În Creștinism, Sfântul Dionisie Areopagitul este primul care numește și organizează ierarhiile cerești într-un mod clar, definind lumea spirituală după funcții, atribuții și puteri ale ființelor din cadrul ierarhiilor.
Ierarhiile cerești sunt în număr de nouă, la rândul lor subîmpărțite în trei ordine majore, numite și triade, sfere sau ceruri. Fiecare ierarhie are 3 trepte de putere: prime, mijlocii și ultime, iar cei mai elevați îi introduc în taine pe cei mai de jos și le sunt călăuzitori în apropierea de Dumnezeu, în iluminare și împărtășire.
- Primul ordin major se află cel mai aproape de Dumnezeu și cuprinde Serafimii, Heruvimii și Tronurile.
- Al doilea ordin este format din Domnii, Virtuți (sau Puteri) și Stăpâniri.
- Al treilea ordin este format din Întâietori sau Începători, Arhangheli și Îngeri.
Numele fiecărei inteligențe cerești indică caracteristica divină proprie ei.
Membrii ierarhiilor cerești sunt precum niște oglinzi transparente care primesc raza Luminii Principiului Divin, umplându-se de splendoarea ei și care, la rândul lor, transmit aceasta strălucire către nivelul ierarhic următor. Ființele cerești exprimă de fapt calitățile Divinității.
Vorbind despre ierarhia celestă, înțelegem prin aceasta, o ordonare sacră, o imagine a Frumuseții și Perfecțiunii Divinității, oglindită în diferite trepte de conștiință, al cărui scop este chiar propria iluminare. Ființele ce o alcătuiesc devin "colaboratori ai lui Dumnezeu" și astfel demonstrează "modul în care prin ei și cu ajutorul lor se desăvârșește activitatea divină”. Ei îl reprezintă Dumnezeu în manifestare, nefiind diferiți ca importanță, ci doar prin rolul pe care îl dețin.
Citește: rugaciunea-inimii-esenta-practicii-isihaste-care-duce-la-mantuire-treia-parte
Conform descrierii Sfântului Dionisie Areopagitul, prima ierarhie este cea a serafimilor, heruvimilor și tronurilor, ea nefiind tulburată de vreo influență a ierarhiilor de mai jos, ci este plină de lumina divină.
Ierarhia angelică a Serafimilor
Serafimii sunt spiritele cele mai apropiate de Dumnezeu, numele lor semnificând "aceia care ard" sau "aceia care purifică".
Le sunt atribuite câte șase aripi: cu două aripi ei își acoperă fața, ca să nu fie orbiți de lumina feței divine, cu două zboară, iar cu două aripi își acoperă partea inferioară a trupului lor (Dionisie din Furna, Erminia picturii bizantine, 1979 :89).
Dionisie Areopagitul afirma că: "Neobosita și continua lor mișcare în cadrul Realității Divine, căldura, fierbințeala, clocotul acestei eterne mișcări continue, stabilă și fermă, care urmărește să-i aducă pe subordonații lor ierarhici la același nivel cu ei, elevându-le energia, făcându-i să ardă și să se "înflăcăreze", până ating o vibrație egală cu a lor, putere purificatoare de o intensitate asemănătoare cu cea a fulgerului, natura luminoasă și strălucitoare, care nu se ocultează și care nu poate fi stinsă niciodată, luminând orice obscuritate și sublimând tot ceea ce este negativ, aceasta este semnificația numelui de Serafim."
În conformitate cu relatarea biblică a profetului Isaia, serafimii îl glorifică pe Dumnezeu și îl înconjoară pe tronul său cântând "Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul Cel Atotputernic, întregul pământ este plin de slava Lui". Serafimii aprind în oameni focul dragostei dumnezeiești.
Image
Ierarhia angelică a Heruvimilor
Numele Heruvimilor semnifică "cunoașterea deplină" sau „revărsarea înțelepciunii”, ne dezvăluie aptitudinea lor de a primi cel mai înalt dar de lumină și de a contempla Principiul Divin în starea sa originală, capacitatea lor de a se umple cu darul înțelepciunii și de a-l comunica, fără invidie, celor din ordinul al doilea îngeresc. Heruvimii au o cunoaștere perfectă a lui Dumnezeu, capacitatea vederii măreției dumnezeiești, depășită doar de dragostea serafimilor pentru acesta.
Cuvântul heruvim este menționat în Vechiul Testament, de Prorocul evreu Ezechiel care spunea că, într-o zi, s-au deschis cerurile și a avut vedenii dumnezeiești. Cea mai impresionantă dintre ele a fost vederea a patru fiare, a căror înfățișare semăna cu chipul omenesc. Fiecare dintre ele avea mai multe fețe și câte patru aripi; astfel, o față era de om, cea din dreapta era de leu, iar cea din stânga era de vultur; de jur-împrejur erau pline de ochi, iar când mergeau fiarele, roțile de lângă ele se învârteau una în alta.
