Aparabhakti, forma mai joasă a devoțiunii, este calea prin care ne putem pregăti pentru a primi grația formei mai înalte. Este o modalitate de a canaliza și de a transforma emoțiile cele mai puternice într-o exprimare pozitivă și creatică a iubirii față de Divinitate.
Citește aici prima parte.
Cele trei etape ale Aparabhakti
1. Luna de miere – Ca și în relațiile dintre oameni, există o fază inițială de îndrăgostire pe această Cale a iubirii. Este momentul în care practica spirituală este ceva încă nou, plin de speranță și optimism, în care ghidul/profesorul își copleșește discipolul cu iubire și atenție, iar meditația aduce cu sine liniște profundă și pace. Practicantul poate experimenta o senzație extrem de intensă de bucurie atunci când vede frânturi din Sine, iar meditația este un eveniment pe care îl așteaptă cu nerăbdare în fiecare zi. Faza de lună de miere implică, de obicei, și o formă exterioară de adorație, eventual și ritualuri pregătitoare. Posibil crearea unui altar dedicat unei zeități importante pentru yoghin, sau ritualuri care implică fructe, flori, lumânări, bețișoare parfumate, ca formă de ofrandă.
Dacă încă nu s-a instalat starea de îndrăgostire și practicantul încă mai caută experiența devoțiunii, rugăciunea, meditația, chanting-ul, studiul scripturilor îl vor aduce pe yoghin mai aproape de conștientizarea Divinului din suflet. Rugăciunea este o practică foarte simplă și eficientă de a realiza conexiunea cu Dumnezeu. Nu cea egotică, în care practicantul îi cere Divinității anumite favoruri, ci cea care vine din suflet, presupune recunoștință și nu este orientate către un Dumnezeu exterior, ci principiului Divin din suflet. După cum spunea Swami Rama, aceste rugăciuni își găsesc întodeauna răspunsul.
Chanting-ul, fie individual, fie într-un grup de practică, pregătește mintea și inima pentru întâlnirea cu Divinul. Purifică spiritul și deschide ușile unei noi realități. Contemplarea este și ea importantă, la fel și studiul scrierilor sacre, precum Bhagavad Gita, Bhakti Sutras, Biblia sau Coranul. Japa, repetarea mentală a unei mantre în timpul meditației, ajută în slăbirea tiparelor mentale negative, precum și în stabilizarea minții într-un singur punct, acolo unde are loc conectarea cu Divinitatea.
Citește și: Tipuri de Yoga | Yogasat - Cursuri Yoga Bucuresti
2. Deșertul – sau noaptea întunecată a sufletului. După ce faza de îndrăgostire începe să se mai estompeze, apare un moment de aparentă rătăcire sau de deznădăjduire, în care practicantul se îndoiește atât de Cale, cât și de propria-I credință și capacitate de iubire și devoțiune. Poate fi o perioadă în care apare confuzia, disperarea, iar ghidul, îndrumătorul spiritual își ia mâna de pe discipol, tocmai pentru a-l forța să se interiorizeze mai mult, să își confrunte umbrele și îndoielile. Yoghinul va avea senzația că se află undeva între două lumi, neștiind încotro îi e locul și care este calea corectă. Este o parte a călătoriei interioare prin care fiecare practicant are nevoie să treacă, de obicei de mai multe ori. Ramakrishna spunea că “avem obiceiul să plângem pentru orice, mai puțin pentru Dumnezeu. Atunci când plângem pentru Dumnezeu asemenea unui om care se îneacă și se zbate disperat pentru o gură de aer, atunci îl vom cunoaște pe Dumnezeu.”
3. Renunțarea și Grația Divină – În ultima etapă a aparabhakti, venerarea este una internă și vine, de obicei, pe un fond de oboseală mentală și emoțională, în care practicantul se predă, știe că nu mai poate mai mult de atât și se lasă în voia divină. Atunci, când toate eforturile interioare au încetat, energia divină se va manifesta în toată grația ei. Este o stare de bucurie, de extaz, de puritate mentală.
Citește și: Căile hinduismului și stările de conștiință atinse - Prima parte (yogasat.ro)
În cele mai multe cazuri, yoghinul va trece de mai multe ori prin toate aceste faze. De fiecare data când apare “noaptea întunecată a sufletului” și apoi revenirea la lumină, capacitatea de a primi mai multă grație divină crește și ea, iar acest lucru îi dă practicantului motivația necesară pentru a continua pe Calea Bhakti. Cele trei faze ale aparabhakti reprezintă o pregătire pentru deschiderea parabhakti, dragostea supremă, atunci când practicantul este complet pregătit pentru aceasta. Pentru cei care au atins parabhakti, se spune că în această fază, jnana și bhakti sunt unul și același lucru, dincolo de formă, în conștiința pură și realitatea absolută.
Până la acea fază, însă, yoghinul este bine să aplice principiile Bhakti în oricare dintre ramurile existenței sale, indiferent că este vorba despre practica spirituală, activitățile cotidiene sau relațiile cu alți oameni.
Citește aici prima parte.
Mihaela Dragomir mihaeladragomir.ro/
- Yoga Instructor la MediYoga
- Founder la One Yoga Studio
