În filosofia yoga, corpul uman este format din corpul fizic, astral și spiritual. Corpul astral (energetic) conține cele 7 chakre sau centri informaționali, fiecare având o semnificație și putere unică asupra vieții, sănătății și bunăstării noastre.
Vishuddha, denumită adesea chakra gâtului, este cea care restabilește echilibrul energetic, prin eliminarea impurităților din corp și minte. Dacă este activă, filtrează totul, gândurile, emoțiile, cuvintele și acțiunile noastre și orice se întâmplă în jurul nostru nu ne mai afectează.
Prin Vishuddha putem scăpa de substanțele toxice absorbite din mediu, precum și de impuritățile mentale. O funcție importantă a sa, de susținere a vieții, este purificarea și eliminarea substanțelor nocive care se acumulează în organism, care provin în primul rând din alimentele pe care le consumăm și din aerul pe care îl respirăm.
Această detoxifiere este produsă de Udāna Vayu, care își are sediul în zona gâtului și ne permite să înghițim. Hrana, care este descompusă de salivă, este purificată de substanțele toxice de către acest vayu și abia apoi ajunge în sistemul digestiv. O chakră Vishuddhi activă împreuna cu un Udāna vayu puternic, contribuie substanțial la menținerea sănătății.
Nu doar lumea exterioară este extrem de poluată, ci și psihicul și conștiința multor oameni. Atâta timp cât discordia, rivalitatea, invidia și resentimentele ne intoxică mintea, lumina conștiinței lui Dumnezeu nu poate străluci.
Simbolul său este o floare de lotus cu 16 petale, care reprezintă cele 16 vocale ale alfabetului sanscrit, swaras sau sunete. Triunghiul din acest simbol ne amintește de fluxul ascendent al energiei către iluminare și chakrele superioare.
Localizată la baza gâtului, în dreptul glandei tiroide, care reglează procesarea energiei în organism prin temperatură, creștere și metabolism, influențează gura, maxilarele, limba, faringele, bolta palatină, umerii și gâtul.
Vishuddha are ca element subtil eterul sau spațiul (akasha), fiind asociată cu auzul, iar frecvența de 741 HZ este cea care o armonizează, bija mantra este ENG sau HANG
Citește și: vishuddha-chakra-gatului
În psihologia culorilor, culoarea albastră este adesea asociată cu liniștea, calmul și libertatea. În spectrul de culori ale chakrelor, albastrul este ca o punte între cele inferioare, Muladhara, Svadhisthana, legate mai mult de materialitate și energia telurică, Manipura, chakra transformării și chakrele superioare, care sunt toate conectate la energia spirituală.
Când Vishuddha este în armonie, putem comunica liber și deschis adevărul. Această autenticitate aduce un sentiment de încredere și conexiune cu ceilalți. Ideile curg liber și găsim modalități inovatoare de a le exprima. Atunci când chakra gâtului este dezechilibrată, ne afectează abilitățile de comunicare și acest lucru poate avea un impact serios asupra capacității noastre de a ne conecta cu ceilalți și de a găsi împlinirea în viața noastră.
Simptome comune ale blocajelor la nivelul Vishddha: dureri în gât frecvente, răgușeală, probleme cu urechile, rigiditate a gâtului și a umerilor, exprimare greoaie, blocaj creativ, evitarea conflictelor și a conversațiilor dificile, probleme în a spune adevărul, născocind tot felul de justificări, încredere scăzută în sine, etc. În cazul unei hiperactivitati, persoanele vorbesc mult, neglijând opiniile altora, dominând inutil discuțiile.
Folosirea puterii culorii albastre poate fi o modalitate excelentă de a echilibra Vissuddha. De ce să nu purtăm îmbrăcăminte sau accesorii albastre sau să achiziționăm lucrări de artă predominant albastre pe care să le admirăm în spațiul casei noastre?
Putem introduce mai multe alimente albastre, precum afinele, cartofii mov, prunele, strugurii negri, care vor rezona cu energia chakrei albastre.
Pietrele și cristalele prețioase au fost folosite de sute de ani datorită proprietăților lor benefice. Anumite pietre albastre sunt deosebit de utile pentru susținerea Vishuda: lapis lazuli, turcoaz, topaz albastru, acvamarin, etc.
Practica yoga, prin asane specifice echilibrării Vishuddha, bandhas și meditație, ne asigură o bună funcționare a acestui centru și o armonizare a acestuia cu celelalte chakre din corpul energetic..
Asane, pranayama si bandhas:
1. Sarvangasana (lumânarea)
Citește și: sarvangasana-asana-regala-intelegerii
2. Bhujangasana (postura cobrei)
Citește și: bhujangasana-postura-cobrei
3. Simhasana (postura leului cu mudra)
Citește și: /asane-pentru-un-sfarsit-de-vara-canicular
4. Jalandhara Bandha
Citește și: bandha-cum-se-practica-si-ce-beneficii-are
De asemenea, le puteți combina cu mudre vindecătoare, precum Akash Mudra, cunoscută și sub numele de Shuni Mudra, folosita în Ayurveda pentru a crește elementul eter în sistemul chakrelor și pentru a activa chakra gâtului. Practicarea regulată, poate gestiona anumite probleme de sănătate, cum ar fi maxilarul blocat și tensiunea arterială ridicată, poate stimula, intuiția și poate extinde conștiința.
Majoritatea oamenilor se mulțumesc să citească informații despre chakre care abundă pe internet. Dar nu au o experiență directă a ceea ce sunt cu adevărat chakrele. Acest tip de „cunoaștere” intelectuală este inutilă pentru creșterea spirituală. Trebuie să ne îndreptăm cu adevărat atenția în interior prin meditație și atunci modul în care experimentăm viața începe să se schimbe într-un mod profund. Vom trăi stări uimitoare de libertate, bucurie și iubire necondiționată. O viață interioară nu apare căutând în exterior, citind despre ea, ci prin retragerea atenției în interiorul nostru. Evoluția spirituală autentică începe cu activarea Vishuddhi Chakra.
Surse: chakrapractice.com, yogainternational.com, /bodysoulyoga.co.uk,