Liniștea este un dar de preț, pe care trebuie să îl prețuim așa cum se cuvine pentru a ne putea bucura de beneficiile sale.
Efectele negative ale zgomotului
Studiile realizate în ultimii ani au dovedit efectele dezastruoase pe care poluarea fonică le are asupra sănătății noastre. Organizația Mondială pentru Sănătate a făcut pubică o listă a efectelor negative pe care gălăgia le are asupra sănătății noastre:
- Probleme de auz
- Tulburări ale somnului
- Tulburari mentale
- Probleme cardiovasculare
- Reacții agresive cauzate de tulburări comportamentale
- Risc crescut de diabet de tip 2
- Dificultăți de concentrare
Totul se întâmplă astfel: zgomotul face urechea să vibreze, ceea ce produce mișcări la nivelul urechii interne. Aceste mișcări se transformă în semnale electrice care sunt transmise către creier. Creierul transmite apoi semnal glandelor suprarenale, care la randul lor eliberează cortizol, cunoscut sub denumirea de hormon al stresului. Cortizolul stă la baza unor boli precum anxietatea, depresia, probleme digestive, crestere in greutate ori dureri de cap.
Liniștea, mai mult decât lipsa zgomotului
Până de curând se credea că liniștea este sinonim pentru lipsa zgomotului. Apoi, specialiștii au descoperit că există o diferență între liniște și lipsa gălăgiei.
Atunci când tot ce e în jurul nostru tace, creierul începe să își creeze propria gălăgie. Adică, în liniște creierul reușește să facă diverse conexiuni și să înmagazineze informațiile absorbite în cursul zilei. Specialiștii susțin că 2 ore de liniște pe zi oferă hipocampului (n.r. componenta a creierului responsabilă și cu memoria) șansa de a se regenera la nivel celular.
Beneficiile liniștii:
- Îmbunătățirea memoriei
- Eliberarea de stres
- Îmbunătățirea capacității de concentrare
- Stimularea creativității