În arta sacră, reprezentarea lor omite cele trei fețe, restrângându-se la una singură, acea de om, pentru că celelalte fețe pe care le-a văzut Prorocul Ezechiel sunt simboluri nepricepute de mintea omenească.
Image
Numai fețele și aripile lor sunt vizibile pentru oameni și spre deosebire de serafimi, heruvimii nu își ascund fața niciodată.
Aripile heruvimilor și ale serafimilor simbolizează atât starea duhovnicească înaltă, cât și viteza cu care împlinesc voia lui Dumnezeu, ca mesageri ai săi.
Heruvimii sunt întâlniți și în reprezentarea Celei de-a doua Veniri a lui Hristos.
În tradiția creștină, heruvimii sunt considerați îngeri care cântă în cinstea Domnului, precum și purtători ai minții și înțelepciunii sale. Ioan Gură de Aur a scris că heruvimii sunt complet compuși din ochi - întregul lor corp este acoperit cu ei. Ioan Gură de Aur a văzut într-o astfel de structură un simbol al înțelepciunii. Potrivit lui, prin Heruvimi, mintea lui Dumnezeu privește lumea.
Încă din secolul al VI-lea, de pe timpul împăratului Iustin al doilea a apărut un imn închinat heruvimilor, cunoscut sub numele de Heruvicul sau cântecul îngerilor, care are menirea de a deștepta spiritual pe credincioșii prezenți la Liturghie, pentru ca asemănându-se lor și cântând împreună cu ei Sfintei Treimi, să îndepărteze toate gândurile îndreptate spre materialismul acestei lumi, spre averile lumești, spre faima și plăcerile acestei vieți pământești și, cu smerenie, curățenie și demnitate să primească pe Împăratul tuturor, al celor de sus și al celor de jos.
„Noi, care pe heruvimi cu taină închipuim,
Și făcătoarei de viață Treimi întreit-sfântă cântare aducem,
Toată grija cea lumească să o lepădăm
Ca pe Împăratul tuturor, să primim,
Pe Cel înconjurat în chip nevăzut de cetele îngerești.”
Ierarhia angelică a Tronurilor
Numele Tronurilor indică vecinătatea tronului divin, fiind vorba de entități foarte înalte, care se află în imediata apropiere a lui Dumnezeu și primesc în manieră directă și imediată, perfecțiunea și cunoașterea divină.
„Ceata a treia, numită a Tronurilor, stă înaintea Celui ce șade pe scaun înalt și preaînălțat (Isaia 6, 1). Se numesc așa căci pe dânșii, ca pe niște scaune înțelegătoare, se odihnește Dumnezeu gânditor, precum scrie Sfântul Maxim Mărturisitorul; adică nu cu ființa, ci cu slujirea și cu darul.”
Sfântul Dionisie spunea: "Cât despre numele Tronurilor, spirite foarte înalte și sublime, acesta ne arată că ei transcend datorită purității lor, orice înclinații negative, că ei aspiră către vârful desăvârșirii într-un mod supraomenesc, că se dezic ferm de orice atitudine josnică, că stau într-un mod ferm și neclintit în jurul Celui Preaînalt, că poartă ceea ce pogoară din Principiul Divin cu un calm de necrezut și în sfârșit, că sunt purtătorii lui Dumnezeu, deschiși să primească darurile sale."
Image
Abordând o altă perspectivă asupra planurilor Creației, misticii susțin că natura și taina acesteia, puterea spirituală cu care sunt înzestrate regiunile superioare de conștiință, sunt uriașe.
Discipolul învață toate aceste lucruri de la un Sfânt în viață sau Sat Guru desăvârșit (care a atins regiunea cea mai înaltă), pe care le va cunoaște de-a lungul procesului dezvoltării sale spirituale.
Nu toți oamenii sunt pregătiți pentru a fi inițiați în învățăturile sfinților. Cei care nu pot renunța la plăcerile simțurilor, la dorințele lumești, care nu au ca scop mântuirea și cunoașterea lui Dumnezeu, se simt tulburați și sunt incapabili să înțeleagă aceste învățături. Nici sfinții nu doresc să ii primească pe cei nepregătiți, pentru că oamenii, în general, sunt concentrați mai mult pe formă, pe ritual, credință oarbă, fără niciun beneficiu spiritual și mai puțin pe fond, iubire și devoțiune sincere, față de Divinitate.
O convingere bazată pe miracole sau puteri supranaturale nu poate rezita, indiferent de religie. Atâta vreme cât prin raționament intelectual și teologic, o doctrină nu este înțeleasă, deși mulți oameni se declară practicanți ai religiei, însă nu înțeleg sensul și esența scripturii și nici nu caută să cerceteze sau să fie lămuriți de un cunoscător al acesteia, nu vor descoperi Adevărul, ci vor urma exemplul înaintașilor, fără a depune niciun efort. Asemenea credință religioasă, indiferent de religie, este doar formală, și de aceea în lume răul este în continuă creștere.
