Cunoașterea care înlătură orice dubiu și orice contradicție, se numește experiență. Iar prin această cunoaștere, care înlătură ignoranța și efectele ei, se schimbă comportamentul nostru.
Toate lucrurile greșite pe care le făceam în trecut erau cauzate de ignoranță. Când ignoranța dispare, atunci ce este firesc? Să facem doar ceea ce este corect. Compasiunea, iubirea, prietenia, iertarea, echilibrul, etc. sunt naturale, fac parte din natura umană de care ne-am îndepărtat din cauza acestei ignoranțe.
Așadar, virtuțile sunt naturale în viața unei ființe care a dobândit cunoașterea. Nu poate fi altfel pentru că ignoranța și efectele ei nu sunt acolo. Și, prin urmare, tot ce este corect se manifestă în mod firesc. Nu se învață, ci apare în mod natural.
De asemenea, cunoașterea și experiența nu se bifurcă, în sensul în care odată dobândită cunoașterea, trebuie să dobândim și experiența. Nu. Experiența este aceeași cunoaștere, liberă de dubii și de contradicții. Presupunând că avem cunoștințele necesare, dar continuăm să suferim, înseamnă că această cunoaștere încă nu funcționează, deoarece încă mai avem dubii și contradicții nerezolvate.
Dar cum putem ajunge la cunoașterea prin care jiva, ființa limitată de Ego, de acel Eu, este Isvara, cel nelimitat de Ego? Pentru ca jiva și Isvara au atribute diametral opuse.
Așa cum apare în marea sintagma hindusa, TAT TVAM ASI – Acela Tu Ești, înțelegerea imediată a cuvântului, TAT - acela, pentru ființa limitată, jiva, este identificarea cu corpul fizic sau cu corpul subtil, mintea. Însă acest cuvânt înseamnă conștiința pură, cea liberă de limitări, cea care obține starea Samadhi, în care nu mai este observat niciun obiect.
De asemenea, înțelegerea imediată a cuvântului TAT – acela, înseamnă divinitatea, cel înzestrat cu atribute, cel omniscient, omniprezent, omnipotent, etc. Însă acest cuvânt TAT, înseamnă de fapt conștiința pură, cea care este liberă de atribute.
Astfel, între Jiva și Isvara nu există nicio diferență la nivel de conștiință, iar cei care au viziunea divinității in toate ființele, prin grația învățăturilor primite de la un guru, sunt eliberați in timpul vieții, jivanmuktas. Aceștia au cunoașterea directă, care nu este obținută prin intermediul percepțiilor senzoriale (văz, auz, miros, gust, simt tactil). Nu poți avea acces la cunoaștere fără o minte liniștită, de aceea aceștia au practica Samadhi constantă (eliberarea minții de orice gând), renunțând la dorințele și impresiile mundane.
Putem vedea un Jivanmukta trăind o viață la fel ca orice ființă umană obișnuită - însă conștiința sa este complet diferită de sufletul condiționat, jiva, care consideră acțiunile mentale, fizice și lumea exterioară ca singura realitate. Un Jivanmukta a realizat Conștiința Pură infinită ca Sine și, prin urmare, „vede” funcțiile corp minte și lumea ca un miraj în Sine.
Swami Vivekananda exprimă frumos acest lucru ca fiind un miraj văzut pentru prima dată, ce se confunda cu o realitate. După ce în zadar încercăm să ne potolim setea în el, aflăm că este un miraj. Dar ori de câte ori vom vedea un astfel de fenomen în viitor, în ciuda realității aparente, vom ști întotdeauna că vedem un miraj. La fel este și lumea iluzorie, maya, pentru un Jivanmukta (cel eliberat în viață).
Prin această cunoaștere cei care au îndepărtat valurile maya și avidya obțin o eliberare totală de legăturile karmei, de toate cele trei forme ale ei, agami, sanchita și prarabdha.
Agami karma reprezintă capacitatea de a obține rezultate pozitive sau negative viitoare printr-o decizie sau o acțiune curentă.
În practica spirituală yoga, Agami karma este reprezentată adesea de o săgeată care se află în arc, gata de lansare, pe cale să fie eliberată de arcaș. Acest lucru indică faptul că, în acest moment, arcașul are control complet asupra rezultatelor viitoare. Acesta are de ales ce săgeată eliberează și cum o eliberează, iar acest lucru va afecta karma sa viitoare. Acest tip de karmă se poate distruge prin cunoaștere și prin venerarea înțelepților. Cei care îi abuzează verbal, îi urăsc sau îi fac sa se simtă inconfortabil, acumulează automat agami karma, fiind echivalentul unui păcat.
Sañcita karma reprezintă karma acumulată sau reziduală, produsă de acțiunile efectuate în această viață sau într-o viață anterioară. Această karmă rămâne sub forma de sămânță inactivă în viața actuală, însă va germina în existențele viitoare. Se poate distruge prin realizarea divinității, Atma este Brahman. Aceasta este starea de conștiință ce decurge automat după realizarea Sinelui. (Eu sunt Atma)
Prarabdha karma, adică karma care a fost deja pusă în mișcare în încarnarea prezentă, care ne-a creat corpul în această lume, care ne dă confort, durere, etc. Este distrusă prin experiențele prin care trecem în această viață. Textele sacre hinduse spun că astfel, cunoscătorul Sinelui, traversează Samsara și prin cunoaștere ajunge la Brahman (Dumnezeu).
Deși toate ființele primesc această viață datorită și din cauza karmei care trebuie consumată, un jivanmukta eliberat, inclusiv de efectele karmei, rămâne in viață, până la sfârșitul destinului său până când prana ( sursa vieții) este consumată.
Scopul suprem în această viață pentru un Jnana-yogi este să devină Jivanmukta, eliberat in timpul vieții, care poate trăi în această lume fără a fi atașat de ea. El este ca frunzele unui nufăr, care nu sunt niciodată udate, deși trăiesc în apă. El este nivelul cel mai înalt ce poate fi atins de ființele umane, pentru că și-a realizat adevărata natura, și-a dat seama că este unul cu Dumnezeu.
