Dhyana reprezinta una dintre cele 8 ramuri ale yoga descrise de Patanjali. Mai exact, este penultima ramura, cea care conduce catre samadhi, etapa finala a practicii yoga.
Dhyana presupune concentrare neintrerupta, meditatie profunda practicata cu scopul de a afla adevarul. Odata atinsa Dhyana, practicantul are sansa de a experimenta un val de constiinta divina.
Patanjali spune, in Yoga Sutra, ca meditatia ajuta la linistirea mintii si ca cea mai eficienta meditatie este cea facuta cu gandul la Dumnezeu. Totodata, Patanjali sustine si ca meditatia este cea care elimina cele mai mari probleme ale mintii: ignoranta, egoismul, atasamentul, aversiunea si dorinta de a trai. Actiunile intreprinse sub influenta acestor tulburari mentale pot fi prevenite cu ajutorul Dhyana.
Dhyana poate fi perceputa ca fiind un instrument la indemana pentru descoperirea sinelui, chiar si atunci cand nu facem referire la sensul spiritual. Meditatia ne ofera oportunitatea de a fi mai constienti de sine chiar si in cele mai stresante si tensionate momente. Cu ajutorul Dhyanei, iti poti observa cu usurinta sentimentele, emotiile, gandurile, reactiile, raspunsurile, senzatiile si motivele ascunse din spatele actiunilor tale. Realizezi cum te raportezi la suferinta si anxietate in anumite momente. Totodata, Dhyana te poate ajuta sa iti controlezi gandurile, sa iti cultivezi discernamantul si sa actionezi intotdeauna in mod inteligent.
Citeste: ESENȚA YOGA SAU CUM SE PRACTICA YOGA LA ORIGINI
Practicand in mod regulat meditatia inveti sa intri in starea meditativa oricand simti nevoia. Dhyana ajuta pe oricine sa isi controleze comportamentul impulsiv si sa combata emotiile negative.