Tradiția filozofilor budiști, cunoscuți sub numele de Vijñānavādins, acceptă că suntem eliberați numai atunci când mintea este complet detașată de toate atașamentele, de plăcere, durere și tristețe. Ei susțin că mintea trebuie să rămână pură și perfectă, deoarece aceasta este de fapt starea ei inițială, pură, plină de lumină și detașată de toate lucrurile lumești. Atunci când mintea se atașează de mundan, de gânduri, de plăceri și dureri, ne leagă de Saṁsāra, iar când aceste atașamente sunt anulate, mintea devine pură și ne eliberăm.
Citește prima parte: Moksha, scopul suprem al fiecărei ființe umane
Filozofii din tradiția Vaibhāṣika susțin că eliberarea se realizează prin eliminarea șirului nesfârșit de gânduri, la fel cum se stinge flacăra unei lămpi. Când o lampă arde, experimentăm existența flăcării. Cu toate acestea, când flacăra este stinsă, aceasta nu dispare undeva. Când flacăra se stinge, aceasta pur și simplu dispare când uleiul lămpii este epuizat.
În același mod, atunci când un yoghin s-a detașat de plăcerile și durerile lumii, acestea pur și simplu dispar. Yoghinul care a stins flacăra gândurilor atinge pacea supremă și perfectă fiind eliberat. Practic, aceasta stare este atinsă în Samadhi.
Citelte și: 7 sfinti care au urmat calea shivaismului
Din punctul de vedere Shivait aceste tradiții filosofice sunt lipsite de obiectivitate. Ei consideră că doar prin cunoaștere, JÑĀNA, realizăm propria natură, care este SAT – există, CIT – conștiință/adevăr, ANANADA - fericire nemăsurată. Ignoranta, AJÑĀNA, ignoră această natură și aceasta este cauza Samsarei, care poartă ființa în ciclul repetat al nașterii și al morții.
Shivaismul kashmirian divide ignoranța (ajñāna) în:
- Pauruṣa ajñāna, acel tip de ignoranță în care nu suntem conștienți de realizarea naturii proprii în Samādhi. Poate fi eliminată doar prin grația Maestrului și prin meditația asupra Sinelui propriu (asupra conștiinței individuale). Când deținem acest tip de cunoaștere realizăm natura Sinelui.
- Bauddha ajñāna (ignoranță intelectuală) apare numai atunci când suntem complet ignoranți. Acest tip de ignoranță este înlăturat prin studierea textelor sacre, care explică realitatea Sinelui.
Cunoașterea este și ea de doua feluri:
- Bauddha jñāna se bazează pe gândire și se dezvoltă prin intelect.
- Pauruṣa jñāna cunoașterea prin practica meditației este mai presus de cunoașterea intelectuală, bauddha jñāna, deoarece prin practică ești eliberat în sensul real.
Când cele doua feluri de cunoaștere sunt accesate concomitent și exersăm pe propria ființă, aprofundând gândirea filosofică a textelor sacre, putem deveni un jīvanmukta, ființă umană eliberată în timpul vieții.
Studiul textelor sacre este important pentru că ne relevă o cunoaștere care nu poate fi accesată din alte surse, iar această cunoaștere nu poate fi infirmată prin niciun mijloc. Însă studiul acestora nu va avea un rezultat fără explicațiile unui Maestru inițiat. Este ca și cum am citi un tratat de chimie fără explicațiile unui profesor care predă chimia.
În cazul în care deținem doar cunoașterea intelectuală, fără practică, nu vom obține eliberarea nici în timpul vieții, nici în momentul morții (videhamukta). Bauddha jñāna fără pauruṣa jñāna este inutilă și nu ne va duce nicăieri. Studiul textelor strălucește perfect numai atunci când există cunoștințe practice în același timp. Fără cunoștințe practice, studiul filosofic este inutil. Studiul aprofundat va aduce roade numai atunci când practica este prezentă și nu altfel.
Dacă un aspirant este atașat doar de cunoștințele practice, fără interes pentru cunoștințele teoretice, crezând că singura cunoaștere reală este cunoașterea practică, realizarea naturii proprii, se înșală, pentru că, în timp, efectul practicii va scădea dispărând încet, astfel încât, în cele din urmă, să nu rămână deloc. Cunoașterea intelectuală este cea care, cu puterea sa, stabilește ferm practica.
În tradiția shivaită se spune că atunci când cauți un Guru în vederea inițierii, ar trebui mai întâi să-l cauți pe Maestrul care deține atât cunoașterea scripturilor cât și cel care cunoaște realitatea propriei naturi. Găsindu-l, ar trebui să-l consideri un adevărat Maestru (Perfect Living Master). Dacă în această lume nu găsești un astfel de Maestru complet, atunci ar trebui să-l cauți pe cel care are bauddha jñāna. Acesta este preferat celui care deține doar pauruṣa jñāna, deoarece din punct de vedere intelectual, el te va duce până la capăt.
