Curentul new age și fabricile de diplome “spirituale” din ultimii ani au dus, așa cum era firesc să se întâmple, practica spiritualității în derizoriu. Cursuri de dezvoltare personală, șamanism de cartier, inițieri în reiki, conversații cu îngerii sau alte entități create în mintea omului vulnerabil, yoga în 200 de ore, meditație în 3 pași și multe alte găselnițe care să te facă să te simți “altfel”, special, mai bun decât restul lumii - toate acestea au dus la o invazie de profesori, instructori, facilitatori de diverse terapii care pot face mai mult rău decât bine.
Citește și: Chiar trebuie să plătim o organizație americană, Yoga Alliance, pentru diploma de yoga?
Majoritatea practicilor de acest gen s-a îndepărtat mult de rădăcină, de practica autentică și nealterată. Și nu, nu este o evoluție sau o adaptare la mintea omului modern așa cum ți se mai spune, ci o găselniță care îți hrănește ego-ul spiritual și te ține în maya, în iluzia că vezi realitatea și ești deținătorul adevărului absolut. Și dacă ar fi așa, de ce ești în continuare nefericit? De ce tot încerci să îi salvezi pe alții când nu ai reușit să te salvezi pe tine? De ce ești în continuare sub sclavia minții? De ce ai încă dureri fizice sau emoționale? De ce judeci? De ce ți se întâmplă în continuare lucruri grele dacă tu ești cel care își contruiește realitatea?
“Mulțumesc cu recunoștință”. “Cu drag”.
Limbajul de lemn din yoga și spiritualitate este primul semnal de alarmă la care ar fi bine să fii atent atunci când decizi că este timpul pentru practică și să îți folosești discernământul și bunul simț atunci când îți alegi ghidul/profesorul. Desigur, toate clișeele au un sâmbure de adevăr, dar atunci când sunt folosite în exces sau vin din gura unei persoane care numai spirituală nu pare, atunci încep să apară semnalele de alarmă.
Vezi aici colecția de bețișoare parfumate naturale premium YogasatShop.ro
Există o grămadă de platitudini și truisme ale celor care activează în această zonă. Nu fac rău, cel mult demonstrează o limitare a minții și a vocabularului, dar există și clișee care, repetate suficient de mult, pot deveni un mindset periculos.
“Așa a trebuit să se întâmple” – poate fi o abordare fatalistă și lipsită de responsabilitate sau de înțelegerea karmei. Da, sunt evenimente pe care nu le putem controla, însă dacă înțelegem legile Universului, vom reuși să vedem în majoritatea evenimentelor repuneri în scenă ale faptelor noastre sau consecințe ale lor.
“Fii prezent, aici, acum” – Până ai apucat să asculți toată platitudinea, deja acel „acum” devine “acum câteva secunde”. Trăitul în prezent, așa cum este el descris de teoria Zen, budism, Tolle sau alți contemporani, nu are nicio treabă cu repetarea acestei fraze ca și când ar fi o mantră. “Fii prezent” este în sine o invitație la meditație, la înlăturarea acelui fum al minții, la neatașarea de păreri sau emoții. Nu este nimic nespiritual în a privi spre trecut, pentru a observa și integra experiențele de viață, cât și spre viitor, pentru a putea avea o viziune asupra vieții. Atâta vreme cât niciuna dintre acestea nu ne controlează mintea, este o abordare firească și sănătoasă.
“Sunt perfect așa cum sunt” – Da, perfect perfectibil. Dacă privim această afirmație cu smerenie și cu înțelegerea că am fost creați din perfecțiune, este ideal. Din păcate, repetată de prea multe ori, această “mantră” a perfecțiunii poate duce la o atitudine narcisică și violentă de genul “cine mă place, mă place așa cum sunt”, opunând astfel rezistență schimbării patternurilor mentale și îmbunătățirii condiției umane, sub convingerea că totul ni se cuvine pentru că suntem perfecți.
“Fii pozitiv, gândește optimist!” – într-adevăr, o setare pozitivă a minții duce la o viață mai ușoară și crează circumstanțe favorabile. De aici și până a vedea rozul acolo unde e cel mai întunecat, de a nega realitatea atunci când este nefavorabilă sau de a trăi într-o lume ireală, mințindu-ne spiritual, este o diferență uriașă. Iluzia optimismului auto-creat nu face altceva decât să ne separe și mai mult de realitate, să ne distanțeze de semenii pe care îi catalogăm drept pesimiști.
“Inspiră iubire, expiră recunoștință” – este o expresie pe care am auzit-o mai des decât îmi doream la orele de yoga și de fiecare dată m-am întrebat de ce. Înțeleg ideea, dar nu am înțeles de ce este nevoie să legăm pranayama de concepte mentale. Pentru că da, atât timp cât ne imaginăm acest lucru, iubirea și recunoștința nu mai sunt trăiri ale sufletului, sunt concepte mentale.
“Facem yoga să intărim coloana” – da, mușchii paravertebrali. NU vrem să întărim coloana.
“Dacă o crezi cu adevărat, Universul va face să se întâmple asta” – Succesul cărții “The Secret” despre legea atracției a făcut ca unii oameni să creadă că e de ajuns să își dorească foarte mult ceva și vor primi. Dacă suntem realiști, știm deja că este nevoie să și acționăm într-o direcție anume pentru a face lucrurile să se întâmple. Este nevoie să dăm ceva la schimb. În caz contrar, este doar o atitudine magică, wishful thinking, specifică perioadei copilăriei și nimic mai mult. Desigur, dacă mintea ta a ajuns aproape de potențial, dacă ai atins deja Samadhi, ai șanse să manifești tot ceea ce gândești.
“Ce vezi în alții este și în tine” – o scuză foarte bună a celor ale căror defecte le scoatem în evidență. Normal că atunci când judecăm/acuzăm pe cineva că este într-un fel anume, există în noi un model mental care recunoaște acel defect. Dar când doar observi că o persoană este arogantă, leneșă sau narcisistă nu înseamnă că e un fel de autodenunț. E posibil să știi aceste lucruri de la orele de terapie, din cărțile de psihologie, să fie un tipar mental pe care să îl recunoști ca urmare a cunoștințelor tale. Dacă recunosc doi oameni care vorbesc portugheză, nu înseamnă că și eu vorbesc. Înseamnă că știu să recunosc limba pentru că am suficiente cunoștințe în acest sens.
“Mulțumesc cu recunoștință” – este doar un clișeu trecut dincolo de limitele limbii române. Un hei-rup venit din dorința de a prinde puncte bonus din partea Universului pentru exagerare. În schimb, anulează orice prezumție a unei recunoștințe autentice, din suflet.
“Cu drag” – o nouă formă de salut care și-a pierdut din valoare. Nimic în neregulă cu expresia în sine, ci doar cu folosirea ei mindless sau cu energia din spatele cuvintelor, atunci când dragul nu e drag. Majoritatea avem tendința să răspundem așa, fiind în esență plictisiți sau iritați de interlocutor, dar considerăm că acesta e singurul răspuns corect atunci când cineva ne muțumește.
Mihaela Dragomir
- Yoga Instructor la MediYoga
- Founder la One Yoga Studio
