Melania Strâmbeanu: „Yoga reprezintă pentru mine recunoașterea unității.” Skip to main content
Melania-Strâmbeanu-instructor-yoga

Melania Strâmbeanu a început practica yoga în 2017 după ce a trecut printr-o suferință. Procesul vindecării a determinat-o să obțină în anul 2020 diploma de 200H în Hridaya Hatha Yoga la Centrul de Meditație și Hridaya Yoga, Kamala.

Pentru Melanie yoga reprezintă iubirea de Sine, bucuria de a trăi cu și din toată inima, atent și conștient în momentul prezent. Prin yoga corpul fizic i-a devenit flexibil, plin de vitalitate, de forță, iar durerile de spate, pe care le avea din cauza jobului de birou, au dispărut complet.

Mai multe despre Melania în interviul oferit în exclusivitate pentru Yogasat:

„Călătoria în practica yoga am început-o în anul 2017 când am trecut printr-o suferință, în urma căreia am avut o experiență revelatoare ce m-a determinat să apreciez diferit viața. Ce a urmat după aceea a fost un salt enorm în procesul vindecării mele. Așa că am ascultat de vocea sufletului meu și am obținut în anul 2020 diploma de 200H în Hridaya Hatha Yoga la Centrul de Meditație și Hridaya Yoga, Kamala.

De patru ani practic yoga constant, iar de un an transmit mai departe învățătura sacră a Inimii Spirituale prin Prema Yoga Studio.

Image
Melania-Strâmbeanu-instructor-yoga

Yoga reprezintă pentru mine recunoașterea unității, iubirea de Sine, bucuria de a trăi cu și din toată inima, atent și conștient în momentul prezent. Ce am învățat și eu la rândul meu și ceea ce vreau să transmit mai departe este că odată cu practicarea în mod constant, se simte ulterior trecerea de la ,,a face yoga”, la ,,a fi yoga”. Iar acest lucru reprezintă yoga pentru mine: să fiu pur și simplu, înainte de a fi ceva sau cineva. O lecție importantă învățată în practica yoga a fost că totul pornește de la conștientizare, de a trăi cât mai atent prezentul, care conține în el tot ceea ce noi suntem.

Prin yoga, corpul fizic a devenit flexibil, plin de vitalitate, de forță, durerile de spate, pe care le aveam din cauza jobului de birou, dispărând complet. Am observat efecte în creșterea încrederii în propria ființă, creșterea nivelului de energie și a poftei de viață.

Cele mai profunde efecte ale practicii yoga au venit în planul mental și spiritual, deoarece mă confruntam de foarte multă vreme cu atacuri de panică și anxietate, iar prin yoga, mintea a devenit cu adevărat relaxată și liniștită. Exercițiile de Pranayama, Trataka și Meditația Atma-Vichara m-au ajutat în tratarea atacurilor de panică.

Citește și: Shatkarmas și beneficiile purificării

Yoga a adus mari schimbări în viața mea, de la felul în care mă hrănesc, mă îmbrac, gândesc, vorbesc și acționez, până la modalitatea în care mă raportez la mine și la viață. Prin yoga mi-am îmbunătățit relațiile, am construit relații autentice și profunde cu cei din jur, mi-am acceptat limitările, am învățat să iert cu adevărat, să renunț la ceea ce nu îmi aparține, mi-am schimbat atitudinea și am îmbunătățit aspecte ce țin de zona profesională și am învățat să nu mă mai las prinsă în tipare mentale contagioase. Yoga a trezit în mine conștiența, iar atunci când devii conștient, alegi și decizi să pui întrebări despre propriile tale tipare și obiceiuri de gândire și comportamente și înveți să te deschizi, trăind din și în inimă.

Practic yoga zilnic, iar în momentele în care nu reușesc să am o practică susținută pe saltea, exercițiile de Pranayama și Meditația Hridaya sunt metodele pe care le pot aplica oriunde. Integrez cu bucurie în practica mea meditații precum Meditația Hridaya, Meditația de Revelare a Inimii Spirituale folosind întrebarea ,,Cine sunt eu?”, Meditația cu Mantre.

Citește și: Sunetul care conduce sufletul spre Moksha

Practic atât yoga sportivă, cât și yoga conștientă. Cred că fiecare practică este diferită, iar ceea ce este esențial este intenția practicii și momentul de consacrare de dinaintea practicii.

Image
Melania-Strâmbeanu-instructor-yoga

Cred că yoga ar aduce schimbări semnificative în lume dacă ar fi inclusă în instituțiile de învățământ și la locurile de muncă pentru că am învăța din timp să trezim în noi aspirații înalte și profunde, am cultiva compasiunea, bunătatea, blândețea față de Sine și față de tot ceea ce ne înconjoară, de la cea mai mică furnică, până la întregul univers. Mai mult decât atât, am învăța să privim către interior, cultivând cunoașterea de sine, această premisă fundamentală în transformarea spirituală.

Nu urmez în mod special un maestru, dar le sunt recunoscătoare profesorilor, niște deosebiți îndrumători spirituali, care mi-au trezit bucuria pentru practica yoga.

Ramana Maharshi și Ramakrishna Paramahamsa reprezintă pentru mine o inspirație.

Să lăsăm iubirea să ne fie lumină!”

Material susținut de
Image

Comenteaza cu Facebook