneți-vă aceasta: stasis este rugăciune., adică așezarea cea bună, stabilitatea trupului urmată de stabilitatea minții. Simion Noul Teolog a dobândit extazul stând nemișcat în rugăciune. "Nemișcat ca un munte" . În stasis trupul nostru are altă consistență.
  • Concentrarea = Euche monologhistos. Euche, pronunţat " efche", înseamnă rugăciune. După stasis, începe concentrarea prin repetarea celor cinci cuvinte: "Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă". Repetăm rar, cât mai rar cu putință. Roadele concentrării sunt purificarea, pacea, liniștea. Isihia este acea liniște lăuntrică, premisa bunătății si a sănătății. Dacă repetăm fie și câteva minute stihul isihast, se aşează starea contemplativă. Dacă continuăm repetarea stihului, stabili și fermi, prelungind starea aceasta, rezultatul se fixează, se intensifică. Liniștea și puritatea devin tot mai cuprinzătoare. În această fază pot apărea modificări de percepție corporală, modificări de conștiință. Apare, mai întâi, o stare de extensie corporală, senzația de dilatare, senzația decorporalizării. Unii se complac în starea aceasta, crezând că asta este " meditația". Orice efect psihic, care apare în cursul concentrării isihaste, trebuie alungat, lăsat să treacă.
  • Coborârea minții în inimă. Ca gest ajutător, ține mâna dreaptă pe piept, în zona inimii. Atenția minții este pe inimă. Unde este atenția, acolo este și mintea.
  • Purificarea. Steresis și Catharsis. Gândurile tac, ca să vorbească Dumnezeu. Se produce starea golirii de orice impuritate, de presiunile egoului.
  • Ofranda. Darul de pace, sănătate și har; ocrotire, hrănire și mărturisire. Daruri oferite mintal direct familiei, cunoscuților, lumii întregi. În aparență ofranda este simbolică, dar în esență este obiectivă, fiind încununarea stării de isihie.
  • Klisis gonaton sau goniklisia. În încheiere tot un moment dinamic, cu dublă semnificație: în plan simbolic, actualizarea învierii; în plan fiziologic, ieșirea din starea contemplativă și restabilirea ritmului cerebral diurn.
Image
Stihul-isihas

 

Stihul isihast, în grecește: "Kyrie Iisou Hriste, eleison me".

Sfaturi utile:

  • Alege un loc retras, fii liniștit.
  • Evită extremele posibile: moțăiala și exaltarea; păstrează trezia, claritatea mentală. Dacă survin modificări de ritm cardiac sau stări neînțelese, oprește lucrul și întreabă-l pe îndrumător.
  • Repetă stihul isihast simplu, fluent. După aceasta, un scurt timp, păstrează mintea complet curată și transparentă, complet golită de gânduri, de griji, de chipuri, de imagini, de cuvinte.

"Când mintea e simplă sau goală de orice înțeles, ea se mută întreagă în lumina dumnezeiască." (Simeon Noul Teolog, Filocalia, vol. VI). Vei învăța apoi cum se încheie lucrarea, cum se iese din ritmul contemplativ și se reintră în ritmul diurn.

  • Durata: 15 minute, maximum 20 minute, dimineața și seara. Respectarea orei fixe, zilnic, fără a omite nici o zi, este mai importantă decât " intensitatea". Prelungirea duratei rugăciunii isihaste se face numai cu cercetarea și încuviințarea îndrumătorului.

Toate marile religii au ca scop salvarea și eliberarea sufletului, mântuirea, trecerea de la întuneric la lumină, iar ființa umană este nefericită până obține iluminarea. Cum să putem ne salvăm de nefericire?

Sediul suferinței este in minte, iar efectul ei este simțit și de corpul fizic, cauza principală fiind identificarea cu acesta, cu simțurile, cu nevoile corporale. Corpul caută confort, mintea plăcere, iar în momentul în care nu le mai au, apare suferința, din cauza grijilor obsesive, a dorințelor neîmplinite, a patimilor, viciilor, a mâniei, a egoismului, etc. Pasul salvator constă în mutarea atenției de la satisfacerea simțurilor, la Duh, la suflet, prin rugăciune și despătimire

Vasile Andru vorbea despre existența a două faze în practica isihastă: faza ascetică și faza mistică.

