Shivaismul Kashmirian este o tradiție tantrică apărută în Kașmir între anii 700 - 1100 e.n. Adepții acestuia cred în Shiva, o zeitate atotputernică, reprezintă conștiința universală care se află în interiorul fiecărui individ. Filosofia shivaită se concentrează pe dezvăluirea Sinelui interior conectat la Conștiința superioară.
Una dintre scripturile pe care se bazează această școală filosofică este Shiva Sutra, dezvăluită și scrisă de înțeleptul Vasugupta (aprox. 875-925 e.n.), fiind considerată mistică și de origine divină. Pentru Shivaismul Kashmirian reprezintă una dintre cele mai importante surse ale Cunoașterii, ce subliniază învățăturile non dualismului, unde accentul este pus pe atingerea realității ultime în care totul este creat și dizolvat. Această stare finală se numește Param Shiva și este dincolo de înțelegerea minții umane. Ea poate fi doar experimentată.
Citește și: 7 sfinti care au urmat calea shivaismului
Param Shiva înseamnă Conștiința EU, perfectă. Reprezintă toate sunete, toate literele, toate cuvintele, toate propozițiile, toate Tattvas-urile (principiile elementare care guvernează această Creație și elementele fundamentale care acționează ca elemente de bază pentru această Creație complexă), toată existența și în același timp nu este nimic. Aceasta Conștiința supremă este infinită, omniprezentă, omniscientă, omnipotentă, calități ce devin limitate la nivelul Conștiinței individuale.
Conform Shivaismului din Kashmir, cele trei căi prin care Conștiința individuală limitată poate călători către Conștiința universală divină, sunt:
- Shambavopaya – definită de Abhinavagupta ca fiind calea prin care aspirantul reușește spontan intrarea (samavesha) în Conștiința supremă, doar prin grația Maestrului său, fără niciun alt efort.
- Shaktopaya – al doilea mijloc, pentru aspiranții cu calificări medii, care realizează intrarea în Conștiința supremă prin contemplarea obiectului mental, care nu poate fi rostit sau recitat.
- Anavopaya – al treilea mijloc, considerat inferior, este cel în care intrarea în Conștiința supremă are loc prin concentrarea pe părți ale corpului (sthanaprakalpana), contemplare (dhyana), recitare (varna), cu sprijinul respirației (uccara) și prin rostirea mantrelor.
Shambavopaya funcționează în lipsa gândurilor, menținând această stare a minții (ekagra sau nirodha) prin harul Maestrului, a cărui conștiința fuzionează cu tine. Astfel se intră în acea conștiință transcendentală în care ființa constată că întregul univers se reflectă în propria conștiință și că acesta este reflectat din interior mai degrabă decât din exterior. Aceasta cale poate fi urmată doar de cei care își mențin conștientizarea permanent, manifestând iubire și devoțiune sinceră Maestrului.
Shambhavopaya se mai numește și icchopaya deoarece provine din iccha shakti (energia voinței). Aspirantul, prin simpla voință, intră spontan în conștiința divină, fără efort.
Aceasta este calea în care mintea nu este implicată. Este starea de Samadhi, când toate procesele mentale (gândurile) încetează.
Atunci când dispar acceptarea sau respingerea și atingem o stare de simplă conștientizare, liberă de orice concept, atunci apare spontan experiența Sinelui nostru, un flash spontan al Cunoașterii.
Shāktopāya adoptă calea jñāna sau a cunoașterii pure prin intermediul citta-shaktī, energia mentală.
Aceasta este calea în care doar mintea este implicată, atenția fiind concentrată asupra simțurilor de cunoaștere (jñanendriyas) – miros, gust, vedere, atingere, auz, în sensul energiei de a vedea și a energiei auzului etc., și a celor trei organe interne, antaḥkaraṇa – manas, minte; ahaṁkāra, ego; și buddhi, intelect, fără a recita mantre și fără exerciții de respirație, fără un alt ajutor.
Majoritatea oamenilor sunt supuși tentației unor „dorințe greșite” în timpul vieții, dorințe care creează atașamente ce îi leagă de material și implicit de Samsara (ciclul nașterii și al morții). Dorința de a deține nenumărate proprietăți materiale, dorința de putere, dorința de afirmare și de recunoaștere în societate, etc., toate concentrează atenția ființei în exterior și astfel se pierde conexiunea cu Sinele, fapt care conduce la o serie de decizii greșite în viață.
Soluția constă în stabilirea unor obiective superioare, conștientizând faptul că tot ceea ce este material dispare într-o zi, că puterea, afirmarea și recunoașterea sunt doar iluzii create de Ego și că adevărata natură a ființei o găsim căutând în interiorul nostru.
Anavopaya este calea inferioară, prin care conștiința individuală are nevoie de suport pentru a se conecta la conștiința supremă. Suportul este asigurat de diferite practici în care mintea este implicată împreună cu alte mijloace: pranayama, ritualuri (puja), mantre, meditația asupra respirației, etc.
În anavopaya metodele prin care un yoghin înțelege Conștiința lui Dumnezeu (meditația, respirația și organele de simț) sunt axate pe obiecte separate de Sine. Sinele trebuie experimentat prin ajutorul concentrării asupra acestor obiecte și concepte externe. Acest lucru se face meditând continuu la dizolvarea acestor forme externe, începând de la cele mai grosiere (corp fizic) la cele mai subtile (gânduri).
Diferența dintre cele trei căi este că în āṇavopāya, forța conștientizării are nevoie de sprijin pentru a se consolida. În śāktopāya, este nevoie de un singur punct pentru stabilizarea conștientizării, iar în śāmbhavop̄aya, conștientizarea nu are nevoie de sprijin, este automată.
Deși există diferite upāyas, toate te conduc la starea de conștiință transcendentală, āṇavopāya printr-un drum mai lung, śāktopāya într-un mod mai scurt și śāmbhavopāya rapid. Deși căile sunt diferite, punctul de atins este unul singur.
Image
