Descrierea planurilor Creației divine reprezintă un subiect abordat de-a lungul timpului din diferite perspective, ce se regăsește în scrierile religioase, creștine, hinduse, islamice, etc. precum și în descrierile unor mistici care au atins nivelul de conștiință divin, devenind astfel Sfinți în timpul vieții.
Vezi aici a doua, a treia parte și a patra parte.
Așa cum o furnică nu poate înțelege ființa umană, pentru că ea trăiește într-o altă realitate, pentru ea timpul și spațiul au o altă dimensiune, nici mintea noastră nu poate percepe ființele celeste, pe care divinitatea le-a creat. Planurile de conștiință superioare care sunt populate de acestea au fost descrise de mistici, în funcție de nivelul de conștiință la care au reușit sa ajungă fiecare. Astfel s-au născut religiile, pe cale revelată.
Ortodoxia abordează subiectul, chiar în Scriptură, vorbind despre tabere de îngeri, mulțime de oaste cerească; chiar și sfinții părinți spun că numărul sfinților îngeri este neînchipuit de mare. Prin îngeri, Dumnezeu lucrează la curățirea, luminarea și unirea noastră cu El, făcându-ne asemenea Lui.
Deși îngerii sunt inaccesibili cunoașterii omenești, experiența existenței lor este una privilegiată. Prin intermediul lor, Dumnezeu ne transmite darul său de lumină. Prezența ființelor celeste este descrisă în Scripturi, în Vechiul și în Noul Testament, prin imagini și simboluri, care au ca scop trezirea în noi a dorinței de imitare a lor, lucrând împreună la desăvârșirea noastră, prin elevarea nivelului de conștiință. Curățirea, luminarea și desăvârșirea, înseamnă primirea harului cel mai înalt al îndumnezeirii (cunoașterea cea mai înaltă). Lumina divină luminează ceea ce nu era încă știut, văzut. Este ca atunci când ne aflăm în întuneric și apare o lumină care ne permite să vedem, ne luminează realitatea pe care o putem percepe.
Însăși ierarhia bisericească este alcătuită după modelul ierarhiei cerești, reprezentând o oglindă materială a planurilor superioare, neperceptibile prin simțuri, pe care noi o putem înțelege doar la nivel mental.
Creația, este structurată pe mai multe niveluri, trepte. Cu cât conștiința are mai puține condiționări, este mai pură, cu atât ființa accede către o treaptă mai înaltă de conștiință, apropiindu-se de divinitate.
Acest fapt este afirmat și de Sfântul mucenic Dionisie Areopagitul (sec I-II e.n.) în scrierile sale din domeniul angeologiei creștine, „Ierarhia cereasca”. Se spune că Părintele a fost convertit la credință de Marele Apostol Pavel (Fapte XVII, 34), fiind unul dintre cei mai importanți părinți apostolici din primul secol al istoriei creștine, menționat în Scriptură, ca cel care a fost ales să aibă grijă de mântuirea omenească.
Operele sfântului Dionisie, cunoscute sub numele de Corpus areopagiticum, din care face parte și tratatul despre ierarhia cerească, includ mai multe cărți legate de lumea îngerilor.
Exista o dezbatere cu privire la autorul acestor texte, apăruta din secolul al XV-lea, ele fiind atribuite unui Pseudo-Dionisie Areopagitul, care le-ar fi scris la începutul secolului al V-lea. De-a lungul timpului au existat argumente pro și contra, acest subiect fiind deschis încă și astăzi. Ceea ce este cert este faptul că autorul acestor texte ne-a transmis o doctrină creștină despre cunoașterea Divinității.
În scrierile sale, Dionisie Areopagitul ne arată că realitatea angelică și cea umană funcționează în mod ierarhic, într-o ordine sacră, îngerii fiind definiți prin funcția lor prin care pun in mișcare inițierea, lumina și cunoașterea divină și nu prin natura lor. Îngerii primesc de la Dumnezeu atât lumina divină cât și capacitatea de a ilumina, adică tot ceea ce vine de la Dumnezeu este direcționat tot spre el.
Altfel spus, El ne iluminează ca să ne aducem aminte de unde venim și să ne înălțăm către el.
Dionisie spune ca ierarhia cerească reprezintă o anumită rânduială sfântă, o scară imaginară care ajunge aproape de Dumnezeu, iar cei chemați să o urce sunt conduși de gradul de elevare al conștiinței, obținut prin generozitatea Tatălui ceresc, prin grație divină, scopul ierarhiei fiind asemănarea și unirea cu Dumnezeu. Dinamica ierarhiei constă în primirea și transmiterea luminii.
Rânduiala ierarhiei constă în purificarea, iluminarea și desăvârșirea proprie și mai apoi a celorlalți, nefiind îngăduită încălcarea sfintelor rânduieli. Așa cum o casă are regulile ei, așa cum există legi, care ne reglementează existența pământeană, așa și în Univers există legi nescrise, care încălcate, atrag consecințe.
