Importanța menținerii stării de conștiință Turya

Cele cinci stări ale conștiinței, descrise în shivaismul kashmirian, care cuprind corpul subiectiv individual, sunt denumite jāgrat – starea de veghe, svapna – starea de visare, suṣupti – starea de somn profund, turya – a patra stare și turyātītā.

Când acest corp subiectiv individual atinge starea de conștiință turya și nu pierde conștientizarea nici măcar o clipă, atunci se stabilește în acea stare numită turyātītā, superioară celei de-a patra. Ființa este complet stabilită în Sinele său. Conștientizarea Sinelui este menținută în mod constant în stare de veghe, visare și somn profund. Chiar și în momentul morții, deoarece trăiește în corpul conștiinței, rămâne complet conștient de Sine.

Image

Swami Lakshmanjoo, exponent al shivaismului kashmirian, explică ce se întâmplă cu persoana care nu conștientizează și nu își menține concentrarea în starea turya.

Atunci când această stare nu este conștientizată în mod constant, apare identificarea Sinelui, Eu, cu:

corpul fizic
cu una din cele opt părți ale corpului, puryaṣṭaka, compuse din:
- cele cinci elemente subtile, tanmātra: miros, gust, formă, atingere, sunet
- manas - mintea senzorială, buddhi – intelectul, intuiția și ahaṅkāra - ego-ul

cu prāṇa
cu tot ce nu este Sinele, śūnya

aceste identificări sunt cauza sentimentului de incompletitudine absolută, momentul când apare dorința.

Acest yogi simte că există un gol în ființa sa. Din cauza acestui sentiment că îi lipsește ceva, apare în el dorința de a-și umple acest gol. Pentru a realiza împlinirea acestei dorințe, el își îndreaptă atenția către lumea exterioară, lumea obiectivă și nu spre Sine, spre conștiința subiectivă, spre interior. Și astfel, la fel ca un animal, el rămâne captiv în Samsara, fiind purtat de la o naștere la alta, de la o moarte la alta, ratând șansa de a-și cunoaște adevărata sa natură, șansă pe care o au doar ființele umane, fiind înzestrate cu discernământ.

Cine ne poartă în Samsara? Acele energii guvernate de roata supremă a energiilor divine (śakticakra) ne țin legați de Samsara.

Acele energii sunt de fapt:

māyā (iluzoriul) împreună cu cele 5 văluri (kañcuka)

kalā - vălul timpului
vidyā - vălul cunoașterii limitate
rāga - vălul dorinței
niyati - vălul cauzalității (rezultatul karmei)
kalā - vălul de a fi limitat

Antaḥkaraṇa: mintea senzorială - manas, intelectul - buddhi si Ego-ul - ahamkara
cele cinci organe de simț – jñānendriyas: nasul, limba, ochii, pielea, urechile
cele cinci organe de acțiune – karmendriyas: organul excretor, organul reproducător, picioarele, mâinile, gura
cele cinci elemente subtile, tanmātra: mirosul, gustul, forma, atingerea, sunetul

Prin aceste energii, ființa umană este purtată de la o stare de conștiință la alta, de la o viață la alta, de la o naștere la alta. Deci, nu este ea cea care le poartă, ea este purtată. Pe scurt, ea are condiția unui animal, dependent de acțiunile sale trecute și viitoare. Și această dorință nesățioasă și insistentă este de fapt o impuritate, mala.

Sufletele umane sunt influențate de impurități - malas, de iluzoriu - māyā și de karma. Toate creează acel sentiment de separație față de sursa divină și față de celelalte ființe.

Āṇava mala, apărută prin perceperea propriului Sine ca fiind incomplet, este de fapt ignoranța, avidyā. Din cauza acestei impurități se naște dorința, care deviază atenția către lumea exterioară și nu către lumea interioară a spiritualității.

Astfel, conștiința este deviată către plăcerile lumești. Nu ne menținem conștientizarea pentru a ne stabili în interior în propria noastră natură. Acea conștiință internă se pierde.

Energia supremă, a lui Siva, Parameshwari, controlează Universul prin Voință - Iccha, Cunoaștere – Jnana și Acțiune - Kriya, care se manifestă continuu, succesiv, până ajung în manifestare mundană. Astfel, yoghinul dacă nu este atent să își mențină conștientizarea într-o stare de conștiință superioară, poate să revină la un nivel de conștiință scăzut, ajungând iar la statutul de ignorant.

În Kālikākrama Śāstra (Shiva Sutras) se spune ca atunci când, prin intermediul gândirii duale, Sinele este învăluit în ignoranță, atunci el este incapabil să perceapă acest Univers și astfel, Sinele devine obiectul celor două stări, bună și rea, iar acest lucru ne face să experimentăm doar suferință. Chiar și plăcerea este trăită ca suferință. Îmi place ce mănânc, dar mă doare stomacul, am un copil dar nu mă ascultă și mă supără, este frumoasă mașina cea nouă, dar mi-a zgâriat-o cineva și exemplele pot continua.

Când conștiința este stabilită în ceea ce nu este real, atunci acest Sine devine obiectul iadurilor, nu al raiului. La fel ca arborii de bambus, care se auto aprind prin frecarea cauzată de vânturile puternice, fiind arși de propriul lor foc interior, Sinele se autodistruge din cauza propriilor sale impurități și limitări.

Cei care integrează în natura lor acele obiecte iluzorii, care apar, există și dispar, care iau forma māyā și prețuiesc natura ignoranței, nu natura spiritualității, în cele din urmă, experimentează doar suferință și tristețe.

Mandukya Upanishad corelează stările de conștiință cu AUM.

A - reprezintă starea de veghe; U - starea de somn și M - starea de somn profund.

Starea de veghe este cea exterioară și nu poate înțelege pe deplin adevărul Absolut, deoarece simțurile și intelectul au limitările lor. Starea de vis este de cunoaștere interioară, dar lasă conștiința încețoșată și tulbure. Ambele condiții dispar în somn profund. Turiya posedă dimensiuni infinite.

Turiya este mahamauna, marea tăcere cosmică, care nu poate fi pe deplin definită, ci doar experimentată. Este substratul stărilor fizice ale experienței umane. Este conștiința martor, adevărata natură a sufletului individual (jiva). Starea de conștiință turiya poate fi atinsă doar prin meditație. Pe măsură ce aspirantul spiritual trece de la conștiința spațială și temporală a propriului Sine la conștiința transcendentă a Absolutului, prin practici mistice și prin grația lui Dumnezeu, lumina divină a fericirii radiază din ființa sa.

În termeni mistici, el moare în timp ce trăiește și devine eliberat în viață jivanamukta, așa cum este descris în cele mai importante scripturi din Est.

Sri Guru Granth Sahib: „A vedea fără ochi, a auzi fără urechi, a merge fără picioare, a munci fără mâini, a vorbi fără limbă, astfel murind în timp ce trăiești. În felul acesta, O, Nanak, ajungi la Domnul cunoscând voia Lui.”

Turiya ne duce dincolo de tărâmul timpului și al spațiului și rupe ciclul nașterii și morții. În starea turiyatita, când perfecțiunea spirituală este la apogeu, iar conștiința se ridică la nivele superioare, nivelele conștient, subconștient și de somn profund sunt depășite. Sufletul individual, jiva, obține eternitatea și completitudinea, prin renunțarea la sensul dat de „Eu” și „al meu”. El devine conștient de prezența divină în toate și percepe infinitul în finit, eternul în evanescent, unul în toți și toate.