Raluca Alexandra Popescu este la baza instructor de fitness și aerobic iar descoperirea practici yoga i-a adus schimbări ce ani de mișcare la sală nu reușit să o fac. Pe lângă efectele fizice practica yoga i-a adus acele momente în zi în care se poate refugia și pot fi exclusiv doar pentru ea.
A învățat astfel ca uneori să meargă mai ușor „take it slow” să își asculte corpul și să îi ofere ceea ce are nevoie.
Mai multe despre Raluca în interviul oferit în exclusivitate pentru Yogasat:
„Yoga - probabil la acest moment este refugiul meu, sunt momentele din zi în care mă găsesc și mă regăsesc și care pot fi exclusiv despre mine. Și atunci când practic, și atunci când predau îmi permite să fiu aici, în prezent, concentrandu-mă exact pe ce trebuie AICI si ACUM. Altceva nu mai există.
În primul rând am simtit efectele la nivel fizic, pe corpul meu. Yoga a adus schimbări ce ani de mișcare aerobica și fitness nu au reușit. Atunci am decis că trebuie să duc mai departe aceste beneficii.
Și am învățat să take it slow, să îmi ascult corpul și să îi dau ce are nevoie. Fie Yin, fie Yang.
Lumea își imaginează că dacă se apucă de yoga va deveni instant zen, calmitatea întruchipată. Cred că este un drum lung, sau pentru mine cel puțin așa este. Pași mici, însă. Poate ca azi reușesc să rămân mai calmă în anumite situații și să îmi stăpânesc trăirile cu mai multă asumare.
Practic yoga cât de des pot. Încerc de minim 4-5 ori/săptămână.
Cred că yoga ar aduce schimbări semnificative în lume, dacă ar fi inclusă în instituțiile de învățământ și la locurile de muncă. Lumea se teme sau încă este reticentă la efectele pe care Yoga le are. De aceea, dacă ar fi obișnuiți de mici, cu siguranță ar integra practicile Yoga mai ușor în viața lor.
Asta este provocarea mea - să fac cât mai mulți adepți ai fitness-ului sa vadă cât de multe beneficii ar aduce Yoga complementar altor antrenamente. Fiind la baza instructor de aerobic și personal trainer, găsesc multă reticență din partea celor din sală și chiar din partea colegilor în a încerca Yoga. Așa că încerc să fac cât mai conștient orice tip de mișcare.
Nu am găsit încă un maestru, dar imi respect și incerc sa iau cât pot de la profesorii mei, sau de la colegii mei, de la care am avut tot timpul de învățat.
Namaste.”