  • asceza (askesis) înseamnă în grecește: exercițiu, antrenament spiritual, necesitate. 
  • stadiul mistic, theosis, înseamnă comuniune între om și Dumnezeu prin purificare și iubire. "Om și Dumnezeu se unesc, însă își mențin personalitatea distinctă, realizându-se desăvârșirea omului. " Experiența mistică înseamnă înțelegerea misterului divin cu privire la mântuire.

Ce plan are divinitatea cu noi? Enigma mântuirii a fost revelată de Hristos. Mântuitorul ne-a dezvăluit și planul dumnezeiesc și Calea. Deci taina nu mai este taină, a fost arătată. Totuși, deși a fost arătată, ea este greu de înțeles. De aceea, e nevoie de un îndrumător, un model și o "nevoință".

Au românii înclinație mistică? Prin fire, sunt mai aproape de mistică, decât de asceză, care cere efort și consecvență prea mari. Starețul Efrem de la mânăstirea Vatopedu de pe muntele Athos, zicea: " Românii sunt un popor de isihaşti". Românul are o înclinație spre reverie, care, bine gestionată, ar conduce spre isihie.

Faza ascetică este importantă, este hotărâtoare. Însă, între cele două faze nu există separare. Mistica nu survine după asceză, ci prin ea. Asceza nu prefațează mistica, ci o menține.  

Ce înseamnă "mistic'? Înseamnă tainic, ascuns. Mistica te face liber în fața oricărei constrângeri pământene.

Monahismul primitiv a început să experimenteze comuniunea corectă cu divinitatea, prin rugăciunea isihastă, care este "convorbire cu Dumnezeu prin tăcerea gândurilor". Rugăciunea isihastă nu este o cerere și nici formularea unor dorințe. Sintagma "miluiește-mă" înseamnă o stare de suflet, asemănătoare cu mulțumirea, cu recunoștință, cu descoperirea lui Hristos în inima ta. Stihul isihast la început este o vibrație, o tăiere a gândurilor, o umplere de atribute divine. Nu te adresezi unui chip divin, ci Îi simți prezența. Apoi, sensul rațional este depășit, mintea devine liberă de noțiuni, forme, imagini. "Tac gândurile" . Deși practicianul laic se apropie de această taină și întrezărește această măreție, acesta urmărește doar primele daruri filocalice: purificarea, claritatea mentală, trezia.

Destinul mistic este o căutare individuală și se întâmplă foarte rar.

Puterea promisă de rugăciune are ca bază de plecare trezia. Nu există o regulă referitoare la manifestarea rezultatelor rugăciunii. Dacă practica este bună și "primită", împlinirea vine mai repede. Statistic, s-a constatat că nu pot apărea efecte însemnate mai devreme de șase ani de ucenicie susținută.

Efectul paranormal cel mai de preț este restaurarea normalității, calitate tot mai rară. Rugăciunea minții (oratio mentis) prilejuiește restaurarea mentalului, sporește echilibrul psihosomatic. Iată de ce marile valori ale acestei practici sunt liniștea și trezia, nu levitația, teleportarea sau dedublarea. Pe această bază psihică, a treziei, se vor putea arăta într-o zi, dacă te faci vrednic, harismele, "daruri ale Duhului Sfânt, daruri ale lui Dumnezeu".

Ca efecte particulare pot apărea efecte fizice, modificări calorice (hipertermie), încărcarea energetică a mâinilor. În planul trăirii emoționale, survine o stabilitate, sporește o stare de mulțumire, sporește înțelegerea pentru semeni, pentru că se diminuează egoul. Sporește eficiența socială, pentru că scade frica. Toate acestea sunt urmări, nu scopuri. Orice efect transformat în scop e prilej de stagnare. Ia cunoștință de efecte, dar nu te atașa de ele, ci controlează trezia.

Stările niptice ce apar sunt, claritatea mentală perfectă; stabilitatea; smerenia ca ștergere a stridențelor egoului. Atingerea stărilor de extaz (deși sunt stări niptice) nu se iau în considerare la decizia de canonizare. Deci, nu este socotit ca dovadă de progres spiritual, probă de sfințenie. Extazul nu poate fi verificat, măsurat, confirmat. Iar autoconfirmarea este oricând suspectată de subiectivism.

Image
preot-isihast

Vezi aici prima parte. 

Vezi aici a treia parte

Surse: Vasile Andru – Isihasmul sau meșteșugul liniștirii, crestinortodox.ro, wikipedia, ortodoxwiki, doxologia.ro
Material susținut de
Image

Comenteaza cu Facebook