Cursuri de spiritualitate care duc la narcisism și “superioritate spirituală” (studiu) Skip to main content
yoga-conexiunii

Un nou studiu dat publicității de curând arată că anumite cursuri de spiritualitate, precum vindecarea energetică sau cititul aurei, sunt corelate atât cu narcisismul, cât și cu o “superioritate spirituală”.

O caracteristică implicită a cursurilor spirituale este că îi permit participantului să își dizolve ego-ul și, prin urmare, să renunțe la nevoia de acceptare socială. Prin încurajarea compasiunii și auto-acceptarea fără judecată, trainingul spiritual ar trebui să facă oamenii mai buni și mai puțin orientați spre validare din exterior.  Cu toate acestea, noile cercetări arată că trainingul spiritual ar avea exact efectul opus.

Primul studiu care măsoară superioritatea spirituală

Pentru prima oară în istorie, autorii Roos Vonk și Anouk Visserau dedicat o lucrare amplă acestui aspect, publicată în European Journal of Social Psychology. “Superioritatea spirituală” este, de fapt, un instrument de măsură a nivelului de superioritate pe care oamenii îl simt în fața semenilor care nu au același nivel de înțelegere și înțelepciune spirituală.

Image
narcisism-minte-intelect

Conform studiului, tendința spre un egocentrism spiritual este mai ridicată în rândul participanților la cursuri care presupun lucrul cu energia. Aceștia au avut un scor mult mai mare la capitolul superioritate decât cei din grupul de mindfulness și meditație, în special la capitolul supraîncredere paranormală. Și are sens, după cum spun autorii studiului: trainingul energetic se presupune că dezvoltă capacități supranaturale, iar asta atrage cursanți care deja cred că au talente în această zonă, adeseori înclinați să creadă că visele lor au un înțeles special. Prin urmare, cursul în sine nu poate decât să le alimenteze senzația de superioritate – deoarece nu există standarde de performanță obiective care să demonstreze că de fapt nu sunt dotați paranormal.

Citește și: Limbajul de lemn în spiritualitate și yoga 

Corelația cu narcisismul

Spre deosebire de complexul de superioritate care tințește direct planul spiritual, tendințele narcisice sunt cât se poate de comune. Oamenii cred că simpla participare la aceste cursuri îi face mai empatici și mai grijulii decât ceilalți. De asemenea, aceștia se descriu ca fiind  “cea mai înțelegătoare persoană” sau spun că au “o influență pozitivă asupra celorlalți”.

Studiul a avut un eșantion de 2223 persoane, împărțite apoi în trei grupe: cursuri energetice (reiki, cititul aurei), meditație/mindfulness și grupul fără training. Cei mai înclinați spre superioritate spirituală au fost cei din primul grup, urmat de mindfulness și foarte puțin afectați cei din grupul fără training. Cu toate acestea, persoanele care au trecut din grupul fără training în prima grupă, au dezvoltat aproape imediat complexul de superioritate. În ceea ce privește narcisimul, pe primul loc este tot grupul de inițiere energetică, în timp ce participanții din zona mindfulness erau la fel de puțin afectați ca cei fără training spiritual. (Sursa aici )

Calea spre creștere spirituală autentică

Întrebarea pe care o ridică autorii studiului este una foarte validă: De ce o persoană evoluată spiritual ar accepta să facă parte din acest studiu? Ar fi un astfel de om interesat să răspundă la atâtea întrebări despre el însuși?

Astfel că există posibilitatea ca persoanele care au participat la acest studiu să nu reprezinte, de fapt, cursanți cu adevărat înclinați spre spiritualitate. Sperăm noi..

De altfel, chiar și fără acest studiu, realitatea o observăm și noi, în special în social media – practic locul în care narcisismul și superioritatea sunt alimentate la foc continuu. Observăm și oameni inițiați într-o formă de spiritualitate care își păstrează decența în exprimare verbală si corporală, iar atunci știm că acolo este ceva autentic. Nu sunt neapărat puțini, dar nu le place “în lumina reflectoarelor”.

Citește și: 9 concepte „spirituale” care sunt amăgitoare

De partea cealaltă, există și “găsitorii” răspunsurilor în cursuri minune. Le vedem postările în cei mai mulați colanți (în cazul femeilor) sau la bustul gol (în cazul bărbaților) în posturi de yoga care cerșesc mai degrabă compasiune decât validare carnală. Ei sunt potențialii participanți la studiul de mai sus, însă nu reprezintă neapărat cursanții înclinați spre spiritualitate.

Alege-ți modelele cu discernământ. Și cursurile la fel. Și mai ales profesorii.

Namaste!

Mihaela Dragomir 

- Yoga Instructor la MediYoga

- Founder la One Yoga Studio

 www.YogasatShop.ro - sursa ta de inspirație în practică

Comenteaza cu Facebook