40 Zile Post Conștient cu Andreea Tomuleasa Skip to main content
Perioada
Postul Craciunului 15 noiembrie - 24 decembrie
40 Zile Post Conștient cu Andreea Tomuleasa

Când un om pornește într-o călătorie trebuie să cunoască încotro se îndreaptă. 

La fel se întâmplă și cu Postul. Mai presus de orice, Postul este o călătorie spirituală, iar destinația sa este conectarea cu spațiul nemărginit din interior, cu "Dumnezeul" tău, cu "Sursa" Vieții, cu sfârșitul tuturor celor vechi și începutul vieții cele noi, văzută și trăită în credință cu nădejde și dragoste.

Postul este un obicei de mult uitat sau cu siguranță ignorat datorită caracterului decăzut al existenței noastre. Trăim în vremuri în care omul este nerăbdător, pentru că nevăzându-se pe sine se grăbește să judece și să-i condamne pe ceilalți. 

Se spune ca trândavia, lenea reprezinta una dintre bolile fundamentale ce ne modelează viața și fac practic imposibilă încercarea noastră de a ne întoarce fața spre Dumnezeul nostru interior. 

Cu bucurie am creat acest program de 40 zile de Post Constient. Este un program în care ai șansa să schimbi ceva în viața ta. Prin introspecție, auto-analiză, printr-o alimentație care să-ti susțină din punct de vedere nutrițional corpul, prin rugăciune, prin tehnici de iertare, meditații de conectare, grup de oameni determinați. 

Este un program simplu, pe care îl poți parcurge în ritmul tău, pentru că Postul este asemenea unui dans de conectare la dorința și la puterea interioară de a te reîntoarce "Acasă"

Cand?

Programul se desfasoara pe perioada Postul Craciunului 15 noiembrie - 24 decembrie

Unde?

Programul se desfasoara online pe whatsapp si mail

Ce Contine?

- 40 planuri alimentare complete (mic dejun, pranz, cina), bazate pe alimente de origine vegetala crude & gatite

- 6 retete prajituri vegane & raw vegane

- Teme zilnice din coaching de introspectie si auto-analiza care sustin procesul de detoxifiere emotionala

- Tehnici de deblocare a energiei blocata in corp si de reconstructie a circuitelor energetice

- Practici de reconectare cu propriul corp si cu sinele prin rugaciune, iertare, recunostinta, afirmatii

- Meditatii ghidate de mine, Conectarea cu Arhanghelii, Curatarea Chakrelor, Respiratia Inimii etc.

- Grup de sustinere pe Whatsapp

Contributie? 

350 lei

Înscrierecontact@enjoylife.ro

Facilitator?

Numele meu este Andreea Tomuleasa, Nutritionist, Health Coach, Yoga Teacher Adulti & Copii, Teraput Eft și mă aflu aici pentru că sunt pregătită, nerăbdătoare și dornică de a împărtăși și a dărui cu tine experiența mea. După 13 ani de antreprenoriat, mi-am asumat decizia de a renunta la tot și de a începe o nouă călătorie, aceea a regăsirii puterii interioare.

În această călătorie și până în momentul prezent am înțeles că vulnerabilitatea și deschiderea sufletească ne aduc mai aproape unii față de alții și față de noi înșine și ne ajută să ne descoperim într-un mod autentic. Am învățat ce este curajul de a te dezbraca sufletește în fața unui om și că a trăi sincer și autentic este singurul mod în care vreau să trăiesc.

Călătoria către cine sunt azi a fost un proces de transformare .... în care a fost necesar să mă caut cu asumare în interior ,să fiu împăcată cu ceea ce am găsit și să mă accept pe mine în totalitate , a fost nevoie să îmi accept fiecare perioada prin care am trecut și mai ales acelea în care am suferit, am făcut pace cu suferința , am trăit-o și am lăsat-o să-și facă liniștită rolul pe care îl avea în transformarea mea interioară. 

Am fost nevoită să învăț ce înseamnă răbdarea, să înțeleg că toate au un rost și că toate au un timp al lor și că nu puteam grăbi procesul. A fost nevoie să îmi înfrunt cele mai mari temeri și să fac pace cu părerile celorlați despre mine. 

Am renunțat la imaginea despre cine sau cum credeam că trebuie să fiu , am încetat să mă mai judec și am învățat să fiu mai blandă și înțelegătoare cu mine. Am învățat să îmi accept slăbiciunile și să le las să mă învețe, m-am eliberat de multe atasamnte pe care le aveam și am descoperit că toate miracolele sunt deja aici și acum. 

În continuare învăț și lucrez cu mine clipă de clipă alături de sute, de alte suflete pe care le ghidez în procesul lor de vindecare.

Te invit și pe tine în lumea mea și împreuna hai să creăm magie!

Namaste!

Comenteaza cu Facebook