Cele 7 etape ale Cunoașterii Skip to main content
cunoastere

Cele 7 etape ale Cunoașterii sunt considerate unul dintre principalele concepte din filosofia yoga. În zilele noastre, yoga este recunoscută în primul rând pentru beneficiile în plan fizic, iar practica este cunoscută în mare parte ca cea posturală, care implică asane și, cel mult pranayama. Atunci când ne gândim totuși la filosofia yoga, primul concept care vine în mintea nepracticantului este cel energetic și cele 7 chakre principale. Yoga, însă, este mai mult de atât, iar atunci când vine vorba despre profunzimile ei, practicanții caută Cunoaștere și eliberarea de iluzii.

În timp ce Patanjali descrie cele 8 ramuri din yoga ca instrument de atingere a unei stări permanente de supraconștiință, Cele 7 etape la Cunoașterii descriu dezvoltarea interioară a practicantului, în asceza sa. Aceste etape ale Cunoașterii sunt descrise în Yoga Vashistha ca un dialog între Maharishi Vashishta și discipolul său, Lord Ram. Dialogul reușește să identifice diferitele etape ale cunoașterii prin care trece orice sadhaka. Fiecare practicant spiritual va trece prin aceste faze înainte de a atinge eliberarea, iar Vedele explică detaliat fiecare etapă a drumului spiritual, în așa fel încât căutătorul să își poată evalua progresul.

Citește și: 8 ramuri din Yoga (yogasat.ro)

Etapa 1 - SUBBECHA – Dorul de Adevăr

Înainte de prima etapă, mai există patru etape preliminare prin care practicantul are nevoie să treacă pentru a ajunge să le stăpânească și, în cele din urmă, să le transceadă.

(A) Viveka: Puterea discernământului - Acest nivel de cunoaștere este atins atunci când practicantul este capabil să discearnă adevărul de iluzie și permanentul de vremelnic. Yoghinul înțelege atunci că sufletul este nemuritor, iar că tot ceea ce își schimbă forma în timp este iluzoriu.

(B) Vairagya: Despătimirea - Odată ce practicantul a atins Viveka, acesta va avea din ce în ce mai puțin interes pentru lucrurile și activitățile trecătoare. De asemenea, va dispărea și atașamentul față de lucruri și față de oameni. Va simți durere dacă, de exemplu, pierde un membru al familiei, dar în același timp va înțelege și accepta ciclul vieții și al morții.

(C) Shatsampat: Stăpânirea celor 6 simțuri - Atunci când practicantul depășește atașamentul față de informația oferită de cele 5 simțuri, dar și de intuiție, atunci se poate spune că acesta a ajuns la a treia etapă pregătitoare pentru Subbecha. În practica yoga, cele șase simțuri sunt folosite pentru a primi informație și pentru a o asimila, planurile grosiere ale naturii umane au tendința de a abuza de aceste simțuri. Atunci când a stăpânit cele 6 simțuri, yoghinul nu mai are nici un fel de reacție la stimulii cu care vine în contact. De exemplu, dacă simte un miros urât, acestuia nici nu îi va plăcea, nici nu îi va displăcea, ci doar va lua act de prezența mirosului.

(D) Mumukshutava: Derința profundă de eliberare - În această etapă, practicantul tânjește după starea de beatitudine oferită de eliberare, de Moksha. La acest nivel, căutătorul înțelege nefericirea oamenilor și își dorește eliberarea din ciclul vieții și al morții.

După ce a atins etapa Mumukshatava, yoghinul a dezvoltat Subbecha

Etapa 2 – VICHARANA - Căutarea corectă

În cea de-a doua etapă, yoghinul este în faza în care toate acțiunile și toate întrebările sale au ca scop final eliberarea, realizarea. Acesta caută, citește, este însetat de informația corectă și de învățăturile autentice. Practicantul este într-o continuă căutare, atât în exterior cât și în interior, atât în viața aceasta, cât și în viețile trecute. Obiectivul este Moksha, iar yoghinul este complet determinat să își adune toate informațiile și învățăturile care l-ar putea duce acolo.

Etapa 3 - TANUMANASANA – Concentrarea pe Uniune

Odată ce căutătorul a ajuns în această etapă și aflat care este Calea spre realizare, toate acțiunile sale vor duce către Moksha. Unicul său gând va fi eliberarea și va face tot ce este nevoie să facă pentru a își atinge obiectivul.

Citește și: Moksha, stadiul eliberarii supreme a sufletului (yogasat.ro)

Etapa 4 - SATTVAPATI – Dobândirea purității

La acest nivel, practicantul devine complet sattvic, în timp ce se află pe Calea Divină spre Mokhsa. Gândurile sale sunt pure, hrana este pură, acțiunile sale sunt pure. În această etapă, yoghinul poate dezvolta și câteva siddhis - puteri astrale – cu rolul de testare. Dacă acesta va rezista tentației de a nu se lăsa sedus de puteri, va trece în cea de-a cincea etapă.  

Etapa 5 - ASAMSHAKTI – Victoria finală

În această etapă, practicantul nu mai este afectat de nimic și și-a stăpânit complet ego-ul. Nu mai există impulsuri necontrolate de a mânca sau de a bea sau a folosi resursele naturale doar pentru o satisfacție de moment. Este momentul în care acesta poate primi și mai multe puteri astrale, precum cea de vindecare. Ego-ul nu mai există, iar dacă se întoarce, practicantul o va lua din nou de la capăt pe Cale.

Etapa 6 - PADARTHBHAWNA – Cunoașterea Adevărului dincolo de iluzie

În această etapă, căutătorul va vedea Adevărul din spatele tuturor lucrurilor, va vedea esența. Acesta va vedea un copac atunci când se uită la un scaun, un animal atunci când se uită la o haină de piele, sufletul atunci când se uită la un om. Esența din tot și din toate.

Etapa 7 – TURIYA

Aceasta este etapa unui Samadhi permanent, în care practicantul este eliberat de Karma și este foarte aproape de eliberarea finală.

Cele 7 etape ale Cunoașterii sunt un proces de o viață. Nu pot fi grăbite și nici nu poate exista așteptarea stăpânirii lor într-o săptămână sau într-o lună. Yoghinul are nevoie de ani sau de zeci de ani de asceză, practică consecventă și auto-interogare pentru a trece prin toate etapele Cunoașterii.

 

Surse: Arhantayoga, Wikipedia
Material susținut de
Image

Comenteaza cu Facebook