Sri Ramana Maharashi, nascut in zona Tamil Nadu din India sub numele de Venkataram Iyer, a fost un renumit jivankmuta (n.r. intelept care a atins eliberarea).
Cu toate ca in copilarie nu a fost atras de religie si tot ce tine de latura spirituala, la varsta de 16 ani tanarul Venkataram a avut o experienta revelatoare. Acesta a trait o experienta apropiata mortii, care l-a facut sa isi descopere sinele, pe care apoi l-a identificat cu Iswara/ Shiva – Dumnezeul personal. Sase saptamani mai tarziu, tanarul a plecat pe muntele sfant Arunchala, acolo unde a adoptat o viata de sannyasin (n.r. ascet).
In timp, Sri Ramana Maharashi a capatat nenumarati adepti si a devenit popular si in Occident. Acesta a predat mai multe cai si practici adeptilor sai, insa principala cale recomandata de el a fost cea a cunoasterii de sine, a cultivarii constiintei de sine, in asociere cu bhakti – calea devotiunii.
Sri Ramana Maharashi a povestit cum a reusit, in mod spontan si total neasteptat, sa atinga cunoasterea de sine in perioada adolescentei.
Citeste: NISARGADATTA MAHARAJ, DE LA NEGUSTOR LA GHID SPIRITUAL
Din senin, Ramana Maharashi a simtit, intr-o zi obisnuita, ca urmeaza sa moara. Nu era bolnav si nici nu exista pericolul real al mortii, insa tanarul de 16 ani a simtit subit ca este coplesit de o frica profunda de moarte, pe care o simtea foarte apropiata. Fara sa spuna nimanui despre gandurile care il macinau, acesta si-a acceptat presupusa sentinta la moarte. Ramana s-a intins pe jos, adoptand pozitia unui cadavru, si-a tinut respiratia si si-a strans buzele puternic, astfel incat niciun sunet sa nu poata patrunde in exterior. Apoi, acesta marturiseste ca a gandit astfel: “Acest corp este mort. Va fi incinerat si transformat in cenusa. Insa odata cu moartea acestui trup, devin si eu mort? Este corpul eul meu? Corpul e inert si tacut, insa eu simt intreaga forta a personalitatii mele – eu sunt spiritul care transcede corpul. Corpul moare, insa spiritul nu poate fi atins de moarte. Asta inseamna ca eu sunt un spirit nemuritor. Atunci “eul” a devenit extrem de real. Toata constiinta de sine s-a invartit atunci in jurul eului descoperit. Incepand din acel moment, intreaga atentie s-a concentrat asupra sinelui. Teama de moarte s-a risipit odata pentru totdeauna. Afundarea in sine a continuat fara incetare din acel moment.
Alte ganduri vin si pleaca, insa eul trebuie sa fie adevarul fundamental care sta la baza tuturor cugetarilor. Chiar daca corpul este angajat in activitati precum vorbitul, cititul si nu numai, am ramas in permanenta centrat asupra eului. Inainte de acel moment revelator, niciodata nu am avut o perceptie clara asupra sinelui.
Realizarea de sine este cel mai mare serviciu pe care il poti oferi lumii”.