Ierarhiile cerești, mai spune Dionisie Areopagitul, participă la guvernarea întregii creații, fiind mult mai apropiate de Principiul Divin, reflectând într-o proporție mult mai mare voința divină, în comparație cu oamenii; într-adevăr "lucrările Principiului Divin se împlinesc mai întâi în ei și apoi prin ei, ni se transmit nouă, oamenilor, revelațiile superioare".
Cu alte cuvinte, ființele din apropiere de Dumnezeu au un grad de conștiință foarte înalt, lumina și legile divine propagându-se de sus în jos, prin ele, sub forma fractalică. Ele dețin iluminările și puterile ființelor inferioare lor, pe când acestea nu cunosc puterile de sus.
Ființele cele mai pure funcționează ca o sticlă clară, transparentă, funcționează ca un mediu care transmite nivelului inferior informația divină condiționată, astfel încât aceasta să poată fi asimilată de ființele aflate la un nivel inferior de conștiință și tot așa mai departe, până când aceasta informație ajunge la noi, muritorii.
„Deci cei ce se curăţesc trebuie să se facă cu totul neamestecați cu cele nepotrivite și să se elibereze de împreunarea cu ceea ce e neasemenea cu ei.
Iar cei ce se luminează trebuie să se umple de lumina dumnezeiască înălţându-se la deprinderea și puterea contemplației cu ochii preacuraţi ai minții.
Iar cei ce se desăvârșesc să se mute de la ceea ce e nedesăvârşit şi să se facă părtași de cunoașterea desăvârşitoare a tainelor sfinte.
Apoi cei ce se curăţesc trebuie să transmită altora, prin abundența curăției lor din neîntinarea proprie. Iar cei ce se luminează, ca minți mai pătimitoare, ce și-au însușit participarea la lumină și la comunicarea ei și s-au învrednicit în mod prea fericit de strălucirea sfântă, trebuie să reverse spre alții lumina lor care întrece toiul. Iar cei ce se desăvârșesc, trebuie să desăvârșească pe cei ce se împărtășesc de inițierea atotsfântă în știința celor sfinte văzute.”
Arătările dumnezeiești li s-au dăruit celor cuvioși potrivit lui Dumnezeu prin descoperirea unor sfințite vederi. Iar preaînțeleapta Scriptură, care a înfățișat în scris asemănarea dumnezeiască, numește, cu dreptate, acea vedere, ca pe o asemănare în formă a celor fără formă, arătare a dumnezeirii ce le vine celor ce văd din înălțarea lor prin luminarea dumnezeiască ce li se împărtășește, după ce au fost introduși în mod tainic și în chip sfânt în înseși cele dumnezeiești.
În Scriptură, Sfântul Apostol Pavel a descoperit că sunt nouă cete îngereşti şi trei ceruri (I Cor. 12,2).
În comparație cu abordarea creștină, abordarea misticilor este cea a eliberării sufletului din ciclul suferințelor și al plăcerilor prin practică și meditație. Astfel, sufletul se înalță, eliberându-se de toate legăturile materiale, subtile, cauzale, detașând mintea de lume şi de toate atracțiile ei.
Toți învățătorii, înțelepții sau profeții din trecut, din fiecare religie, s-au îndreptat către lăcașul adevărat dinăuntrul lor prin mijlocirea practicilor spirituale, însă nu toți au atins stadiul final. În marea lor majoritate ei s-au oprit la primul stadiu, unii la cel de al doilea, și puțini înțelepți și credincioși au atins al treilea stadiu. Numai Sfinții desăvârșiți au atins stadiile cele mai înalte de conștiință, locul din care a coborât sufletul la început.
Cunoscătorii, misticii, profeții și alte personalități sfinte, care nu au atins acest loc, sunt considerați a fi pe o treaptă inferioara sfinților, întrucât în ascensiunea lor ei s-au oprit în diferite planuri, pe care le-au considerat ca fiind supreme și au fondat, în conformitate cu nivelul atins, diferite religii.
Aceasta s-a datorat faptului că toate planurile au fost create de Divinitate pe principiul fractalic, ca reflectări ale regiunii reale, cea care nu se distruge și nu suferă transformări. Regiunile inferioare au unele aspecte comune cu regiunile superioare, dar există o mare diferență în ceea ce privește permanența, regiunile inferioare fiind suspuse distrugerii.
Fiecare regiune își are propria sa creație distinctă, caracterizată prin diferite grade de subtilitate și puritate.
Numai cel care a văzut toate regiunile poate aprecia diferența dintre ele și este considerat a fi desăvârșit. În fapt, credinciosul dobândește toată puterea atunci când atinge primul stadiu, iar pe baza acelei realizări el este considerat o ființă desăvârșită sau Mahatma (Suflet Mare). Fără nici o îndoială că prima regiune este cu mult superioară regiunilor de conștiință inferioară, iar cel care atinge acest stadiu este eliberat cu desăvârșire de toată suferința personală și pământească. El este eliberat de minte, însă nu este acasă, in planul de conștiință din care provine.
Vezi aici a doua, a treia parte și a patra parte.
