Yoga și inteligența emoțională Skip to main content
inteligenta-emotionala

În timp ce dezvoltarea intelectului a primit ceva mai multă atenție în lumea occidentală, fiind privită drept calitatea supremă a dezvoltării mentale, psihologia și domeniile aferente acesteia insistă și asupra dezvoltării inteligenței emoționale. În zilele noastre, identificarea, procesarea și acceptarea emoțiilor sunt atributul celor puternici în interior și care își dedică suficient de mult timp introspecției.

Practica yoga ajută în recunoașterea emoțiilor

Prin simplul fapt că devine mai prezent, pe măsură ce avansează, practicantul începe să își descopere emoțiile, să le recunoască și să le trăiască. Dacă practica este una corectă, cel ce practică yoga înțelege că emoțiile sunt doar valuri ale minții, nu realitatea în sine. Abia când mintea și corpul nu se mai mișcă, valurile se opresc și abia atunci începe cu adevărat yoga. Cu alte cuvinte, pentru a putea elimina valurile, este nevoie ca emoțiile să fie recunoscute și procesate, fără a li se da valențe pozitive sau negative. Emoțiile vin ca urmare a percepțiilor, au ca sursă un anume gând, iar scopul practicii este acela de a elimina percepțiile și de a renunța la identificarea cu emoțiile.

Citește și: Legătura dintre postura corpului, mimică și emoții | Yogasat - Cursuri Yoga BucurestiPostura adoptată, mimică și emoții

Conștiința din perspectivă yoghină

Conștiința este un concept destul de specific folosit atât în psihologie, cât și în filosofie, însă în ceea ce privește perspectiva yoga, aceasta este un subiect mult mai amplu și complex. Deși ea nu poate fi demonstrată sau probată în termeni concreți, un fel de a o descrie este acea scânteie care conduce acțiunile fiecărui om, ceea ce face ca ființa umană să devină martor la ceea ce se întâmplă, gânditorul din spatele gândurilor, cel ce privește din spatele ochilor, cel ce aude din spatele urechilor. Conștiința este ceea ce suntem, de fapt, în esență. Martori ai unei conștientizări supuse subiectivității, prin impresii, păreri, experiențe de viață cu impact emoțional.

Filosofia yoghină oferă o perspectivă unică a înțelegerii conștiinței, deoarece yoghinii ajung la atingerea unor alte nivele ale conștiinței prin introspecție și investigare mai degrabă decât prin măsurători sau examinări ale creierului. De-a lungul mileniilor, înțelepții au explorat mintea umană prin practici variate, precum meditația, ascetismul, pranayama, transa sau alte metode. În timp ce noțiunea de conștiință încă rămâne o necunoscută vesticilor, yoghinii autentici au reușit să ajungă la concluzii obiective cu mult timp în urmă.

Prisma mentală

Emoțiile, în esență, fac parte din același spectru. Ele nu au valențe pozitive sau negative, ci acestea sunt date de calitatea prismei mentale. Dacă vizualizăm celebra prismă prin care trece lumina iar apoi se transformă în culori, înțelegem și impactul pe care emoțiile îl au asupra mentalului. Odată cu calitatea prismei mentale mai apare si necesitatea primsei inimii. În funcție de cât de mult este deschisă inima, cât de receptivi suntem la recepția și emiterea din inimă, așa vor arăta și culorile reflectate prin prismă. De exemplu, atunci când experimentăm iubire și fericire, acea lumină emoțională va trece din interior spre exterior, emoțiile vor avea un impact și asupra felului în care relaționăm, cum strălucim atunci când facem ceva ce ne place, cum colorăm o încăpere atunci când intrăm în ea. Este valabil și invers. Când experimentăm suferință și teama de a ne deschide la nivel sufletesc, acest lucru va impacta și mediul exterior.

Atunci când explorăm emoțiile, este bine să ne aducem aminte de Sat-Chit-Ananda, cele trei calități de bază ale conștiinței. Sat-Chit-Ananda se traduce adesea prin aboslut: Sat - existență, Chit - conștientizare, Ananda – beatitudine. Iar atunci când inima este închisă de gelozie, trădare sau neîncredere, de exemplu, nu numai Ananda va avea de suferit, ci și celelalte două planuri.

Citește și: Moksha, scopul suprem al fiecărei ființe umane - prima parte (yogasat.ro)

Inteligența emoțională presupune o interiorizare profundă și o reprioritizare a valorilor sufletești. Dincolo de faptul că ne dorim o mașină mai puternică, o casă mai mare, vacanțe mai exotice, este nevoie ca ființa umană să “sape” după esență pentru a putea face lumină în interior. Iar după așezarea valorilor, inteligența emoțională mai presupune compasiune pentru cei care nu au știut cum să facă această reprioritizare. Atunci când vedem pe cineva nervos în trafic, spre exemplu, inteligența emoțională ne va da aproape imediat răspunsul: persoana nervoasă are această reacție pentru că nu știe cum altcumva să reacționeze. Prisma omului nervos nu funcționează așa cum trebuie, iar lumina nu are cum să treacă prin ea, printr-o inimă și minte închise. Oamenii fac lucruri nesăbuite atunci când sunt pierduți...  

Mihaela Dragomir: mihaeladragomir.ro/

- Yoga Instructor la MediYoga

- Founder la One Yoga Studio

Material susținut de
Image

Comenteaza cu Facebook